Halloween – Ziua în care unii se costumează, iar alţii fac bani

Este ziua când străzile oraşelor sau, mai bine zis, încăperile cluburilor, se umplu de vampiri (da, iar vampiri), vrăjitoare, stafii, mumii, zombie, drăcuşori, Frankenstein & alţi monstruleţi, dar şi iepuraşi, îngeraşi, fluturaşi, zâne şi alte costumaţii mai mult sau mai puţin originale/feminine/kinky. Da, e Halloween (am inclus şi link-ul pentru istoria sărbătorii, pentru cei curioşi).

Un Halloween care este (în ultima vreme şi pe la noi) exploatat de zor din punct de vedere al marketing-ului. Desigur, e loc şi de mai mult. Anul acesta am observat că ziua în care oamenii costumaţi ies la atac pe la party-uri s-a transformat în… într-o săptămână de astfel de zile. Se pare că oamenii au văzut o oportunitate în faptul că Halloween-ul pică miercuri, pentru că petrecerile au început în weekend-ul de dinainte, continuă în timpul săptămânii şi se termină în weekend-ul de după. Deh – românii sunt petrecăreţi, ce poţi să zici?!

Pentru mine Halloween-ul era prilej de entuziasm, atunci când eram mai mică. În fiecare an născoceam câte un costum mai mult sau mai puţin improvizat. Într-un an m-am făcut vampir cu o pelerină dintr-o pereche de colanţi negri rupţi, o pereche de dinţi de plastic de la mini-market şi un cuţit de lemn vopsit cu tempera roşie, confecţionat de un coleg de lucru de-al tătălui meu, coleg tare priceput la treburi din acestea (la un moment dat mi-a făcut şi o săniuţă de lemn bestială pentru un aranjament de-al meu de Crăciun). În alt an m-am costumat în vrăjitoare cu o pălărie moştenită de la vreun Festival al Saltimbancilor, un pachet de unghii false de duzină şi un nas coroiat, făcut dintr-o foaie de bloc de desen vopsită cu tempera, mototolită şi lipită cumva cu scotch de faţa mea. Bine că scotch-ul nu lipea prea tare 🙂 Şi lista improvizaţiilor poate continua, chiar şi atunci când vine vorba de decoraţiuni sau idei tematice pentru petrecere. Ai mei se dădeau peste cap să mă susţină în entuziasmul meu copilăresc – numai tata ştie cât s-a chinuit să scobească câte-un ditamai dovleacul în fiecare an. Mama îmi cumpăra tot felul de prostioare drăguţe gen râme din jeleu, mini-schelete etc. Vorbim de anii când eram copil şi nu înflorise încă industria Halloween-ului pe la noi, deci nu se găseau tot felul de decoraţiuni pe la Auchan sau pe la Kaufland. Ţin minte că m-am bucurat aşa mult când am primit de la nişte prieteni din Germania de-ai mamei o ghirlandă cu lilieci luminaţi şi o trusă de machiaj pentru copii. Sincer nu-mi imaginam că într-o zi vor abunda magazinele şi pe la noi cu chestii de-astea.

În timp mi-a mai scăzut din entuziasmul acesta pentru sărbătoarea dovlecilor scobiţi. Poate pentru că a devenit tot mai exploatată de marketing. Sau poate pentru că oamenii din jurul meu au încetat şi ei să manifeste atâta interes. Sau poate pentru că entuziasmul acesta profund de care vorbeam ţine pur şi simplu de anii copilăriei, când savurezi cu inocenţă o grămadă de obiceiuri…

Asta nu mă opreşte să mai sărbătoresc din când în când Halloween-ul, chiar dacă nu cu acelaşi entuziasm. Cu toate acestea nu m-am hotărât încă în ce mă costumez anul acesta. Dar voi?

Sursa foto: Halloween

Anunțuri

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II)

(continuarea primei părţi)

Spuneam în post-ul anterior că au fost aşa multe reclame care mi-au plăcut, încât nu am putut să le pun pe toate la un loc. Aici găsiţi continuarea 🙂 Pentru spot-urile care urmează rămânem tot la categoria umor, deoarece acestea au fost highlight-ul meu din această ediţie.

