Revenim la Black Friday – cifre, fapte şi un brand înregistrat

Vă amintiţi că nu demult am scris un post despre Black Friday (sau Vinerea neagră) şi despre nebunia care s-a creat în jurul lui eMag? Na, azi numai ce am găsit ştiri legate de această temă pe Adevărul şi pe blogul lui Zoso.

Se pare că eMag vrea să înregistreze marca Black Friday la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Ne e deja clar că ideea de Black Friday e preluată din Statele Unite, dar dacă nimeni nu a mai avut până acum pornirea de a demara un astfel de eveniment în România , eMag are şanse să poată înregistra marca.

Cât despre beneficiile Black Friday pentru cei de la eMag, astea arată cam aşa: până la ora 10 (deci exact atunci când încercam să intru şi eu la ei pe site) aveau 400.000 de vizitatori unici (adică aprox. 2% din populaţia României ), aprox. 34.000 de produse comandate, din care 28.000 făceau parte din oferta specială de Black Friday, şi o valoare a comenzilor situată undeva pe la suma de 4 milioane de Euro (repet, până la ora 10 dimineaţa!). Nu-i rău, nu? Vorba lui Zoso – şi mai zici că românii sunt în criză şi n-au bani…

Anunțuri

PR-ist online, promit să nu spam-uiesc colegii jurnalişti din online

Într-o lume care devine „tot mai 2.0”, ultimul trend (care durează de ceva vreme) e să te muţi în online. Cam aşa se întâmplă şi cu colaborarea dintre oamenii de PR şi jurnalişti. Doar că regulile nu mai sunt la fel şi cine nu ţine cont de ele, nu supravieţuieşte în lumea asta acerbă a online-ului.

„Râca” dintre jurnalişti şi PR-işti s-a mutat în online. Desigur, într-o lume ideală ea nu există. La şcoală ne învaţă că nu există, sau că nu ar trebui să existe. Dar ea este prezentă printre noi, iar motivele pentru supravieţuirea ei sunt mai multe: nu ne interesăm care sunt jurnaliştii care scriu despre domeniul pe care îl reprezentăm ca oameni de PR şi îi bombardăm pe toţi cu mesaje, scriem comunicate de presă incoerente şi plictisitoare, nu ne îngrijim de relaţia cu colegii noştri jurnalişti şi aşa mai departe.

Ce se întâmplă în online? Păi unele din greşeli se păstrează şi aici. Doar că mai intervin şi alţi factori specifici online-ului.

Forma şi scopul comunicatelor de presă s-a schimbat. Ele nu mai sunt doar textuleţe cu un format standard adresate direct jurnaliştilor, ci sunt ştiri de presă care ţintesc direct consumatorul final, pe lângă jurnalişti. Ele trebuie să fie scrise în aşa fel, încât să poată fi citite şi „gustate” de consumatorul companiei pentru care au fost scrise. Apoi, dacă prezintă interes şi sunt bine scrise, ele vor fi preluate şi de jurnaliştii care caută informaţii despre acea companie, sau care caută un subiect despre care să scrie.

O greşeală care este comisă în online de unii PR-işti este să trimită un comunicat de presă oricărui jurnalist şi/sau blogger relevant pe care îl găsesc pe internet. Asta în loc să caute un pic despre ce scrie jurnalistul respectiv, să vadă dacă are cumva un blog pe care publică şi ce anume publică. Apoi să urmărească puţin jurnalistul şi ceea ce publică el şi să fie gata să-i răspundă, atunci când acesta caută informaţii despre un subiect din aria omului de PR. David Meerman Scott, autorul cărţii Noile reguli de marketing şi PR şi editor colaborator la revista EContent, spune că „primesc săptămânal sute de comunicate din partea oamenilor de PR bine intenţionaţi care doresc să scriu despre produsele lor. Ei bine, în cinci ani n-am scris niciodată despre o companie ca urmare a vreunui comunicat de presă general pe care mi l-a trimis cineva. Discuţiile pe care le-am purtat cu jurnaliştii din alte industrii mi-au confirmat faptul că nu sunt singurul care ignoră comunicatele de presă nesolicitate. Uneori nu vreau să fiu deranjat şi primesc sute de comunicate săptămânal. Alteori am nevoie de feedback şi nu primesc niciunul.” (sursa: Noile reguli de marketing şi PR)

