Vreau laptop negru sau gri sau roz sau albastru sau verde sau lila în dungi şi cu picăţele???

Sinceră să fiu, culoarea laptop-ului nu reprezintă o problemă existenţială pentru mine. Nici nu ştiu câţi dintre vă identificaţi cu această ipostază. Dar mi-a plăcut ideea pentru a ilustra ceea ce voi povesti în continuare. În loc de laptop însă, fiecare îşi poate imagina lucrul ce îl atrage, fie că e vorba despre maşini (cu tracţiune pe faţă/cu tracţiune pe spate, cu motor de 1.4 sau de 1.8), rase de câine sau ce mâncăm la prânz, atâta vreme cât implică opţiuni.

Barry Schwartz explică foarte bine în prezentarea The Paradox of Choice, bazată pe cartea sa cu acelaşi nume, ce se întâmplă cu libertatea şi varietatea de alegeri în lumea în care trăim. Nu pot să redau conţinutul prezentării la fel de savuros cum o face el, aşa că vă recomand să aruncaţi o privire la original.

Ideea de la care pornim este că pentru a maximiza bunăstarea fiecăruia, trebuie să maximizăm libertatea. Iar pentru a maximiza libertatea fiecăruia, trebuie să maximizăm libertatea de a alege. Concret, în ziua de azi, în societăţile dezvoltate, putem alege între zeci de feluri de şampon la supermarket, sute de feluri de maşini, zeci de feluri de pâine. Cu această enormă varietate de bunuri şi servicii înseamnă, însă, că trebuie să ne confruntăm în permanenţă cu luarea de decizii. Ce să aleg – şampon pentru strălucire sau şampon pentru regenerare? Marca X sau marca Y? Miros de mentă sau de fructe?

Problema cu varietatea asta de opţiuni pe care le avem este că ajungem la „paralizie”: nu mai ştim ce să alegem. Ne frământăm comparând produse peste produse şi încercând să luăm o decizie. Dacă totuşi reuşim să depăşim momentul de paralizie, ajungem să fim, în final, mai puţin mulţumiţi de decizia luată, decât dacă am fi avut mai puţine opţiuni. Ne tot întrebăm dacă am ales ce trebuia sau cum ar fi fost celelalte produse. O altă consecinţă este că odată cu creşterea numărului de opţiuni, cresc şi aşteptările noastre. Şi cresc în aşa măsură, încât în final ajungem să fim dezamăgiţi de produs sau serviciu. Dacă nu am avea aşteptări aşa mari, ar fi mult mai uşor să fim plăcut surprinşi de ceea ce am cumpărat. Ceea ce este culmea la situaţia asta de dezamăgire este că ajungi să te învinovăţeşti pe tine însuţi/însăţi pentru că ai cumpărat ce nu trebuia. În trecut, când varietatea de produse nu era aşa mare, dacă erai dezamăgit de ceva, era vina lumii, a timpului şi a societăţii în care trăiai, pentru că nu erau destul de dezvoltate. Dar nu era vina ta.

Concluzia lui Barry este că „we do better, but we feel worse”. Nu ştiu cât de mult vă regăsiţi în cele de mai sus, dar eu am identificat atâtea situaţii cu care mă confrunt şi eu, încât nu pot să nu fiu de acord cu ce spune. Iar vis-a-vis de libertatea de a alege şi de varietatea de bunuri şi servicii, îmi vine acum în minte o frază pe care am tot auzit-o de la cei care au apucat perioada ceauşistă: „Era mai bine pe vremea lu’ Ceauşescu, că n-aveam de unde să alegem atâta şi era aşa simplu să iei o decizie…”

Publicitatea comparativă explicită – facem sau nu facem?

„Publicitate comparativă explicită” – un termen destul de pompos care se referă, de fapt, la reclamele de genul „Bă, io’, firma X, sunt de trei ori mai bun şi mai şmecher decât firma Y!” Reclamele sunt construite fie în aşa fel, încât să numească direct concurenţa criticată, fie se fac anumite aluzii, care să te facă să îţi dai seama cine este concurenţa.

