Advertising cu parfum de turtă dulce

Cred că a devenit deja destul de evident că sărbătoarea Crăciunului nu se mai învârte doar în jurul naşterii lui Isus, ci a căpătat şi o componentă comercială destul de pronunţată şi exploatată. Nu trebuie să ne gândim prea mult ca să găsim prin cotloanele minţilor noastre reclame concepute special pentru perioada sărbătorilor de iarnă. În fiecare an vedem cum ies prăjiturile de Crăciun mai bune cu o anumită margarină, cum primim cadou de Crăciun la abonare mii de minute gratuite din partea reţelelor de telefonie mobilă sau cum o cafea poate să îl ademenească pe Moş Crăciun.

După cum se întâmplă mereu lucrurile în lumea advertising-ului, unele reclame cu parfum de sărbătoare sunt mai reuşite, altele mai puţin. Dar ce este clar este faptul că toate mizează pe includerea de elemente care să transpună consumatorul cât mai bine în atmosfera specifică de sărbători: de la Moş Crăciuni sau la „miros” de prăjituri şi până la colinde.

Anul acesta mi-au atras atenţia câteva reclame de Crăciun mai speciale, o parte din ele provenind de pe Adevărul.

Prima reclamă de Crăciun mai „specială”, cu care am intrat în contact, este Rom, rom, telecom!. Vă sună cunoscut? Este varianta comercială a colindei Domn, domn, să-nălţăm!, adaptată de GMP Advertising pentru compania Romtelecom. Acuma, despre reclama asta sincer nici nu ştiu ce părere să îmi fac. Adevărul e că prima oară când am auzit-o la radio nu m-am gândit deloc la Rom, rom ca provenind de la Romtelecom, ci la rom ca băutură sau la rrom… Iar la Ştirile ProTV am văzut că domnul Victor Socaciu, muzician şi parlamentar, nu este foarte încântat de reclama în cauză, condamnând faptul că se foloseşte un simbol cultural român într-însa. Daaar pe de altă parte, recunosc că reclama a stârnit oarecare vâlvă şi că melodia, cu textul ei ciudat, îţi rămâne în minte o vreme, ca genul ăla de reclame enervante pe care le auzi toată ziua şi te scot din minţi, dar te fac să le reţii (vezi reclama „Cu un umf, umf, umf…” pentru Triumful cunoaşterii – pe mine demult nu m-a înnebunit aşa tare o reclamă!).

O reclamă care îmbină foarte bine noţiunea de Moş Crăciun (şi ce ştim noi despre el) cu noua tehnologie este cea pentru iPhone 4s. Moş Crăciun cere indicaţii pentru a ajunge la casa lui „Charlie Grant”, întreabă cum este vremea prin locurile în care trebuie să ajungă, cere telefonului să găsească e-mail-ul cu „naughty and nice list”, primeşte un mesaj din partea Doamnei Crăciun, care îi spune „Go easy on the cookies” şi pune telefonul să îi arate cum arată programul pentru ziua respectivă: 3.7 miliarde de întâlniri cu copiii de peste tot. Telefonul, ajutat de serviciul de asistenţă vocală Siri, îi uşurează şi organizează munca într-un mod substanţial lui Moş Crăciun. Foarte drăguţ. Tipic americănesc în acelaşi timp.

Pe IQads am găsit o reclamă de Crăciun la Loto 6 din 49, care mi s-a părut foarte ingenioasă:

 

Au reuşit să se folosească de Moş Crăciun într-o ipostază… mai puţin obişnuită şi să creeze ceva simpatic.

Iar acum – preferata mea:

Mi se pare pur şi simplu comică şi drăguţă, atât ideea, cât şi (sau mai ales) realizarea. În plus, poţi să o savurezi, pentru că Walmart, brand-ul la care se face reclamă, apare doar la sfârşit, destul de discret aş zice eu.

 

Anunțuri

Cartea feţelor îşi schimbă faţa

S-a întâmplat – Facebook şi-a schimbat aspectul, într-un mod mult mai accentuat decât micile schimbări de design din ultima perioadă. Noul tip de profil este cel Timeline. Presupune exact ce sugerează şi numele: toată informaţia despre cineva este structurată de-a lungul unei timeline, unei axe temporale.

Azi am citit ştirea pe Adevărul şi tot azi am văzut deja pe Facebook primele persoane din cercul meu de prieteni, care au adoptat noul tip de profil. De arătat arată foarte bine, n-am ce zice. Şi conceptul mi se pare foarte „tare”, ca să zic aşa. Plus că schimbarea e necesară, dacă vrei să nu cazi în uitare. Daaaaar – există şi câteva dar-uri – au început să circule, evident, şi criticile la adresa îmbunătăţirii paginii de Facebook.