O sarcină pe care ar trebui să o ia în serios orice om de PR este crearea şi „îngrijirea” unei secţiuni media online pentru compania pe care o reprezintă. În acea secţiune se includ toate informaţiile relevante despre companie: istoric, misiune, sectorul de activitate, date despre cei aflaţi la conducere (aşa-numitul kit de presă), comunicate de presă. Ideea e că toate acestea trebuie să fie gândite direct pentru consumatorul final interesat de companie, nu doar pentru jurnalistul care poate prelua acel material. Asta e ce se întâmplă acum în online: ne adresăm direct  consumatorilor. Dacă ne reuşeşte asta, înseamnă că materialul e destul de bun ca să intereseze şi un jurnalist.

Chris Anderson, redactor-şef al revistei Wired şi proprietarul blogului The Long Tail, a atras  şi el  atenţia asupra problemei spam-uirii jurnaliştilor: în postul lui cu titlul Sorry PR people: You’re blocked a publicat o listă cu adrese de e-mail pe care le-a blocat, pentru că s-a săturat să fie abordat de oameni de PR care nu se interesează dacă nu există altcineva din redacţia revistei, care trebuie abordat pentru subiectul respectiv. Asta ar trebuie să acţioneze ca o învăţătură de minte şi să ne pună pe noi, oamenii de PR, pe gânduri înainte să apăsăm Send.

Un exemplu pozitiv de colaborare online a PR-iştilor cu jurnaliştii este dat de cazurile în care cei din urmă au preluat informaţii bine puse la punct. Acelaşi David Meerman Scott povesteşte cum a avut de scris despre noile companii de nişă, având nevoie de câteva exemple concrete, pe care le-a selectat în funcţie de calitatea şi cantitatea informaţiilor relevante din secţiunea media online a acestor noi companii. Ovi Sîrb povesteşte cum a fost întrebat de diverşi jurnalişti dacă pot prelua informaţii de la el de pe blog. Şi sigur nu este singurul căruia i s-a întâmplat asta.

Ca să concluzionăm: comunicate pentru social media, adresare direct către cumpărători şi căutarea de informaţii despre jurnaliştii cărora le trimitem pitch-uri sunt elemente cheie în sfera jurnalismului şi a PR-ului online.

Black Friday – de la atâtea reduceri vezi negru în faţa ochilor

Vinerea neagră sau Black Friday este un fenomen deja cunoscut în lumea „shopping-addict-ţilor”. Şi deşi trăiesc cu un picior în lumea asta, abia anul acesta am început să aud şi să aflu mai multe despre nebunia ce înconjoară reducerile de Black Friday.

Nu mai are sens să vorbim despre ce se întâmplă în America în această zi. Cu vreo 2 săptămâni înainte am început să fiu bombardată de Amazon cu „Best Black Friday Deals”, mail-uri care se tot repetau. Pe Yahoo, când vrei să îţi verifici liniştit mail-ul – o groază de ştiri care precedă evenimentul. Toată lumea stă cu sufletul la gură. Există (evident!) până şi o pagină de Facebook pentru Black Friday, care include toate ofertele pentru evenimentul din anul respectiv. Se montează corturi în faţa magazinelor, pentru a fi în primul rând când se deschid porţile spre Raiul reducerilor. Hoarde de cumpărători înnebuniţi devastează magazinele şi se bat pe ultima bucată a produsului de care nici măcar nu au nevoie, dar pe care îl vor neapărat, pentru că e cu 70% mai ieftin şi cum să nu profiţi de aşa un chilipir?