Acum, în România noi nu avem aşa ceva. Sau dacă avem, înseamnă că nu am văzut eu şi vă rog să mă corectaţi. Noi avem reclamele clasice cu detergentul X (nu vreau să fac reclamă) vs. „detergent obişnuit”. Dar în Statele Unite publicitatea comparativă directă nu este deloc ceva neobişnuit. Trebuie să recunosc că mi s-a părut ciudat să vezi ditamai panoul publicitar pe marginea autostrăzii, cu mesajul „Verizon Internet – 3x faster than AT&T Internet”. Chiar pe tema asta se pot găsi şi alte reclame care marchează „bătălia” dintre cei doi giganţi americani, furnizori de servicii de telefonie mobilă:

       

sursa: techztalk.com                                                    sursa: arstechnica.com

În timp ce mă documentam, am aflat că acest tip de publicitate se practică şi în Irlanda, unde se pot vedea, de exemplu, reclame ce compară doi furnizori de cablu TV – Chorus NTL şi Sky Digital:

sursa: businessandleadership.com

Şi nu pot să mă abţin să fac referire şi la un filmuleţ arhicunoscut şi controversat, după cum aş zice eu, din seria Coca Cola vs. Pepsi:

Ştiu că s-a pus des (şi la noi) problema de legalitate şi etică a publicităţii comparative directe. Adevărul este că acest tip de publicitate nu este interzis nici în România, atât timp cât respectă anumite reguli stabilite prin legea 148/2000, printre altele: nu este înşelătoare, compară bunuri sau servicii având aceleaşi scopuri, nu denigrează concurenţa şi aşa mai departe. Cu toate acestea, ea pare să nu fie folosită încă pe la noi.

Curiozitatea mea este următoarea: Oare vom ajunge să folosim şi în România acest tip de publicitate pentru a ne promova produsele? Sau vom fi mereu fair-play?

Ups…Publicul din social media nu doarme…

(Sau, altfel spus, cum îţi pot distruge proprii angajaţi reputaţia în-doi-timpi-şi-trei-mişcări)

În anul 2009, compania Domino’s Pizza din Statele Unite s-a confruntat cu o criză de imagine, din cauza unui gest necugetat al propriilor angajaţi. Tot atunci, ea a aflat cu ce viteză circulă informaţiile în social media şi cât este de important să monitorizezi tot ce se spune despre tine în mediul online…

Kristy Hammonds (31) şi Michael Setzer (32), doi angajaţi ai francizei Domino’s Pizza din Conover, North Carolina, s-au filmat în timp ce preparau mâncarea într-un mod mai… neconvenţional: băgându-şi caşcavalul în nas, strănutând într-un sandwich şi violând normele de igienă şi în alte moduri, pe care nu consider necesar să le amintesc. Apoi, au postat videoclipul pe YouTube şi nu s-au mai gândit la consecinţe. Asta se întâmpla într-o zi de luni.

Luni seara, Tim McIntyre, un purtător de cuvânt de la Domino’s, este alertat în privinţa videoclipului de către un blogger. Marţi, cei doi angajaţi-problemă sunt concediaţi şi trecuţi în custodia poliţiei, fiind acuzaţi de fapte de infracţiune. Până miercuri, video-ul avea deja aproape un milion de vizionări pe YouTube, plus multe alte trimiteri de pe alte site-uri. Pe Twitter subiectul era dezbătut intens şi monopoliza o mare parte din discuţii, iar pe LinkedIn se crease un forum cu tema „ce ar trebui să facă Domino’s cu privire la criza pe care o aveau”. Referinţe despre video puteau fi găsite în 5 din cele 12 rezultate afişate pe prima pagină de căutări pe Google. Percepţia consumatorilor asupra companiei a scăzut de la pozitiv la negativ, conform unui sondaj.

Reacţia companiei? Nu cea mai bună.

Preşedintele Domino’s Pizza SUA, Patrick Doyle, a postat un mesaj pe YouTube, în care oferea explicaţii şi scuze cu privire la cele întâmplate, spunând şi că angajaţii au fost concediaţi, că s-a efectuat o inspecţie sanitară la Domino’s şi că vor fi mult mai vigilenţi când vor face angajări. Problema este că asta se întâmpla abia la 48 de ore după ce videoclipul fusese postat şi pe când avea deja aproape 1 milion de vizionări. Ceea ce a mai făcut Domino’s este crearea unui cont pe Twitter, unde a răspuns întrebărilor venite din partea consumatorilor.

