Work & Travel USA: Partea de travel (I)

A trecut ceva timp de când am început o serie de postări despre experienţa mea cu Work & Travel din 2011. De fapt, a trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe blog. Adevărul e că-i greu să lucrezi, să faci un master, să fii fotograf  (amator, deocamdată) şi să mai faci alte câteva chestii pe lângă, toate în acelaşi timp. Şi uite aşa, blogul, sărăcul, rămâne puţin în urmă.

Să revenim la Work & Travel. Am hotărât iniţial să încep să scriu despre acest subiect, pentru că mă întreba foarte multă lume cum a fost. La toţi le povesteam acelaşi lucru – a fost şi greu, a fost şi frumos, iar pe scurt a fost o experienţă pe care aş recomanda-o oricui, măcar aşa să vadă cum e viaţa cu Work & Travel. Nu ştiu cât aţi citit din ce am scris pe tema asta, dar până acum v-am împărtăşit:

Eu zic că e timpul să trecem la partea în care vă povestesc cum a fost cu travel-ul din Work & Travel, aşa cum am promis mai demult. Să o luăm aşa: după trei luni în care am muncit cum, unde şi cât am putut, după ce am savurat oceanul, plaja şi (mai mult sau mai puţin) soarele din OC, după ce am fost evacuaţi timp de un weekend din cauza uraganului Irene (de care am scăpat fără nicio problemă), am zis că e timpul pentru o vacanţă. Vorba aia – nu ştii niciodată când mai ajungi în America, aşa că de ce să nu profiţi când eşti acolo?!

Deşi am cam oscilat iniţial în privinţa ei, sfârşitul verii în SUA ne-a adus o excursie ce zic eu că a meritat fiecare cent. Gabi de la Work Profiler organizează (sau cel puţin organiza) un Coast-to-Coast Trip de 17 zile (!!!) pentru studenţii veniţi în State (şi nu neapărat cei veniţi prin Work Profiler). În excursia asta plecai de pe Coasta de Est, mergeai cu un van până pe cea de Vest şi înapoi, oprindu-te la New York.

În afară de excursia asta de la o coastă la cealaltă şi înapoi, am mai făcut încă 2 excursii prin centrele de studenţi din OC: prima, de două zile, la New York, iar a doua, de o zi, la Washington DC. Dacă excursia cea mare a fost la finalul sezonului, după ce am plecat din OC, cele două au fost printre job-uri, aşa cum s-a putut, undeva mai către finalul verii. Nu mai ştiu să vă spun cât a costat fiecare, dar oricum nu ştiu cât de relevant ar fi, având în vedere că au fost acum trei ani. Ce pot să vă spun însă este că au fost foarte faine amândouă şi mă bucur că le-am făcut, deşi mi-ar fi plăcut să dureze fiecare câte o săptămână🙂

Până să mă apuc să vă povestesc cum a fost în Coast to Coast Trip, o sa vă arăt câteva poze din excursia la Washington DC, unde am stat doar o zi, în care am încercat să vedem cât mai multe.

The White House

Washington Monument

Smithsonian Natural Science Museum

 

Smithsonian Air Space Museum

US Capitol

US Capitol visitors

US Memorials

Cam atât cu Washington-ul – Casa Albă, Smithsonian Museums, US Capitol, Lincoln Memorial, Washington Monument şi alte monumente. În postările viitoare vă povestesc despre excursia Coast to Coast. Staţi pe aproape🙂

 

Iubitoare de mare, caut sejur perfect

De câţiva ani încoace am mers în fiecare an la mare. Nu la noi, pentru că ultima mea experienţă cu Marea Neagră nu a fost deloc favorabilă şi mi-a lăsat ceva sechele. S-or mai fi schimbat lucrurile de atunci, dar parcă tot prefer un sejur pe meleaguri străine.

Aşa că în fiecare an începe goana după sejurul perfect la mare: să fie o destinaţie pe placul nostru, să fie condiţii bune şi… să fie cât mai ieftin. Nici nu am pretenţii. Şi totuşi am găsit mereu câte un sejur cu care am fost mulţumiţi, când am pus în balanţă ce-am văzut, ce-am făcut şi cât am plătit pentru asta.