Încă o „sărbătoare” de la americani de pe urma căreia România a învăţat să profite (vezi exemplele Halloween, Valentine’s Day).

Joi seara, chiar înainte să înceapă Black Friday, găsesc în căsuţa mea de e-mail un mail de la eMag. „Primul Black Friday din România”. Începe la ora 5 (da, dimineaţa!).

sursa: emag

A doua zi intru şi eu pe site-ul lor, pe la 10 dimineaţa. Deci chiar am subestimat amploarea evenimentului. La 10 dimineaţa nu mai vedeam decât Stoc epuizat, Stoc epuizat, Stoc epuizat. Cam 80% din oferte aveau stocul epuizat. Laptop-uri, frigidere, boxe, televizoare, camere foto, maşini de spălat, mixere, orice. Mai găseai nişte cărţi sau câte un frigider rătăcit. Iar reducerile nu erau mai mari decât 50%, 50 şi ceva % (în America am auzit că pot ajunge până la 90%, corectaţi-mă dacă greşesc). Nici nu mai zic de faptul că site-ul era SUPRAsolicitat. Abia reuşeai să intri la ei pe site. Şi după cum spuneam, nu mai găseai mare lucru pe la ora 10. Anul viitor îmi pun şi eu alarma la 5 dimineaţa, mă trezesc frumos şi mă plasez în faţa laptop-ului cu o ceaşcă de cafea în braţe şi cu mâna pe mouse, gata să fiu prima care dă click când se dă startul la reduceri. Poate aşa reuşesc să îmi cumpăr şi eu stick-ul ăla pe care l-am vrut şi care bineînţeles că s-a vândut înainte să reacţionez eu.

Urmările evenimentului? Pentru comercianţi arată cam aşa: profituri uriaşe. Marfă vândută în timp record. Dar pentru cumpărători? Aici aş zice că reacţiile variază. Unii sunt, probabil, mega-fericiţi că au pus mâna pe chestia aia care şi-o doreau de ceva vreme, cu o reducere mai mult sau mai puţin consistentă. Alţii sunt doar fericiţi că şi-au luat ceva ieftin la care îi pot găsi o întrebuinţare. Dar alţii sunt frustraţi. Frustraţi că n-au reuşit să muşte o bucată din plăcinta reducerilor. Frustraţi că au cumpărat tâmpenii de care nu au nevoie, pentru că au reacţionat impulsiv. Şi impulsivitatea este un factor pe care mizează comercianţii. Iar în America urmările pot fi chiar sângeroase: nu o dată s-au înregistrat accidente (de la cumpărători răniţi sau calmaţi cu spray cu piper, la angajaţi agresaţi), pentru că toată lumea se năpusteşte în magazine, se împinge cum poate prin mulţime şi se aruncă asupra mărfii-chilipir. Nu mai raţionează asupra propriilor acţiuni, sunt stăpâniţi de un fel de instinct de conservare combinat cu dorinţa oarbă de a obţine ceea ce şi-au propus.

E bine sau nu e bine? Sincer nu aş şti să spun. Vom vedea cum evoluează lucrurile în viitor pe la noi. Dar dacă ajungem să ne tragem coate în faţă după model american, doar pentru a pune mână pe o bluză redusă cu 50%, nu cred că o să am o părere prea bună despre eveniment.

Informaţii despre ce poate să facă Black Friday în Statele Unite găsiţi aici.

Vă prezentăm: Noapteaaa Devoratorilor deeee PUBLICITATE

Da, s-a întâmplat sâmbătă, 19 noiembrie 2011, la Sala Capitol din Timişoara. A fost prima mea interacţiune cu Noaptea în cauză, şi ca un rookie ce eram, nu am ştiut că cele trei cafele băute în acea zi nu vor fi suficiente. Aşa că am cedat după primele două calupuri de publicitate, lucru pe care trebuie să îl admit cu oarecare ruşine. Dar îmi propun ca la anul să fiu ultima persoană care iese din sală! 😀