Reclama la Bank Forum – Passion. German Style mi s-a părut foarte bine realizată pentru că îmbină produsul (anost în esenţa lui) cu elementul picant, dar şi cu elementul-stereotip despre cultura germană:

Mai jos aveţi două reclame de la Renault (Zombie) pe care sunt sigură că le ştiţi (cel puţin pe prima, iar a doua este o variantă a ei), dar care pe mine mă distrează de fiecare dată când le văd:

Încheiem seria reclamelor cu două spot-uri pentru Young Director Award – Born to Create Drama.  Observaţi cât de malefică şi în acelaşi timp simpatică poate fi fetiţa:

Gata, am terminat. Sper că v-au plăcut la fel de mult ca şi mie. Iar pentru că nu pot să închei aceste post-uri despre Noaptea Devoratorilor de Publicitate fără a vă povesti de „piesa-centrală” a reclamelor, vă spun doar atât: căutaţi Aussiebum wonderjock brief pe Youtube. Este vorba despre o serie de reclame la chiloţi australieni, care nu se mai termina, spre disperarea majorităţii spectatorilor şi spre deliciul (?!) unora dintre spectatoare – eu nefiind printre ele (veţi înţelege de ce, dacă vizionaţi suficiente reclame potrivite din seria amintită).

Ne vedem la ediţia viitoare, cu aceeaşi poftă de reclame şi cu cantitatea potrivită de cofeină! 🙂

Dacă sunteţi curioşi ce au mai scris şi alţii despre eveniment, puteţi să aruncaţi o privire la Alina, Alexandra, Nebuloasa sau Tomata cu scufiţă.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (I)

Sâmbătă, 27 octombrie, am bifat a doua prezenţă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din Timişoara (despre prima vă povesteam aici). (Mulţumesc sponsorului Flanco pentru biletele câştigate!) Cu ocazia aceasta am hotărât – se pare că limita mea constă din două calupuri de reclame, după care nu le mai savurez la fel ca la început 🙂 De data aceasta m-am înarmat cu energizant, pentru că licoarea aceea minunată numită cafea nu prea mai avea efect. După ce am băut jumătate de energizant şi am început să casc înainte de a începe evenimentul propriu-zis, m-am dus să mai cumpăr  unul. La ce coadă era pe-acolo la ronţăieli şi băuturi, noroc că am mai prins ce voiam.

Teo a încântat sala Filarmonicii Banatul (fost Cinema Capitol), plină de oameni dornici să devoreze reclamele. Zic încântat pentru că o ţinea din glumă în glumă, astfel că începusem să regret că nu m-am dat cu un rimel waterproof şi că mai aveam şi-un contur negru la ochi… Bine că s-a oprit Teo din vorbit înainte să am eu dâre negre pe faţă. Nu ştiu cum e el în rest la show-uri, dar aici mi-a plăcut tare mult – nimic porcos sau de prost gust (mai avusesem eu o experienţă îndoielnică la un stand-up comedy).

Ca să ajungem şi la partea interesantă a evenimentului – reclamele – vă spun că anul acesta am stat cu telefonul lângă mine, ca să le notez pe toate cele care mi-au plăcut (m-am învăţat minte de anul trecut). Pentru că sunt destul de multe, o să le împart în două post-uri pe blog.

Prima din seria preferatelor mele din ediţia 2012 (care a declanşat un iuuuui general prin sală) este cea de la Snickers:

Tot din seria iuuuui, dar de această dată şi cu un mesaj drăguţ despre puterea advertising-ului – reclama la Thinkbox Advertising (Every Home Needs a Harvey):

Trecem de la iuuui la reclame care au stârnit hohote de râs prin sală – prima la Chevy runs deep, iar a doua la Glenfield:

Rămânem tot la umor pentru următoarea reclamă, cea cu McDonald’s versus Burger King, chiar dacă ne mirăm puţin de publicitatea comparativă explicită:

Şi pentru că mai am încă pe-atâtea reclame care mi-au plăcut şi pe care nu pot să mă abţin să vi le arăt, continuarea o găsiţi în Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II).