Executivii au decis să adopte această strategie non-agresivă, crezând că videoclipul nu va produce prea mare vâlvă. Aici e însă problema – tocmai atunci, când crezi că lumea nu va face mare tărăboi din ce ţi se întâmplă, iese o criză de proporţii, care îţi clatină reputaţia mai ceva decât un cutremur de 7 grade pe scara Richter. Declaraţia lui Tim McIntyre cu privire la incident nu mi se pare, de asemenea, cea mai bună reacţie din partea companiei: „We got blindsided by two idiots with a video camera and an awful idea.” (conform NY Times)

Nu am găsit videoclipul original, acesta fiind eliminat pe baza unor drepturi de copyright ale doamnei Hammonds, dar puteţi arunca o privire la alt videoclip care arată secvenţele compromiţătoare pentru Domino’s. Informaţii despre caz mai puteţi găsi aici, aici şi aici.

Despre cum e să ai propria firmă (continuare)

Interviu cu Voicu STOICIU, CEO şi proprietar al firmei E-concept

Partea a II-a

9. Cum s-a făcut firma remarcată de-a lungul timpului? Ce activităţi de PR desfăşuraţi?

În principiu, am încercat să ieşim în piaţă, marşând pe această poveste unică pe care o avem şi pe dorinţa noastră de a ne ajuta clienţii să rămână unici. Practic, tot ceea ce am făcut a fost construit pe această strategie de a demonstra tuturor că E-concept este altfel decât restul companiilor. Din punct de vedere al acţiunilor specifice, sigur că avem o prezenţă destul de bună în zona online, iar, în plus, participăm la tot felul de evenimente din domeniul IT sau business, ca şi expozanţi, participanţi, chiar şi ca vorbitori. O suită de evenimente la care am participat în ultimul an este suita Business Days, care s-a desfăşurat la Timişoara, la Braşov şi urmează să se desfăşoare şi la Bucureşti. Iar din punct de vedere al evenimentelor din zona IT, discutăm de, nu ştiu, Social Media Summit, How To Web şi aşa mai departe.

10. Cât de dezvoltat crezi că este domeniul PR în România?

Depinde de categoria în care încadrăm compania, adică dacă mergem pe o împărţire simplă, respectiv companii mici, companii medii şi companii mari, cu o structură naţională şi multinaţională, cred că este un spaţiu mare, gol, în zona de PR, cel puţin pe noile canale – mă refer, cu precădere, la mediul online.

Iar în rest?

Cred că cei care au venit cu modele de business din Vest sau din Statele Unite au ştiut foarte bine ce să facă în zona asta şi au setat un trend, iar ceilalţi, care aspiră la ceea ce fac companiile, să zicem, mai mari şi mai bătrâne în domeniu, încearcă să recupereze terenul pierdut.

11. Cum crezi că stăm cu pregătirea specialiştilor în PR?

Din păcate este un domeniu foarte tânăr la noi în ţară şi cred că cei care, în momentul de faţă, activează în acest domeniu fie au făcut şcoala în Vest sau în alte ţări, respectiv Statele Unite, fie au activat în companii în aceste ţări, ca atare au reuşit să acumuleze un nivel de know-how pe care să-l pună în practică. În ceea ce priveşte tinerii care încearcă să se pregătească în acest domeniu, cred că ar trebui foarte mult să se orienteze spre câştigarea unei experienţe, stând pe lângă unul din cei care au practicat cu adevărat PR-ul într-o zonă mult mai dezvoltată decât România.

12. Ce părere ai despre rolul social media ca instrument de PR-marketing, atunci când este vorba despre o companie?

Dacă discutăm de o companie de consumer goods sau cu orientare spre consumer market, sigur că acesta este un rol foarte, foarte important, prin faptul că îi dă acces la un public ţintă foarte mare, mult mai structurat decât, să zicem, offset, şi care poate fi, bineînţeles, măsurat mult mai uşor şi cu rezultate mai concrete.

Din perspectiva unei companii din zona business-to-business, cred că cel mai bun lucru pe care îl poate obţine aceasta din zona social media este awareness.