Zice-se prin târg că trebuie avut grijă cu noul aspect – dacă nu eşti atent, rişti să dezvălui lucruri din trecut despre tine, de care ai fi preferat să uite lumea. Şi asta pentru că noul profil „aşează” informaţia (poze, informaţii, prietenii) pe ani, din momentul în care ţi-ai făcut cont pe reţeaua de socializare şi până în prezent, fiind astfel mult mai uşor să accesezi o informaţie din trecut.

Gurile rele susţin că schimbarea nu este tocmai bună, că e prea mare, că aduce dezavantaje ca cele de mai sus şi că nu e bine primită de utilizatori. Ideea e că vechiul tip de profil este disponibil încă, dar nu se ştie pentru cât timp va putea fi păstrat aşa.

Noul tip de pagină face profilul cuiva să semene cu un album în care adună amintiri, după cum prezintă lucrurile însuşi Facebook-ul: Timeline is your collection of photos, posts and experiences that help tell your story. În partea de sus a profilului apar acum mai clar informaţiile despre locul de muncă, oraşul-reşedinţă, oraşul de provenienţă şi data naşterii. Chiar lângă apare o bandă cu Friends, Photos, Map şi Likes, care apar acum mai clar şi delimitat. Iar dedesubt – axa temporală pe marginea căreia e trecută toată activitatea online a persoanei.

Acuma … o fi bine, o fi rău? Nu ştiu, pentru că încă nu am avut suficient timp să-mi fac o părere. Dar, după cum se spune, om trăi şi om vedea ce se întâmplă, ce reacţii mai apar şi cum o să decurgă lucrurile de aici.

Ce au în comun serviciile funerare, vrăjitoarele, Isus Hristos, Fecioara Maria şi Papa Ioan Paul al II-lea?

Dacă răspunsul vostru se referă la ceva legat de religie, atunci n-aţi ghicit.

Răspunsul corect este: Facebook-ul. Da, se pare că în aceste vremuri 2.0, când totul trebuie să fie prezent şi în online ca să existe, nici cei/cele de mai sus nu fac excepţie. Asta am descoperit printr-o căutare pe Facebook, introducând la întâmplare acele nume de persoane sau companii de mai sus, pe care nu mă aşteptam neapărat să le găsesc acolo. Mintea mea spunea ceva de genul „Să vezi numai că cineva chiar s-a gândit să facă profilul ăla … „. Şi s-a gândit. Să-mi scuzaţi critica şi ironia, mai ales dacă le consideraţi neîntemeiate, dar la ceea ce am găsit chiar nu m-am putut abţine.

  Se pare că cei din domeniul serviciilor funerare au considerat că este util să aibe profil pe Facebook. Foarte practic, de altfel – moare cineva din jurul tău, deschizi repede laptop-ul sau tableta, dai un search pe Facebook şi cauţi o companie de servicii funerare. Dai like, ca să ştie şi alţii cine are sicrie mai bune şi cine îngroapă mai frumos.

Sunt curioasă cum ar arăta conţinutul companiei de pe Twitter …

 

Vrăjitoare din toate colţurile României, uniţi-vă! Acum aveţi o comunitate pe Facebook, unde puteţi să daţi share şi like la vrăji şi farmece. Puteţi să trimiteţi cereri de prietenie altor vrăjitoare pe care aţi avut ocazia să le cunoaşteţi la un eveniment. Puteţi rămâne la curent cu ce mai fac vrăjitoarele preferate sau cele concurente. Puteţi să vă promovaţi serviciile în mediul online. Interesant ar fi dacă există ceva vrăji pentru a obţine mai multe like-uri.

 Chiar şi credinţa capătă noi dimensiuni în era 2.0. Jesus ChristPublic Figure este şi El pe Facebook, ca să primească rugăciunile şi preaslăvirea muritorilor într-o manieră modernă. Înţeleg, până la un anumit punct, că este şi asta o formă de adoraţie în concepţia unora.  Dar vă rog să îmi iertaţi concepţia învechită, conform căreia dacă ai ceva să Îi spui Mântuitorului, o faci în gând sau cu voce tare, acasă sau la biserică, dar nu online. Nu ştiu dacă va reacţiona dacă Îi scrii pe Facebook „the Earth is going to end, can You stop it?”. Zic şi eu.

Pe lângă Isus Hristos, şi Fecioara Maria are pagină de Facebook. Repet, şi aici înţeleg până la un punct că este vorba de o formă de adoraţie. Dar să citeşti ceva de genul Blessed Virgin our Mother Mary Immaculate added a new photo mi se pare de-a dreptul bizar. Deja mi-o imaginez pe Fecioara Maria stând şi upload-ând poze pe Facebook, ceea ce, să recunoaştem, este total absurd.

 

 Interesante mi se par unele comment-uri de pe pagina Fecioarei Maria: „Thank you Mary for giving us your son” (din nou, nu cred că Sfânta Fecioară stă să citească aceste comment-uri!), la care s-a răspuns „It was God the Father who gave us the Son, not Mary. He just used her to do it”. Deci deja intrăm în dispute serioase aici, nu glumă!