Minte-mă frumos – o comedie pentru o seară/după-masă lejeră

Dacă aveţi poftă de ieşit în oraş la un film drăguţ, amuzant şi uşor de digerat, vă recomand comedia românească Minte-mă frumos. Regia e semnată de Iura Luncaşu, iar în rolurile principale îi veţi regăsi pe Diana Dumitrescu şi Andi Vasluianu, dar şi pe Antoaneta Zaharia şi Marius Damian.

Filmul se bazează pe o poveste de dragoste înfiripată online între două persoane care se dau drept altcineva.  De aici se nasc, de fapt, două poveşti de dragoste şi o grămadă de încurcături (vă las să descoperiţi singuri despre ce e vorba). Rolul lui Andi Vasluianu se aseamănă, zic eu, destul de bine cu cel jucat în Despre oameni şi melci – în sensul că interpretează un cuceritor înnăscut, ca să nu zic altfel 😉 De Diana Dumitrescu mi-a plăcut tare mult în film, în ceea ce priveşte aspectul, şi mi s-a părut că seamănă destul de bine cu Katherine Heigl (alias Izzie din Grey’s Anatomy).

Pot să recunosc liniştită că au fost suficiente faze drăguţe, la care toată sala a râs cu poftă. Totuşi au fost şi câteva momente de regizare care au lăsat puţin de dorit, din punctul meu de vedere (vezi momentul când Danei, jucată de Diana Dumitrescu, îi trece brusc supărarea când primeşte un buchet de trandafiri). Evident că nu au lipsit nici fazele mai picante, şi ele destul de savuroase. Una peste alta, vă recomand să mergeţi să îl vedeţi într-un weekend în care vreţi să vă relaxaţi, iar apoi să îmi spuneţi cum v-a plăcut 🙂

Sursa foto: Ştirile ProTV

Evenimente de final de octombrie

Chiar dacă octombrie nu ne mai lasă multe zile la dispoziţie, programul pentru acestea se anunţă a fi destul de încărcat. Dacă unele din evenimente ţin de entertainment şi timp liber, altele au un caracter mai educativ şi o audienţă ceva mai restrânsă.

În perioada 25 – 28 octombrie, Timişoara va găzdui o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române. Programul îl găsiţi mai în detaliu aici. Drept să spun, nu am mai participat la acest eveniment până acum, dar ceea ce mi-a atras atenţia asupra lui a fost un afiş postat la Iulius Mall – centrul comercial găzduieşte sâmbătă, 27 octombrie, şi duminică, 28 octombrie, o parte din punctele de interes pentru vizitatori, cum ar fi: expoziţii de tehnică militară, machete militare, demonstraţii, concerte de muzică militară, parade, facepainting sau foto-corner.

Tot sâmbătă, 27 octombrie, are loc Noaptea Devoratorilor de Publicitate în Timişoara, ediţia 2012 (despre ediţia 2011 v-am povestit aici). Evenimentul care aduce la crème de la crème a publicităţii un pic mai aproape de noi este organizat de MSA Events şi are loc de la ora 21:00, la Capitol. Bonus: Stand-up comedy cu Teo. Un sfat de la mine: înarmaţi-vă cu cafea, energizante şi scobitori/scotch pentru ochi, dacă vreţi să rezistaţi până la sfârşit. Eu am capitulat data trecută după primele două calupuri de reclame.

Şi pentru că am pomenit şi de evenimente cu un caracter educativ, săptămâna viitoare încep Workshop-urile PRbeta din Timişoara. Evenimentul organizat de PRbeta, în parteneriat cu Romtelecom, se află la prima ediţie, dar sperăm că vor mai urma many more (şi aici ne referim la ediţiile viitoare din Timişoara, nu la cele care urmează a avea loc după cea din oraşul nostru – adică cele din Cluj, Bucureşti sau Iaşi) 🙂 Timp de şase seminarii, specialişti din domeniu vor oferi studenţilor în mod gratuit  informaţii despre comunicarea online. Publicul workshop-urilor este format din studenţi şi masteranzi dornici să afle mai multe despre PR 2.0. La workshop-uri vor participa şi câteva companii locale, pregătite să ofere câte un internship. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Sursă foto: Paradă, Noaptea Devoratorilor de Publicitate

Tease me, baby!