13. Cât de important este, în opinia ta, să ţii pasul ca şi companie cu tot ce înseamnă „tehnicile 2.0” în PR şi marketing?

Din perspectiva unui antreprenor, sigur că poziţia pe care o am este că în orice domeniu trebuie să foloseşti la maxim resursele pe care le ai. Ca să înţelegi că ai nişte resurse la îndemână, bineînţeles că trebuie să cunoşti foarte bine acele resurse. Ca atare, cred că este foarte important să fii la curent întotdeauna cu ultimele trenduri şi ultimele tehnologii, chiar dacă nu le foloseşti în acest moment, dar cel puţin le ai în vedere pentru strategia ta din viitor.

14. Cu ce v-au ajutat pe tine şi pe E-concept, în mod concret, mijloacele social media?

Exact pentru zona de care aminteam, cea a awareness-ului. Fiind în zona dezvoltării de soluţii custom business-to-business, am reuşit să ne facem cunoscută povestea şi să ieşim către un target mai calificat şi mai larg ca şi spectru cu povestea noastră.

15. Ne poţi da exemple de mijloace social media folosite?

Am folosit, în principiu, toate canalele standard, adică Facebook, LinkedIn, Twitter. Pe Facebook am încercat să ţinem legătura cu „fanii” noştri, creând o atmosferă relaxată şi foarte plăcută. În zona de LinkedIn am încercat să livrăm conţinut de valoare, pe care l-am considerat noi „willing to share”, atât pentru potenţialii noştri clienţi, cât şi pentru competiţie, adică am învăţat nişte lucruri pe care le-am împărtăşit cu restul lumii, iar pe zona de Twitter, sigur că volatilitatea fiind foarte mare, am încercat să stăm în zona de „very powerful status updates”.

Mulţumim, Voicu!

***Interviu realizat de Sabina Stoiciu***

Despre cum e să ai propria firmă

Interviu cu Voicu STOICIU, CEO şi proprietar al firmei E-concept

foto: Voicu STOICIU

Partea I

1. Cum şi când te-ai hotărât să îţi înfiinţezi propria firmă? Ce motivaţie ai avut?

            Am început de la o vârstă fragedă – aveam 18 ani la vremea respectivă – şi m-am hotărât, deoarece aveam o echipă de colegi, cu care participasem deja la ceva concursuri şi mi s-a părut că ne descurcăm bine împreună. Aşa că m-am gândit că am putea să câştigăm şi nişte bani din ceea ce facem.

2. Care erau circumstanţele (sociale, economice) în care ai luat această hotărâre?

            Se întâmpla în anul 2000, eram în clasa a XII-a, iar mediul era oarecum „dubios”, în sensul că, din punct de vedere al sectorului în care voiam noi să operăm, totul era la un crud şi fraged început. Considerând că tehnologia avea să joace un rol important în rândul companiilor din România, am încercat să ne găsim un loc în această nişă.

3. Cât de mare consideri că este riscul pe care ţi l-ai asumat?

            Având în vedere că decizia de înfiinţare a firmei a însemnat multe sacrificii din partea mea pe plan personal, dar şi pe celelalte planuri care erau în desfăşurare la momentul respectiv, riscul a fost destul de mare. Însă dacă mi-ai adresa întrebarea dacă aş face-o din nou, răspunsul ar fi, categoric, da!

4. Te-ai gândit ce ai fi făcut, dacă ai fi eşuat?

            Probabil că aş fi luat-o de la capăt.

5. Cu ce se ocupă, mai exact, firma E-concept?

            E-concept dezvoltă soluţii software custom pentru companiile medii şi mari de pe piaţa din România. O face, pentru că noi considerăm că fiecare companie este unică şi a ajuns în poziţia de piaţă, în care este acum, prin dezvoltarea unui set de procese de business interne unice. Însă, în momentul în care compania alege implementarea unei soluţii software, îşi va alinia procesele la acea soluţie, lucru ce îl poate face, foarte uşor, orice competitor. Rezultatul: competivitate mare la capitolul preţ, ceea ce, ştim cu toţii, că în momentul de faţă nu mai este neapărat un obiectiv de business. Obiectul nostru de activitate adevărat este să ne ajutăm clienţii, să ajutăm companiile să rămână unice.

