Work & Travel USA: Viaţa în OC – Acomodarea

Iată-ne ajunşi în Ocean City, Maryland. Prima noapte a fost extrem de ciudată. Am ajuns în mijlocul nopţii, rupţi de somn, şi am făcut cunoştinţă, dacă pot să spun aşa, cu viitorul nostru şef, cel la care urma să şi locuim. Nu am văzut mai nimic din casa în care urma să locuim, decât uşoare urme de sufragerie şi bucătărie în drumul spre camera noastră, totul scăldat în întuneric (poate că mi s-a părut mai întuneric din cauză că ochii mei refuzau să se deschidă prea tare).

Prima impresie a camerei a fost plăcută, chiar dacă a durat doar câteva minute, exact cât a durat să ne aruncăm bagajele într-un colţ şi să ne punem să dormim (una peste alta, chiar am avut noroc cu cazarea – asta pot să o spun acum, după ce am văzut în ce condiţii proaste stăteau alţi studenţi şi, mai ales, că plăteau la fel ca noi pentru ceva mult mai prost). Nu mai ţin minte cât de bine am dormit sau când ne-am trezit, dar ştiu că era ciudat din cauza diferenţei de fus orar, şi anume 7 ore înainte faţă de ora de acasă, din România.

Our room

Până să ne dezmeticim noi din somn a doua zi dimineaţa, în noua casă, a şi venit şeful meu de la lucru şi s-a oferit să ne ducă la cumpărături, să ne luăm şi noi câte ceva de mâncare. În acea dimineaţă ne-am uitat prin frigider, neavând nimic de mâncare, şi tot ce am putut găsi a fost un fel de şuncă de o consistenţă de-a dreptul dubioasă, ceva caşcaval, ketchup şi o pâine dulce. Am înghiţit cu greu aceste „specialităţi” şi am ajuns la concluzia că se impuneau nişte cumpărături.

Casa şefului nostru se afla în West Ocean City, o zonă non-turistică, mai liniştită şi mai „verde” decât Ocean City propriu-zis, cel unde stăteau cam toţi ceilalţi studenţi şi cel unde erau şi job-urile. De „acasă” şi până la prăvălia de închiriat biciclete a şefului meu, care a fost primul nostru loc de muncă, erau cam 5 km. Până la supermarket – cel mai apropiat magazin – şi la mall (amândouă în acelaşi loc) erau vreo 3 km. Deci nu prea era chip de mers pe jos. De aceea am şi primit câte o bicicletă împrumut de la şeful nostru, bicicletă care a constituit mijlocul nostru de transport pentru următoarele 3 luni. Şi care a contribuit, desigur, la faptul că am fost printre singurii studenţi care nu s-au îngrăşat pe perioada petrecută în State🙂

Greg's House         Greg's Kitchen

Revenind la cumpărături: după cum spuneam, ne-a dus şeful cu maşina la supermarket şi ne-a lăsat acolo, spunându-ne să îl sunăm când vrem să vină după noi. Aflaţi la supermarket, am făcut una din cele mai mari prostii: ne-am aruncat să cumpărăm tot ceea ce credeam noi că ar fi necesar, fără a şti că există un card de fidelitate care oferea maaari reduceri. Ne-am trezit că lăsăm 150 de dolari la casă, fără să ne fi luat ceva specialităţi. Doar legume, fructe, pâine, lapte, ouă şi altele de acest gen. Atunci am început să realizăm că mâncarea este scumpă. Mai ales pâinea care te costă cam 4 dolari, dacă nu vrei cumperi o pâine toast dulce, cu care nu ne-am putut obişnui nicicum.

Am încercat să găsim un telefon public, dar fără succes. Am reuşit totuşi să sunăm acasă la şeful meu, doar că nu era nici urmă de el, iar cum nu avea telefon mobil, n-aveam cum să-l rugăm să vină după noi. Aşadar, iată-ne în faţa supermarket-ului cu cele 10 plase în braţe, plase care valorau 150 de dolari şi pe care nu mă vedeam ducându-le, pe jos, acasă. Cum am tot stat în faţa magazinului, probabil paznicului i se făcuse milă văzându-ne feţele de câini plouaţi, aşa că a rugat ceva cunoştinţă să ne ducă ea cu truck-ul ei acasă (cred că 80% din americani au un truck ca maşină). Şi aşa ne-am urcat noi cu un străin complet în maşină, străin care nu avea nici o obligaţie faţă de noi, dar care ne-a dus până în faţa casei şi nu a avut nici o pretenţie de la noi.