V-am zis că e prima oară când am fost la acest eveniment. Şi nu pot să zic decât atât: vreau şi la anul! Am fost întrebată de unii „da’ nu e plictisitor să stai să te uiţi atâtea ore la reclame”? Înainte de a le vedea, vă spun sincer că nu am ştiut ce să răspund la o astfel de întrebare. Dar după eveniment le-am putut spune cu siguranţă că nu, nu e plictisitor, pentru că reclamele selectate sunt (în marea lor majoritate) deosebite, sunt comice sau, dimpotrivă, şocante. Sunt genul de reclame pe care nu le vezi toată ziua, iar dacă le vezi se întâmplă de obicei când dai din întâmplare peste ele pe net. Au fost multe reclame care au stârnit râsete şi aplauze în sală. Dar au fost şi unele care au impresionat prin conţinutul lor puternic, momente în care se lăsa liniştea în sală şi parcă auzeai cum cade lumea pe gânduri după ce a văzut reclama.

Au fost multe reclame care mi-au plăcut, mi s-au părut foarte originale şi bine realizate. Mai jos aveţi una care m-a impresionat foarte tare şi m-a pus pe gânduri într-un fel care era probabil aşteptat de cei care au făcut-o:

A mai fost una care chiar m-a impresionat, dar într-un mod mai macabru. Din păcate nu am reuşit să o  găsesc. Era parte a unei campanii care încerca să convingă lumea despre importanţa folosirii scaunului special pentru copii mici în maşină. În reclamă apărea o mămică într-o maşină, ce îşi ţinea bebeluşul în braţe, spunând că „it’s just one corner” şi nu mai pune copilul în scaun. Groaza apare atunci când la o frână copilul zboară din braţele mamei şi se izbeşte de parbriz, lăsând o urmă mare de sânge. Iar la finalul reclamei apare mama care este internată la spitalul de nebuni, legănând în braţe un pachet din ghips şi bandaje, de forma bebeluşului pierdut. Chiar mi-a tăiat respiraţia pentru câteva secunde…

Şi ca să nu închei într-o notă aşa sumbră, vă arăt o mini-serie de reclame din categoria celor comice, care a stârnit muuulte râsete şi aplauze:

Genial. Serios.

Campania care şochează părinţii bebeluşilor: Mesajul – nu dormi în acelaşi pat cu bebeluşul tău!

În Milwaukee, Statele Unite ale Americii, a apărut o campanie care vrea să convingă părinţii bebeluşilor să nu mai doarmă cu copiii lângă ei, pentru că este extrem de periculos. Peste tot în lume s-au înregistrat o mulţime de accidente din această cauză, unele soldate chiar cu decesele bebeluşilor. Imaginile vehiculate de campanie sunt deosebit de sugestive şi au un impact vizual foarte mare:

sursa imaginii: Adevărul

Mesajul imaginilor este Dormitul alături de copilul tău poate fi la fel de periculos (ca şi când ai pune un cuţit gigantic lângă el în pat, în timp ce doarme liniştit, urmând ca la cea mai mică mişcare să existe un risc extrem de mare să se rănească grav).

Dacă tastezi cuvintele-cheie bebeluşi, dormlângă părinţi, riscuri şi dai un search pe Google o să găseşti o grămadă de articole care îţi spun că e foarte periculos şi neindicat să dormi cu bebe lângă tine. Ce se poate întâmpla? Supraîncălzire, sufocare, strivire sunt doar câteva din scenariile sumbre care se pot derula. Campania speră să conştientizeze cât mai multe mămici şi cât mai mulţi tătici binevoitori că nu e ok să culce copilul în acelaşi pat cu ei. Mie mi se pare o iniţiativă foarte bună şi necesară, concretizată într-o formă foarte eficientă.

Adevărul, Yahoo şi alte site-uri vorbesc despre problema asta.