 

 

Last but not least, chiar şi Papa are pagină de Facebook. Sau pagină despre el, cum vrem să o luăm, pentru că am dubii serioase în privinţa faptului că el şi-a creat şi îşi administrează pagina de Facebook. Dacă suntem optimişti, am putea să lăudăm iniţiativa religiei de a ţine pas cu vremurile. Dacă suntem mai cârcotaşi de felul nostru, ne putem întreba dacă e normal ce se întâmplă.  Dar probabil că „normal” e o noţiune ce ţine, până la urmă, de concepţia fiecăruia.

Sursa imaginilor: Facebook.

Reputaţia, bat-o vina!

Se spune că reputaţia unui om este bunul cel mai de preţ pe care îl are acel om. Nu ai grijă de reputaţie, fuge şi cu greu o mai prinzi după aceea. De ce nu s-ar aplica acest lucru şi companiilor? Teoria din domeniul relaţiilor publice face foarte clar faptul că cel mai important aspect de care trebuie să aibă grijă o organizaţie este reputaţia ei.

 

sursa imaginii: Ruf Management

Şi pentru că, după cum spunea şi Andrei Crivăţ la Social Media Summit, „reputaţia lucrează pentru tine chiar şi atunci când dormi”, este evident de ce se pune din ce în ce mai mult accent pe monitorizarea reputaţiei, mai ales de când trăim în era online. Reputaţia online este mult mai sensibilă, datorită tuturor caracteristicilor comunicării pe Internet – viteza cu care circulă informaţiile, conectivitatea oamenilor, accesul larg la informaţie. Dacă nu ai o politică de monitorizare a reputaţiei online bine pusă la punct, te poţi trezi cu fel de fel de surprize, unele din ele nefiind deloc plăcute.

Cel mai simplu mod de monitorizare a reputaţiei (în termeni de costuri şi timp) este să tastezi cuvinte-cheie pe motoarele de căutare. Dacă vrei să afli ce informaţii există pe Internet despre tine ca persoană, îţi tastezi pur şi simplu numele pe Google sau pe alt motor de căutare. Dacă vrei să ştii ce se spune despre compania ta, tastezi numele companiei şi vezi ce informaţii despre companie furnizează primele rezultate din lista de afişări. Şi cum motoarele de căutare acordă o pondere tot mai mare rezultatelor de pe bloguri, site-uri de microblogging, wiki-uri sau reţele de socializare, nu este prea greu să afli dacă lumea vorbeşte despre tine. Spune ceva pozitiv? Bravo ţie şi ţine-o tot aşa! Spune ceva negativ? Reacţionează şi remediază situaţia înainte să acţioneze alţii şi să te trezeşti cu o criză!

Companiile care au înţeles ce instrument important este monitorizarea reputaţiei online nu au decât de câştigat. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Domino’s Pizza din Statele Unite ale Americii.

În aprilie 2009, în timpul unei furtuni puternice, Amy Ravit Korin a decis să comande o pizza acasă, prin intermediul Internetului (adică fără a interacţiona cu niciun angajat). Teoretic, modalitatea asta nu ar trebui să lase loc de erori. În schimb, pizza livrată nu se potrivea cu cea comandată, iar în plus întârziase mai mult decât era acceptabil. Fiind o împătimită a social media, Amy s-a hotărât să-şi verse of-ul pe Twitter. Spre surprinderea ei, nu cu mult mai târziu a primit un tweet de la Ramon de Leon, care deţinea mai multe localuri Domino’s din acea zonă. El îi dădea de înţeles că a luat la cunoştinţă problema şi că o va îndrepta. Moment în care Amy s-a aşteptat să primească o nouă pizza ca şi compensaţie. Aşteptările i-au fost întrecute însă în momentul în care s-a trezit a doua zi cu un video în care Ramon, alături de managerul localului în cauză, îşi cereau în mod oficial scuze pentru cele întâmplate. Fără a căuta justificări, fără a simula regretul. Video-ul a avut efectul scontat, Amy distribuindu-l şi altora din cercul ei de cunoştinţe. Materialul a prins la public şi a strâns mai mult de 100.000 de vizualizări, datorită impresiei pozitive pe care a lăsat-o acţiunea companiei.

Domino’s iese clar în avantaj. Datorită monitorizării reputaţiei online, Ramon a putut să găsească tweet-ul lui Amy şi să reacţioneze înainte ca acesta să declanşeze o reacţie în masă şi o criză pentru companie.

Again – bravo, Domino’s! Dacă ar acţiona toate companiile la fel, ar trebui să se cam reorienteze specialiştii în gestionarea crizelor de imagine. Dar se pare că ei nu vor rămâne fără job. Cel puţin deocamdată.

Mulţumesc lui Scott Stratten şi cărţii lui (UnMarketing – Stop Marketing. Start Engaging) pentru exemplu.