6. Ce fel de clienţi aveţi?

            Clienţii noştri sunt reprezentaţi de companii medii şi mari, care activează pe piaţa din România, fie că sunt companii naţionale sau multinaţionale, şi care au anumite procese de business dezvoltate, astfel încât să poată să solicite şi să implementeze soluţii software integrate.

7. Cât de mare este firma E-concept, câţi oameni lucrează în cadrul ei şi care este structura firmei?

            În momentul de faţă, în compania E-concept sunt implicaţi 15 oameni. Sigur că sunt împărţiţi pe mai multe departamente; sunt departamente de dezvoltare, departamente de suport şi implementare, departament de infrastructură, de vânzări…

8. Care sunt realizările de care eşti mândru în calitate de proprietar şi CEO al firmei?

            O creştere constantă de 30% pe an în ultimii trei ani, din punct de vedere al cifrei de afaceri, evident, o creştere şi o îmbunătăţire din perspectiva portofoliului de clienţi pe care-i avem şi a faptului că odată ce am început o relaţie comercială cu un client, respectiv partener de-al nostru, ea continuă şi în ziua de astăzi; consider că este una din cele mai mari realizări, prin faptul că am reuşit să ne ducem la bun sfârşit, cu succes, misiunea pe care ne-am asumat-o.

Occupy Wall Street & 99% Revolution

…este titlul mişcării ce a început nu foarte demult în New York, Statele Unite ale Americii. Dacă vă aşteptaţi să citiţi un articol întreg despre cum a început totul, care au fost cauzele şi primele acţiuni, cum s-au derulat evenimentele şi aşa mai departe, mi-e teamă că o să vă dezamăgesc, pentru că nu o să includ niciuna din aceste informaţii. În schimb, vă voi spune cu ce m-a afectat, concret, pe mine.

Pe la începutul lui octombrie, mă aflam în New York, fiind la finalul programului Work and Travel SUA şi făcând o ultimă oprire înainte de a lua avionul spre casă. Spre ruşinea mea, am fost cam ruptă de realitate şi de tot ce a însemnat ştiri, pentru că nu am prea avut acces şi timp pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă. Aşadar, nu mică mi-a fost mirarea atunci când am vorbit la telefon cu mama mea (speriată, bineînţeles) şi am aflat de la ea că arestaseră vreo 700 de persoane în New York, din cauza unor proteste în stradă. Sincer vă spun că nu am prea conştientizat nimic din asta, până nu am ajuns într-o seară în districtul financiar, în apropierea Wall Street.

Pe la ora opt seara, când am ajuns eu acolo, agitaţia era în toi în Zuccotti Park, fostul Liberty Plaza Park. Repet, eu încă nu ştiam foarte bine ce se întâmplă, nu ştiam ce caută oamenii aceia acolo şi de ce protestează. Piaţeta era plină de lume, plină de cartoane cu mesaje inscripţionate, saci de gunoi, caserole cu mâncare, saci de dormit. Pe scurt, cam tot ce aveau acei oameni nevoie, pentru a-şi petrece ceva timp acolo… Nu puteai spune că era un grup omogen, ci mai multe grupuri dispersate prin piaţă. Un grup făcea atmosferă cu nişte tobe, dans şi cercuri hoola-hoop, pentru a se face remarcaţi în întunericul ce se lăsase, dar, zic eu, şi pentru a se încălzi, pentru că temperatura scăzuse deja destul de mult. (În timp ce în România auzisem că se mai iese în tricou,  noi eram înfofoliţi cu mai multe bluze, fular şi cizme.) Alt grup repeta în cor mesajele pe care le striga un lider, ascuns ochilor noştri din cauza înghesuielii ce se formase în jurul lui. Alt grup era adunat în apropierea dubiţei WikiLeaks. Iar în rest, erau oameni peste tot. Cu cartoane cu mesaje, cu o cană de ceai în mână, cu markere cu care inscripţionau noi pancarte.

