Wild Carpathia promovează România în Marea Britanie

De câteva zile a început să circule pe YouTube un video despre România, Wild Carpathia. O bucată de timp a fost disponibil tot filmuleţul de 47 de minute despre România, până să fie revendicat pe baza drepturilor de autor de către Travel Channel. Din fericire, încă mai putem găsi un teaser care ne dă o idee despre cum e promovată România în Marea Britanie:

Imagini cu peisajul montan care îţi taie răsuflarea, o incursiune în satele româneşti străvechi, rămase aproape neatinse în drumul României spre modernizare, tradiţii, cultură şi obiceuri, prezentarea tuturor speciilor de carnivore care ajută la păstrarea ecosistemului şi vastele zone de păduri este ceea ce promite filmul să ne arate. Tot ce avem mai bun şi mai frumos de arătat, acompaniat de o voce cu muzicalitate şi ritm şi făcut cât mai atrăgător posibil. Mărturisesc că doar din acest mic preview mi s-a făcut poftă să văd tot documentarul. Englezii au găsit o modalitate de a prezenta lucruri fascinante despre ţara noastră, prin maniera în care le-au formulat. Dacă ascultaţi cu atenţie, le veţu auzi. Eu aşa am făcut şi am rămas cu o impresie foarte bună. Doar câteva exemple: „Carpathia is truly vast – almost the same size as Britain”, „the largest track of unfragmented forest left in Central Europe”, „home to the world’s greatest concentration of brown bears and 45% of Europe’s big carnivors; their presence helps preserve one of our world’s most abundant eco-systems”. Nu e de neglijat nici faptul că au inclus în documentar un interviu cu Prinţul Charles, care are proprietăţi la noi în ţară şi este un susţinător cu cuvinte de laudă la adresa României.

Nu ştiu ce părere aveţi, dar pe mine chiar şi acest teaser m-a lăsat cu un sentiment de mândrie că locuiesc în această ţară. Ştiu că avem peisaje incredibile şi o grămadă de locuri şi lucruri interesante, dar parcă atunci când văd imaginile din film mă conving încă o dată de acest lucru.

3 thoughts on “Wild Carpathia promovează România în Marea Britanie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s