Halloween – Ziua în care unii se costumează, iar alţii fac bani

Este ziua când străzile oraşelor sau, mai bine zis, încăperile cluburilor, se umplu de vampiri (da, iar vampiri), vrăjitoare, stafii, mumii, zombie, drăcuşori, Frankenstein & alţi monstruleţi, dar şi iepuraşi, îngeraşi, fluturaşi, zâne şi alte costumaţii mai mult sau mai puţin originale/feminine/kinky. Da, e Halloween (am inclus şi link-ul pentru istoria sărbătorii, pentru cei curioşi).

Un Halloween care este (în ultima vreme şi pe la noi) exploatat de zor din punct de vedere al marketing-ului. Desigur, e loc şi de mai mult. Anul acesta am observat că ziua în care oamenii costumaţi ies la atac pe la party-uri s-a transformat în… într-o săptămână de astfel de zile. Se pare că oamenii au văzut o oportunitate în faptul că Halloween-ul pică miercuri, pentru că petrecerile au început în weekend-ul de dinainte, continuă în timpul săptămânii şi se termină în weekend-ul de după. Deh – românii sunt petrecăreţi, ce poţi să zici?!

Pentru mine Halloween-ul era prilej de entuziasm, atunci când eram mai mică. În fiecare an născoceam câte un costum mai mult sau mai puţin improvizat. Într-un an m-am făcut vampir cu o pelerină dintr-o pereche de colanţi negri rupţi, o pereche de dinţi de plastic de la mini-market şi un cuţit de lemn vopsit cu tempera roşie, confecţionat de un coleg de lucru de-al tătălui meu, coleg tare priceput la treburi din acestea (la un moment dat mi-a făcut şi o săniuţă de lemn bestială pentru un aranjament de-al meu de Crăciun). În alt an m-am costumat în vrăjitoare cu o pălărie moştenită de la vreun Festival al Saltimbancilor, un pachet de unghii false de duzină şi un nas coroiat, făcut dintr-o foaie de bloc de desen vopsită cu tempera, mototolită şi lipită cumva cu scotch de faţa mea. Bine că scotch-ul nu lipea prea tare🙂 Şi lista improvizaţiilor poate continua, chiar şi atunci când vine vorba de decoraţiuni sau idei tematice pentru petrecere. Ai mei se dădeau peste cap să mă susţină în entuziasmul meu copilăresc – numai tata ştie cât s-a chinuit să scobească câte-un ditamai dovleacul în fiecare an. Mama îmi cumpăra tot felul de prostioare drăguţe gen râme din jeleu, mini-schelete etc. Vorbim de anii când eram copil şi nu înflorise încă industria Halloween-ului pe la noi, deci nu se găseau tot felul de decoraţiuni pe la Auchan sau pe la Kaufland. Ţin minte că m-am bucurat aşa mult când am primit de la nişte prieteni din Germania de-ai mamei o ghirlandă cu lilieci luminaţi şi o trusă de machiaj pentru copii. Sincer nu-mi imaginam că într-o zi vor abunda magazinele şi pe la noi cu chestii de-astea.

În timp mi-a mai scăzut din entuziasmul acesta pentru sărbătoarea dovlecilor scobiţi. Poate pentru că a devenit tot mai exploatată de marketing. Sau poate pentru că oamenii din jurul meu au încetat şi ei să manifeste atâta interes. Sau poate pentru că entuziasmul acesta profund de care vorbeam ţine pur şi simplu de anii copilăriei, când savurezi cu inocenţă o grămadă de obiceiuri…

Asta nu mă opreşte să mai sărbătoresc din când în când Halloween-ul, chiar dacă nu cu acelaşi entuziasm. Cu toate acestea nu m-am hotărât încă în ce mă costumez anul acesta. Dar voi?

Sursa foto: Halloween

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s