Anul acesta însă căutarea mi s-a părut mai grea ca niciodată. Ce-i drept, planificarea sejurului a fost puţin încurcată de câteva deadline-uri din viitorul apropiat, dar chiar şi fără ele, sejurul perfect parcă tot fugea de mine. În primă fază am găsit nişte sejururi în Grecia, în Corfu, la 100 de Euro de persoană. Nu, nu era ţapă, era vorba o agenţie destul de cunoscută care avea nişte oferte speciale. Atât de speciale, încât bineînţeles că s-au dat până să apucăm şi noi vreuna.

Apoi am căutat alte oferte pentru Corfu, tot pe net. Având în vedere că voiam transport cu autocarul şi un preţ decent pentru sejur, oferta nu a fost prea largă, iar ceea ce am găsit la preţuri ok era cu plecare din Bucureşti. Bun, am fi făcut-o şi pe asta, dacă era musai. Doar că am zis să caut ceva oferte cu plecare din Timişoara, că la câte agenţii avem prin oraş, trebuie să fie ceva şi pe placul şi buzunarul nostru.

Atunci am început să mă enervez. De ce? În primul rând pentru că agenţiile din Timişoara nu prea au ofertele trecute pe site-uri. Sau dacă le au, nu sunt complete şi lipsesc, de exemplu, mici amănunte cum ar fi preţul. Aşa că m-am luat frumos şi m-am dus în vizită la câteva agenţii, dacă am văzut că altfel nu se poate. Am continuat să mă minunez când am văzut că merg degeaba la diferite agenţii, din moment ce toate au aceleaşi oferte pe care le vând mai departe pentru o mare şi tare agenţie, pe care n-o numesc, pentru că nu vreau să le fac reclamă gratis. Pentru Corfu n-am găsit mai nimic, pentru că totul era fie foarte scump, fie nu se oferea transport cu autocarul, fie nu mai erau locuri.

După îndelungi căutări, frământări şi răsturnări de situaţie (atunci e prea cald, acolo e prea departe, dincolo e prea frig, atunci nu pot eu, altcândva nu poate el şi aşa mai departe), se pare că vom merge la Budva, în Muntenegru. Om lăsa Corfu pentru la anul, când o să stăm cu ochii nedezlipiţi de la ofertele speciale. Un lucru însă mi-e clar: trebuie să munceşti mult, ca să găseşti vacanţa perfectă. Şi la propriu, şi la figurat.

Thassos

Thassos, 2012

Pe lângă Petroşani: Valea de Peşti

Din motive personale, ajung să merg destul de des la Petroşani, în Valea Jiului. Dacă la început, acum vreo 2-3 ani, mi se părea o zonă destul de deprimantă, de ceva timp încoace am ajuns să îi văd farmecul. Deşi este o zonă mai săracă, peisajul din jur te face mult mai bogat decât ai putea fi, din acest punct de vedere, în Timişoara.

În zonă sunt multe de văzut şi multe de făcut. Despre Transalpină şi despre Cheile Jieţului v-am povestit deja cu ocazia unui Trash the Dress organizat aici.

Un peisaj splendid găsiţi însă şi la Lacul Valea de Peşti. Situat la vreo 40 de km de Petroşani, mergând în direcţia Uricani şi trecând de această localitate, lacul de baraj are o frumuseţe aparte, iar adevărul este că nu ştiu cât de multă lume ştie de el, în afară de cei din zonă. Dacă laşi maşina pe marginea drumului dinspre Petroşani şi faci o plimbare de 10-15 minute, ajungi deja la baraj. Nu trebuie să vă speriaţi de semnul cu „Atenţie! Vipere pe baraj!”, aşa cum fac eu ori de câte ori ajung acolo, cu toate că nu am văzut niciuna până acum. Dar puţină prudenţă nu strică, cu toate că nu îmi doresc nici mie, nici vouă, să vă întâlniţi cu un astfel de exemplar.

