Facebook şi siguranţa datelor

Fenomenul Facebook e deja atât de răspândit, încât milioane de oameni folosesc această reţea de socializare, expunând pe profilurile lor online, după caz, foarte multe informaţii personale. Problema este că deseori nici nu ne dăm seama ce se poate întâmpla cu toate aceste informaţii postate de noi la un moment dat sau cât de uşor ne poate accesa cineva contul.

Acum câteva săptămâni am luat şi eu un pic de tzapă, că să spun aşa. Voiam să mă conectez la profilul meu de Facebook, aşa că am accesat adresa, mi-am scris repede username-ul şi am tastat parola. Cum procesul acesta e deja un automatism, nu am fost foarte atentă la ce fac. Păcat. Am primit eu ceva warning de genul „you should only acces original Facebook pages”, dar din grabă şi pentru că nu mi se întâmplase niciodată ceva asemănător, am ignorat avertismentul spunându-mi „ce naiba e asta?!”. După ce am introdus parola şi am apăsat pe Log In, m-am trezit redirecţionată către un site aiurea, moment în care mi-am dat seama că ceva nu era bine. Abia după ce fapta era consumată, mi-am dat seama că prima pagină a Facebook-ului arată altfel decât cea originală (era, însă, foarte asemănătoare, aşa că dacă nu erai atent – ca mine – muşcai momeala). Ups… acum cineva avea parola mea… Nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să îmi schimb cât mai repede parola şi să sper că nu voi avea surprize neplăcute în viitor.

În legătură cu întâmplarea mea am citit un articol care vorbeşte despre ce ascunde furnizarea de date pe Facebook. Se pare că tot mai mulţi escroci crack-uiesc parolele şi conturile utilizatorilor, pentru a încerca apoi să acceseze conturi bancare sau alte informaţii importante, dat fiind faptul că multă lume are aceeaşi parolă peste tot sau include în parolă date care se pot folosi la alte parole. Ceea ce mai fac aceşti escroci este să ţintească de multe ori conturile copiilor, având în vedere că mulţi părinţi folosesc numele copiilor sau data lor de naştere în compunerea parolelor.

Mai mult, nici nu suntem conştienţi cât de mult sunt folosite informaţiile despre noi şi obiceiurile noastre, pe care le divulgăm aşa uşor. Tot mai mulţi angajatori căută informaţii despre candidaţii de la interviu pe profilurile lor de Facebook şi se uită dacă persoana respectivă se potriveşte companiei sau dacă ceea ce spune profilul de Facebook despre ea se află în concordanţă cu felul în care vrea să pară persoana la interviu. Marketing-ul se foloseşte de Facebook pentru a „pescui” date relevante despre obiceiurile şi preferinţele oamenilor. Atitudinile şi deciziile de cumpărare ale utilizatorilor sunt manipulate fără ca ei să aibă idee. Oricine poate să caute informaţii despre noi doar prin tastarea unor litere şi printr-un click. Şi mai rău este că odată postat ceva pe internet, va rămâne acolo chiar dacă noi ştergem informaţia.

Alt fenomen întâlnit în reţelele de socializare este „spargerea” contului cuiva şi difuzarea de informaţii, jigniri sau imagini compromiţătoare, din partea acelei persoane. Adolescenţii par a fi destul de expuşi, ei folosindu-se de această metodă atunci când au conflicte cu alţii pe care vor să se răzbune. Altă variantă este preluarea unor informaţii de pe profilul cuiva şi difuzarea lor pe scară largă, pentru a face rău acelei persoane. Însă nu doar adolescenţii recurg la astfel de gesturi. Anul trecut, Facultatea de Arhitectură din Timişoara a fost puţin zguduită de scandalul în care era implicat profesorul Capotescu: poze nud cu profesorul au ajuns pe mâna ziarelor, compromiţându-i reputaţia. Nici acum nu se ştie exact cum au ajuns fotografiile pe profilul de Facebook al domnului Capotescu, fiindu-ne livrate mai multe variante – de la cea în care şi-a postat singur pozele, la cea în care iubita a vrut să se răzbune pe el postându-le, până la cea în care studenţii au „mânuit” pozele.

Cert este că trebuie să fim atenţi ce trimitem în lumea internetului, pentru că, vorba aia, what gets on the internet, stays on the internet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s