O reclamă sinistră la telefoane mobile face vâlvă în Anglia

Am citit pe Adevărul o ştire despre faptul că britanicii vor să interzică o reclamă a unui retailer de telefoane mobile, pentru că este prea înspăimântătoare şi le produce coşmaruri celor mici. Iată reclama:

Mesajul reclamei – Missing our deals will haunt you.

Reacţia mea? Sincer? Păi hai să spunem aşa: originalitate, originalitate, că ştim că se cere, dar las-o-ncolo de treabă! Acuma chiar să faci o reclamă ce pare o secvenţă dintr-un film de groază cu fenomene paranormale nu mi se pare cea mai bună metodă de advertising. Încerc să mă gândesc ce a fost în mintea celor care au creat reclama. Ce şi-au imaginat ei că o să obţină cu fetiţa-fantomă care te sperie de nu mai poţi?! Că lumea o să vorbească despre reclama lor? Da, dar comentariile nu mi se par pozitive… Că toată lumea o să zică „Vai, ce reclamă tare!” şi o să dea fuguţa să îşi cumpere un telefon? Eu nu mă număr printre „toată lumea”. Da, de acord – reclama e interesantă şi aş putea să o văd la Noaptea Devoratorilor de Publicitate, pe post de ciudăţenie de reclamă care stârneşte oareşcare reacţii în sală. Dar pentru publicul larg, care include şi copii şi bătrâni? Nu. Chiar nu. Cred că o abordare mai potrivită ar fi fost să o vireze pe umor la sfârşit. Au încercat ei să facă ceva cu fantoma care are un telefon în mână şi la sfârşit face nişte semne cu mâinile, dar nu prea îmi vine să râd. Impresia care îţi rămâne este tot sinistră. Nu funny. Sinistră.

Pe mine una reclama nu mă convinge deloc să fug să îmi iau telefon de la ei. Şi dacă o să fiu bântuită că le-am pierdut deal-urile?! Eh, asta e. Îmi asum riscul!

Wild Carpathia promovează România în Marea Britanie

De câteva zile a început să circule pe YouTube un video despre România, Wild Carpathia. O bucată de timp a fost disponibil tot filmuleţul de 47 de minute despre România, până să fie revendicat pe baza drepturilor de autor de către Travel Channel. Din fericire, încă mai putem găsi un teaser care ne dă o idee despre cum e promovată România în Marea Britanie:

Imagini cu peisajul montan care îţi taie răsuflarea, o incursiune în satele româneşti străvechi, rămase aproape neatinse în drumul României spre modernizare, tradiţii, cultură şi obiceuri, prezentarea tuturor speciilor de carnivore care ajută la păstrarea ecosistemului şi vastele zone de păduri este ceea ce promite filmul să ne arate. Tot ce avem mai bun şi mai frumos de arătat, acompaniat de o voce cu muzicalitate şi ritm şi făcut cât mai atrăgător posibil. Mărturisesc că doar din acest mic preview mi s-a făcut poftă să văd tot documentarul. Englezii au găsit o modalitate de a prezenta lucruri fascinante despre ţara noastră, prin maniera în care le-au formulat. Dacă ascultaţi cu atenţie, le veţu auzi. Eu aşa am făcut şi am rămas cu o impresie foarte bună. Doar câteva exemple: „Carpathia is truly vast – almost the same size as Britain”, „the largest track of unfragmented forest left in Central Europe”, „home to the world’s greatest concentration of brown bears and 45% of Europe’s big carnivors; their presence helps preserve one of our world’s most abundant eco-systems”. Nu e de neglijat nici faptul că au inclus în documentar un interviu cu Prinţul Charles, care are proprietăţi la noi în ţară şi este un susţinător cu cuvinte de laudă la adresa României.

Nu ştiu ce părere aveţi, dar pe mine chiar şi acest teaser m-a lăsat cu un sentiment de mândrie că locuiesc în această ţară. Ştiu că avem peisaje incredibile şi o grămadă de locuri şi lucruri interesante, dar parcă atunci când văd imaginile din film mă conving încă o dată de acest lucru.