Nu e prima dată când am venit la Valea de Peşti, dar mă simt bine aici de fiecare dată. Fie că vrei să faci un grătar, să dormi cu cortul la coada lacului sau doar să te plimbi, lacul va fi pe placul tău. Când am dormit cu cortul, însă, ne-am speriat destul de tare noaptea de nişte zgomote care veneau din pădure, doar ca să descoperim a doua zi că erau câteva veveriţe foarte „fioroase” ce pocneau lemne noaptea. Pe lângă veveriţe, Valea de Peşti mai adăposteşte diverse vietăţi, cum ar fi mormoloci (sau broscuţe, depinde când mergeţi pe acolo), peşti, libelule, buburuze, fluturi şi altele.

Dacă aveţi drum prin zonă, nu strică să aruncaţi o privire. Eu zic că n-o să vă pară rău.

P.S. Pozele cu şi de pe baraj sunt interzise.

Valea de Pesti buburuza

Valea de Pesti lacul

Valea de Pesti printre copaci

Valea de Pesti pestisori

Valea de Pesti libelula

Valea de Pesti munti

Valea de Pesti peisaj

Valea de Pesti acces

Valea de Pesti idilic

Marketing à la magazin de cartier

Cred că ştiţi cu toţii cum sunt magazinaşele acelea de cartier, de a căror existenţă te bucuri când te trezeşti că parcă ai avea nevoie de un plic de budincă sau că, mai rău, ai budinca, dar n-ai laptele cu care s-o faci. Dai repede o fugă până la magazinul de cartier şi cumperi şi budinca, şi laptele. În mod similar poţi să îţi procuri o grămadă de alte chestii, chiar produse specializate gen prăjituri proaspete, pâine de casă etc.

Ieri dimineaţă m-am trezit şi eu că aş avea nevoie de un piept de pui, ca să gătesc ceva pentru prânz. Ştiam deja de la maică-mea că urmau să primească piept de pui proaspăt la magazinul din colţ. Trebuie să vă spun că magazinul ăsta are carne de pui foarte faină, ca de pui de casă, adusă de prin Ungaria sau de nu ştiu unde. Mai cumpărasem de aici, dar nu am privit niciodată sosirea cărnii proaspete ca pe un mega-eveniment, cum se anunţa a fi venirea pieptului de pui. Mă simţeam ca şi când ar fi vorba de lansarea Samsung Galaxy S4, lansare care s-a făcut la Bucureşti în stil James-Bond.

Product launchPe la 10 jumate dimineaţa mă iau frumos şi merg la magazin să-mi cumpăr nişte piept de pui şi nişte smântână. În faţa mea, o doamnă mai în vârstă. Vânzătoarea numai ce încărca bucăţile de piept proaspăt în tăviţa de plastic ce urma să fie pusă în vitrină. Îi spune doamnei din faţa mea, pe un ton extrem de entuziasmat: „Numai ce am primit pieptul ăsta. Uitaţi ce proaspăt şi fain e! Iei nişte piept proaspăt şi mai pui şi la congelator.” La scurt timp mai vine o doamnă la coadă, în spatele meu. Vânzătoarea o anunţă şi pe aceasta despre marele eveniment: a sosit pieptul de pui! Entuziasmul ei nu a suferit absolut nici o scădere. De dragul conversaţiei, îi zic doamnei din faţa mea că eu chiar pentru piept am venit, aşa că am sosit la fix, iar doamna încuviinţează politicos. Între timp, vânzătoarea adânceşte cu altcineva conversaţia efervescentă despre pieptul de pui.

Când ajung la rând, îi spun vânzătoarei că vreau jumătate de borcan de smântână vărsată. Îmi umple borcanul, aşa cum am cerut, dar înainte de a ajunge la cântar cu el rămâne pironită locului şi se uită la mine, întrebând de-a dreptul speriată: „Carne nu doreşti? Uite ce faină e! Numai joia, vinerea şi sâmbăta primesc” Bucuroasă că nu urma să am de-a face cu reacţia ei în cazul unui refuz, îi zic că ba da, vreau 2 bucăţi de piept. De fapt avusesem nevoie doar de una, dar femeia aia m-a hipnotizat de-a dreptul.

Vreau să spun că rareori am văzut un vânzător aşa de pasionat care să nu ia comision din vânzări. Entuziasmul cu care promova femeia aia banala carne de pui era fenomenal. Şi atunci hai să vă întreb: la ce să mai dai bani pe promovare, când ai pe cineva care evanghelizează pieptul de pui?