Sunt fan(ă) campanii de teasing. Poate şi pentru că sunt mai curioasă din fire, dar de obicei când dau peste o campanie de teasing, aştept cu nerăbdare să fie dezvăluit produsul teasing-ului.

De data aceasta mi-a stârnit atenţia următoarea campanie:

Acesta este fluturaşul pe care am putut să îl văd acum câteva săptămâni prin tot oraşul, pe trotuare, prin cămine studenţeşti, prin coşuri de gunoi sau prin cutii poştale. Foarte minimal, te tachinează destul de bine, zic eu. Ce cu cu Ovidiu? Care Ovidiu? De ce Ovidiu?

Peste alte (vreo) două săptămâni după ce am văzut fluturaşul de mai sus, găsesc în cutia poştală următorul:

Drept e că pe al doilea flyer nu l-am mai văzut prin tot oraşul. Dar totuşi a ajuns la mine şi mi-a alimentat doza de curiozitate. Poate şi pentru că numele are o semnificaţie personală în cazul meu… Aşa că acum sunt în standby pentru marea dezvăluire. Sau măcar pentru următoarea etapă de teasing. Să vedem ce ne aşteaptă 🙂

Hai să mai şi verificăm ce scriem…

Dintotdeauna am încercat să scriu corect. Că poate mi-au mai scăpat ceva greşeli pe ici, pe colo, fie ele datorate neştiinţei sau neatenţiei, nu e tocmai un motiv de laudă. Măcar am încercat. Dar aşa cum m-am învăţat să acord atenţie scrisului meu, aşa m-am obişnuit să privesc cu ochi critic şi ce scriu alţii. După caz – să ascult ce spun alţii. În cazurile de comunicare face-to-face mi-am dezvoltat în timp chiar şi obiceiul (enervant pentru unii, greu de înfrânat pentru mine) de a-i corecta pe ceilalţi. Ştiţi cum se spune – fiecare cu păsărelele lui…

Acuma că greşeşte Gică (să ne înţelegem, nu e nimic personal cu niciun „Gică”) de la Producţie când scrie o cerere către directorul firmei e una. Nu e chiar de dorit, dar să trecem peste. Dar când greşesc oamenii care îşi câştigă pâinea din aceste lucruri mi se pare mai greu de acceptat. Nouă ni s-a spus în facultate „Verificaţi de două ori înainte de a scrie şi a preda ceva„. Sau a apăsa pe Send. Sau pe Publish. Şi sincer – mi se pare justificat sfatul.

De ce am ajuns să scriu articolul acesta? M-am mai amuzat eu şi altă dată de greşeli strecurate prin vreo scriere de pe Internet, dar în această seară parcă am dat peste prea multe. După cum poate am mai spus, de obicei îmi iau doza zilnică de ştiri de la Adevărul. Nu e prima dată când găsesc greşeli de tipar în articolele lor, dar azi am dat peste ele la fiecare articol pe care l-am accesat. See for yourself 🙂

sursă imagine: Adevărul

sursă imagine: Adevărul

Avem, deci, de toate – de la greşeli de neatenţie-tipar până la virgulă între subiect şi predicat, care, presupun şi sper, că e tot din neatenţie.

Cea pe care o puteţi observa în imaginea de mai jos este, însă, cireaşa de pe tort. Eu una m-am amuzat copios. Până m-am enervat când am văzut greşeli în toate cele trei articole pe care le-am accesat.

sursă imagine: Adevărul

Ştiu că ritmul în care trebuie să apară ştirile în mediul online este unul extrem de rapid, iar dacă nu ţii pasul eşti eliminat de concurenţă. Dar parcă un pic mai multă verificare/atenţie la scris n-ar strica. Pentru că avem pretenţii de scris corect de la elevi, studenţi sau oameni de rând, gen Gică de la Producţie. Dar dacă nici media nu scriu corect, ei de ce ar face-o?!

P.S.: Dacă găsiţi greşeli în articolele scrise de mine, trageţi-mă de mânecă 😉