Am fost uimită să văd atâţia tineri printre protestatari, dar şi oameni în toată firea. Şi toţi arătau ca acei oameni pe care i-ai putea vedea alergând cu o mapă la facultate, sau grăbiţi şi îmbrăcaţi business, îndreptându-se hotărât spre metroul care îi duce la birou. În acel moment însă, pe toţi îi unea aceeaşi cauză. Întrebând un poliţist ce veghea acţiunea, am primit un răspuns foarte amabil cu privire la motivul protestului. Avea loc împotriva băncilor de pe Wall Street, într-o oarecare măsură, şi de aceea aleseseră acel loc. Pe de altă parte, cei 99% din populaţia americană care îşi plăteau toate taxele, protestau împotriva celor 1% din pătura bogată a societăţii, care aveau taxele neplătite.

Ce am observat, atât în acea seară, cât şi a doua zi, pe lumină, când m-am dus din nou să îi văd, este că protestatarii erau paşnici şi civilizaţi. Parcă şi acolo se vedea organizarea ce caracterizează statul american… Nu voi nega faptul că era multă poliţie în jur, dar nu am văzut pe niciunul din ei să intervină. Arestările care avuseseră loc s-au făcut din cauză că protestatarii blocau circulaţia de pe Brooklyn Bridge, o arteră importantă de circulaţie, după cum am aflat de la un poliţist de acolo.

În rest, aş lăsa imaginile să vorbească.

                

       

                                   

Social Media Summit – ediţia 2011, Timişoara

Experienţa mea cu Social Media Summit 2011 se poate rezuma în trei cuvinte: fost, văzut, plăcut. Evenimentul organizat de revista Biz a avut loc în data de 12 octombrie 2011, în incinta Hotelului Timişoara din oraşul cu acelaşi nume, şi a reunit vorbitori semnificativi pentru domeniul social media.

Printre vorbitori s-au numărat:

  • Tiberiu Mercurian, Director de Marketing, Bergenbier
  • Cristian Manafu, Consultant Social Media, The Connector & Partners
  • Bobby Voicu, General Manager, Intact Interactive
  • Cristian China-Birta (Chinezu’), Blogger & antreprenor online
  • Georgiana Gheorghe, Corporate Communication Manager, Danone
  • Victor Kapra, Blogger & consultant online
  • Bogdana Butnar, Digital Marketing Consultant
  • Oltea Zambori, Blogger
  • Cristina Puţan, Blogger & PR Specialist, pentru a numi doar câţiva din ei.

Informaţiile au pornit de la lucruri mai generale – mediul online şi social media – până la altele mai specifice: la ce trebuie să fii atent când eşti blogger, ce relaţie există între companii şi bloggeri, cam cât se alocă sectorului social media din bugetul de marketing, corelarea activităţii din social media cu activitatea celorlalte departamente din companie pentru rezultate optime şi altele.

Volumul informaţiilor a fost în mod clar mai mare decât voi reda eu în continuare, la fel cum şi detalierea lor a fost mai amplă decât va fi la mine. Pe scurt, însă, câteva idei principale cu care am rămas şi pe care le consider relevante (chiar dacă aţi putea afirma că unele informaţii ne sunt deja cunoscute sau sunt „la mintea cocoşului”, mi se par destul de importante ca să le trecem în revistă):

  • blogul este un spaţiu personal, publici ce este în acord cu interesele tale şi ce consideri tu de cuviinţă
  • informaţiile de pe blog sunt ca orice altceva care ajunge pe internet: odată ajunse online, este improbabil să dispară de tot de pe internet, aşă că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a publica unele lucruri
  • încearcă să îţi rezolvi conflictele cu ceilalţi faţă-în-faţă, înainte de a lansa pe blog mesaje nu tocmai plăcute la adresa lor
  • dacă eşti blogger de profesie, ar fi bine să încerci să scrii doar despre ce te interesează şi te caracterizează, altfel vei pierde din credibilitate
  • companiile investesc din ce în ce mai mult în imaginea şi acţiunile lor din sectorul social media
  • companiile caută relaţii serioase cu bloggerii care să le reprezinte în social media.

Dacă v-am stârnit curiozitatea cu acest rezumat, vă recomand să nu rataţi ediţia de anul următor a Social Media Summit. Eu am plecat de la eveniment cu mult mai multe cunoştinţe despre social media şi, în special, despre blogging – fie că este vorba de blogging personal sau de blogging ca profesie.