Sursă imagine

Frenezia YouTube & ideile geniale

Citeam azi pe blogul lui Victor Kapra un guest post despre YouTube, despre ceea ce face acest canal special şi despre cum unii oameni au găsit acea idee genială pe care să o transpună într-un canal de YouTube, adunând vizualizări mai repede decât le poţi număra. Şi mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o aseară la o limonadă, în Unirii.

Am aflat, de la nişte cunoştinţe, despre un canal de YouTube intitulat How To Do Anything TV. În timp ce subiectele „how to…” nu sunt noi, canalul ăsta are o abordare cu totul aparte. Astfel, puteţi să aflaţi, de exemplu, cum se scoate un măr dintr-un pantof:

Sau cum se poate atinge peretele cu un măr:

Sau cum să iei un LAN card de pe un hard disk:

Ca s-o spunem drept, nu e tocmai ceea ce aşteaptă lumea să vadă când accesează videoclipul. Şi exact în jurul acestui aspect s-a derulat discuţia de ieri, de la limonadă. Dacă nu e ceea ce aşteaptă lumea să vadă, ci mai degrabă ceva stupid, atunci de ce au videoclipurile atâtea vizualizări? Păi în timp ce unii chiar accesează videoclipul ca să vadă how to… acel lucru într-o manieră altfel, alţii fac ceea ce fac şi eu acum: povestesc în jurul lor despre ideea acestor oameni.

Chiar dacă am auzit şi  părerea că e stupid ce fac oamenii ăştia şi că vizualizările sunt nemeritate, mie mi se pare că îţi trebuie ceva talent să găseşti ideea asta, banală cum ar zice unii, şi să o şi pui în practică. Iar faptul că YouTube are potenţial de a viraliza aşa ceva nu mai e un lucru necunoscut.

Voi ce părere aveţi?🙂

Work & Travel USA: Job-urile din OC

După ce am luat o scurtă pauză de la istorisirile din timpul şi din jurul programului Work & Travel, aş vrea să revin şi să vă povestesc cum a fost cu job-urile în Ocean City, Maryland.

Plecaserăm de aici, prietenul meu şi cu mine, cu una bucată job la o prăvălie de închiriat biciclete şi alte minuni cu roţi. V-am povestit deja cam ce presupunea job-ul: despachetat garajul cu biciclete, buggy-uri şi diferite accesorii, plasarea şi aranjarea lor pe boardwalk, curăţarea lor, întâmpinarea clienţilor, servirea lor şi alergatul de colo-colo în acest scop, iar în final împachetarea întregii prăvălii. Toate acestea într-un ritm alert, într-o căldură pronunţată şi un soare dogoritor. Partea bună este însă că ne-am bronzat, ne-am călit şi ne-am menţinut în formă. În plus, lucrând direct pe boardwalk aveam o privelişte frumoasă asupra plajei şi a oceanului. Am văzut câte un răsărit unic în fiecare dimineaţă, răsărit care era acompaniat uneori de delfini ce săreau în ocean. Iar alteori de diverşi „seniors” (adolescenţi) care se trezeau pe la 5-6 dimineaţa din beţie pe plajă.

boardwalk sunrise ocean city         Ocean city boardwalk

Primul job, cu toate plusurile şi minusurile lui, era part-time, şi anume de la 5 la 11 dimineaţa. Asta însemna că ne mai rămânea o zi întreagă pentru un al doilea job. Simplu de zis, greu de găsit într-un Ocean City foarte plin cu studenţi veniţi la muncă înaintea noastră. Noi am ajuns în State prin 20 şi ceva iunie, moment în care job-urile erau deja cam toate ocupate. Am început căutarea unui al doilea job la scurt timp după ce l-am luat în primire pe primul, dar nu am reuşit să găsesc un al doilea job timp de 3 săptămâni. Căutarea aceasta a unui job trebuie făcută temeinic şi insistent. Intram în fiecare magazin/restaurant/hotel şi întrebam dacă nu au vreun loc de muncă liber. Am completat, cred, vreo 15-20 de application forms, în urma cărora nu am primit nici un răspuns. Până la urmă am ajuns din întâmplare la Hooters, unde aplicasem deja şi unde mă duceam cu o colegă de la primul job, care fusese sunată de cei de la restaurant, dar nu putea să accepte job-ul din cauza programului.

