Vreau laptop negru sau gri sau roz sau albastru sau verde sau lila în dungi şi cu picăţele???

Sinceră să fiu, culoarea laptop-ului nu reprezintă o problemă existenţială pentru mine. Nici nu ştiu câţi dintre vă identificaţi cu această ipostază. Dar mi-a plăcut ideea pentru a ilustra ceea ce voi povesti în continuare. În loc de laptop însă, fiecare îşi poate imagina lucrul ce îl atrage, fie că e vorba despre maşini (cu tracţiune pe faţă/cu tracţiune pe spate, cu motor de 1.4 sau de 1.8), rase de câine sau ce mâncăm la prânz, atâta vreme cât implică opţiuni.

Barry Schwartz explică foarte bine în prezentarea The Paradox of Choice, bazată pe cartea sa cu acelaşi nume, ce se întâmplă cu libertatea şi varietatea de alegeri în lumea în care trăim. Nu pot să redau conţinutul prezentării la fel de savuros cum o face el, aşa că vă recomand să aruncaţi o privire la original.

Ideea de la care pornim este că pentru a maximiza bunăstarea fiecăruia, trebuie să maximizăm libertatea. Iar pentru a maximiza libertatea fiecăruia, trebuie să maximizăm libertatea de a alege. Concret, în ziua de azi, în societăţile dezvoltate, putem alege între zeci de feluri de şampon la supermarket, sute de feluri de maşini, zeci de feluri de pâine. Cu această enormă varietate de bunuri şi servicii înseamnă, însă, că trebuie să ne confruntăm în permanenţă cu luarea de decizii. Ce să aleg – şampon pentru strălucire sau şampon pentru regenerare? Marca X sau marca Y? Miros de mentă sau de fructe?

Problema cu varietatea asta de opţiuni pe care le avem este că ajungem la „paralizie”: nu mai ştim ce să alegem. Ne frământăm comparând produse peste produse şi încercând să luăm o decizie. Dacă totuşi reuşim să depăşim momentul de paralizie, ajungem să fim, în final, mai puţin mulţumiţi de decizia luată, decât dacă am fi avut mai puţine opţiuni. Ne tot întrebăm dacă am ales ce trebuia sau cum ar fi fost celelalte produse. O altă consecinţă este că odată cu creşterea numărului de opţiuni, cresc şi aşteptările noastre. Şi cresc în aşa măsură, încât în final ajungem să fim dezamăgiţi de produs sau serviciu. Dacă nu am avea aşteptări aşa mari, ar fi mult mai uşor să fim plăcut surprinşi de ceea ce am cumpărat. Ceea ce este culmea la situaţia asta de dezamăgire este că ajungi să te învinovăţeşti pe tine însuţi/însăţi pentru că ai cumpărat ce nu trebuia. În trecut, când varietatea de produse nu era aşa mare, dacă erai dezamăgit de ceva, era vina lumii, a timpului şi a societăţii în care trăiai, pentru că nu erau destul de dezvoltate. Dar nu era vina ta.

Concluzia lui Barry este că „we do better, but we feel worse”. Nu ştiu cât de mult vă regăsiţi în cele de mai sus, dar eu am identificat atâtea situaţii cu care mă confrunt şi eu, încât nu pot să nu fiu de acord cu ce spune. Iar vis-a-vis de libertatea de a alege şi de varietatea de bunuri şi servicii, îmi vine acum în minte o frază pe care am tot auzit-o de la cei care au apucat perioada ceauşistă: „Era mai bine pe vremea lu’ Ceauşescu, că n-aveam de unde să alegem atâta şi era aşa simplu să iei o decizie…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s