Înfiinţându-mă aşa hotărâtă la ei, cei de la Hooters mi-au spus că dacă îmi cumpăr/îmi alcătuiesc uniforma (pantaloni scurţi bej, tricou inscripţionat, ciorapi groşi de culoarea pielii, jambiere albe şi adidaşi cu un anumit model), atunci mă angajează imediat ca hostess. M-am bucurat nespus de mult, deşi bucuria mi-a trecut destul de repede. Munca depusă ca hostess nu era deloc rentabilă şi fair, dacă te uitai la volumul/efortul de muncă versus salariul primit pentru asta. Alergam în fiecare zi vreo 8 ore, întâmpinam clienţi şi îi aşezam la mese, curăţam mese cărăm tăvi gigantice cu mâncare şi ajutam chelneriţele, toate acestea îmbrăcată fiind cu ciorapi groşi, jambiere şi părul despletit. Iar în timp ce chelneriţele făceau bacşişuri foarte mari, noi primeam aproape plata minimă pe oră pentru statul Maryland şi nu vedeam nici un cent de la chelneriţe pentru ajutorul dat lor (asta din cauza politicii restaurantului). Aşa că sfatul meu este să nu cumva să vă angajaţi acolo dacă nu vreţi să munciţi mult pentru bani foarte puţini şi să aveţi certitudinea că nu aveţi şanse să ajungeţi chelneriţe din cauză că nu sunteţi vorbitoare native de engleză şi aţi rupe „tradiţia Hooters”. Despre restaurant în sine pot spune că mâncarea este destul de proastă (nu ştiu dacă v-aţi imaginat vreodată că puteţi mânca şi castraveţi muraţi pane!), cu toate acestea lumea este înnebunită după brandul Hooters şi stă la coadă chiar mai mult de o oră pentru a prinde o masă liberă.

Ocean city boardwalk people          Ocean city boardwalk entrance

Timp de 3 săptămâni am rezistat cumva la Hooters, apoi am reuşit să schimb o literă şi să mă angajaez pe post de chelneriţă la Hoopers (Crab House). Aici s-a adeverit şi ce se spunea despre job-urile de chelneri: că se câştigă foarte bine din bacşişuri. Chiar dacă nici aici nu a fost uşor, pot să spun că mi-a plăcut job-ul. Lucram mult cu clienţii şi am avut parte de experienţe plăcute cu ei. Evident că toţi întrebau de unde sunt, iar când auzeau răspunsul fie ziceau „Da, da, ştim – Dracula, Transilvania”, fie zâmbeau politicos şi-mi dădeam seama că habar n-au ce-i aia România. Totuşi, majoritatea ştiau măcar de Dracula. În rest, job-ul de chelneriţă cerea muuultă alergătură prin tot restaurantul. Servirea şi perindarea clienţilor pe la mese se face într-un ritm mult mai alert decât în România sau chiar în Europa, cel puţin din câte am văzut eu. Trebuie să ţii pasul cu acest ritm, dar să şi rămâi extrem de friendly cu clienţii, fiind un cu totul alt stil de servire şi comunicare cu clienţii în State. Dacă reuşeşti să faci acest lucru într-un mod măcar decent, sunt destul de mici şansele să nu primeşti un bacşiş măcar acceptabil, dacă nu generos. Pe lângă beneficiile deja enumerate, munca la un astfel de restaurant îţi permite să mai faci ceva economii la mâncare: oricum ţi se ia o taxă mică de „nipping” (ciugulit) pe oră, aşa că poţi mânca liniştit câte ceva la restaurant. Seara, când se face curăţenie şi rămâne mâncare, poţi lua câte ceva acasă, scâpând astfel de o parte din costurile cu mâncarea.

Hoopers panorama Ocean City

Prietenul meu a lucrat la început pe lângă casa şefului nostru (pe post de al doilea job), apoi ca bus-boy la Hoopers. Acolo trebuia să debaraseze mesele şi câştiga foarte bine, întrucât lua un procent fix din bacşişul făcut de chelneri în ziua respectivă.

În concluzie: aspiraţi să fiţi chelneri/bus-boys, dar aveţi grijă unde vă angajaţi: să fiţi trataţi corect, chiar dacă nu sunteţi americani, şi să câştigaţi decent în raport cu munca depusă.

Timişoreana & Farmec: Branduri româneşti, mai aproape de publicul lor

De curând am fost foarte plăcut surpinsă de două branduri autohtone, mai exact de iniţiativa lor de a fi mai aproape de publicurile lor. O acţiune foarte bună de PR, dacă mă întrebaţi pe mine.

Fabrica de bere Timisoreana

Primul brand în cauză este Timişoreana, care mi-a făcut, oricum, o impresie foarte plăcută de când a adoptat strategia de branding cu „Povestea merge mai departe” şi tot ceea ce este asociat acesteia (reclamele, identitatea vizuală, amenajarea spaţiilor). Concomitent cu Serbările Timişoreana (vechiul Festival al Berii, care şi-a schimbat denumirea în favoarea brandului local) şi cu lansarea berii Timişoreana Brună, s-a organizat şi a doua ediţie de Porţi Deschise la Fabrica de bere Timişoreana. Înscrierea pentru turul de vizitare s-a făcut atât în mediul online, pe Facebook, cât şi în offline, la căruţa amplasată de cei de la Timişoreana în Piaţa Unirii. Odată ales prin tragere la sorţi, un vizitator era sunat ca să confirme când ar putea participa la tur. În grupe relativ mici, potrivite pentru o vizită într-o fabrică funcţională, unde mai trebuie să şi auzi ce spune ghidul, s-a făcut un tur de aproximativ o oră al diverselor spaţii din incinta fabricii de bere. Ca vizitatori, am primit explicaţii despre procesul de fabricaţie al berii sau despre modul de funcţionare al câtorva instalaţii din fabrică şi am fost invitaţi să degustăm produse din diferite etape ale procesului de fabricaţie: malţ, must de bere, must hameiat, drojdie, bere tânără şi bere matură. La sfârşitul turului am fost conduşi la terasa berăriei, unde am putut servi, din partea casei, o halbă de bere cu Timişoreana blondă sau Timişoreana nefiltrată. În timp ce aşteptam, ne-au fost pregătite şi câteva surprize: o diplomă de Vizitator calificat şi o cărticică cu istoria fabricii de bere. Această cărticică, foarte bine realizată din punct de vedere grafic şi conceptual, includea la sfârşit şi o poză de grup din timpul vizitei.

Curtea Berarilor Timisoreana

Al doilea brand care m-a impresionat pozitiv este Farmec. Cei de la Farmec au organizat o serie de întâlniri în mai multe oraşe, cu câteva dintre consumatoarele lor, pentru a discuta cu acestea despre produsele Farmec, pentru a afla feedback-ul faţă de acestea şi pentru a le răspunde consumatoarelor la întrebări. Alina Crâncău, cea care se ocupă de comunicarea online a brandului, a ţinut o scurtă şi antrenantă prezentare despre brand şi despre câteva produse. În cadrul întâlnirii am putut vedea clar, prin intermediul Alinei, că cei de la Farmec sunt nişte oameni foarte dedicaţi în privinţa a ceea ce fac şi foarte orientaţi către consumatori/consumatoare. Gama de produse cuprinde mult mai multe decât ştiam eu şi acoperă atât segmentul îngrijirii tenului, părului sau unghiilor, cât şi segmentul curăţeniei din casă. Vă recomand să vă uitaţi pe site-ul lor, pentru că veţi găsi o sumedenie de produse la preţuri accesibile şi care se bucură de un feedback foarte bun din partea doamnelor şi domnişoarelor „fermecate.” Cele care au participat la întâlnirea cu brandul au avut parte şi de un mic cadou-surpriză, şi anume noua colecţie de  lacuri de unghii Farmec Collection.

Lacuri de unghii Farmec Collection

După cum vă spuneam, am numai cuvinte de laudă la adresa celor 2 branduri, din punct de vedere al acţiunii pe care a organizat-o fiecare. Să sperăm că pe viitor vom avea parte de o astfel de atitudine din partea cât mai multor branduri.