A doua zi dimineaţa urma să începem munca la bike-shop (adică la prăvălia de închiriat biciclete). Când ne-am trezit la 4 dimineaţa, ora la care urma să ne trezim tot restul verii, pentru a lucra de la ora 5, am crezut că îmi dă cineva în cap. Nici nu eram în stare să îmi coordonez mişcările. Dacă în acea primă dimineaţă ne-am pus să ne facem o omletă pentru micul-dejun, în timp ce Greg, şeful, râdea de noi mormăind ceva gen „las’ că vă trece în curând faza cu luatul micului dejun”, după câteva zile am renunţat într-adevăr la astfel de porniri şi am trecut la a pune micul-dejun la pachet, sub forma unui sandwich. Vreau să mulţumesc pe această cale prietenului meu, care a făcut toată vara sandwich-uri, trezindu-se în fiecare dimineaţă mai devreme, în timp ce eu mă luptam de zor cu ceasul deşteptător. M-a salvat, astfel, fie de la o foame sigură, fie de la o grămadă de bani cheltuiţi pe mâncarea de pe boardwalk ;)

Când am ajuns la shop-ul de închiriat biciclete şi am văzut ce trebuia să facem, am crezut, din nou, că îmi dă cineva în cap. Da’ tare, nu oricum. Toate bicicletele şi celelalte vehicule cu roţi erau burduşite într-un garaj, la modul că nu mai aveai loc să arunci un ac. La 5 dimineaţa începea „despachetarea” garajului. Începeam prin a scoate primele vehicule pe roţi, un fel de căruţe de 2, respectiv 4 persoane, cu banchete, copertină şi pedale. Fiecare „căruţă” trebuia dusă de jur împrejurul garajului şi împinsă în sus, pe rampă, până pe boardwalk. Căruţele de 2 persoane cădeau în sarcina mea şi a unei colege, cele de 4 în sarcina bărbaţilor. Nu vreţi să ştiţi cum era să împingi ditamai vehiculul în sus, pe rampă, ţinând cu o mână de spatele căruţei şi cu cealaltă de volan, în timp ce te strecurai pe rampa îngustă. Am „făcut muşchi” probabil la toate grupele posibile de muşchi, încă din acea primă zi. Apoi a trebuit să mă obişnuiesc să împing câte 2 biciclete odată, pe acelaşi traseu cu rampa. E de prisos să vă spun cum deviau de la traseu, cum intrau în balustradă, cum se încălecau sau cum mă poticneam cu tot cu ele.

Ocean City Boardwalk         Atlantic Bike Co.

Ca să vă faceţi o idee despre cum a fost munca pentru noi, cel puţin până ne-am obişnuit, pot să vă spun că eu mă puneam seara în pat şi nu puteam să adorm de durere de muşchi, cu toate că muream de somn. Prietenul meu visa biciclete în camera noastră, se scula pe jumătate din pat şi bâjbâia cu mâinile prin întuneric, încercând să le apuce ca să le aranjeze. Vă daţi seama că nu-i prea ieşea…

Ca să fie tacâmul complet, soarele şi căldura ne-au cam dat de furcă. Ne-am obişnuit greu cu temperaturile grele şi cu umezeala care era acolo, direct pe boardwalk. Stăteam în soare dogoritor de la 7 până la 11 dimineaţa şi începuserăm să susţinem din greu producţia de apă plată a Americii. Am început să ne prăjim de la soare, evident – cu un bronz tractorist, iar eu făcusem chiar şi o alergie pe gât, tot de la soare (aşa-mi trebuia dacă am venit din România albă ca brânza).

Dar oricât de dificil ar suna toate acestea, nu vă speriaţi. It’s getting better. O să ajungem şi acolo🙂

8 thoughts on “Work & Travel USA: Viaţa în OC – Acomodarea

  1. Pingback: Work & Travel USA: Job-urile din OC | Sabina Stoiciu

  2. Buna Sabina,

    Cumva acest este jobul despre care povestesti http://i.imgur.com/BIzgXR7.jpg ?
    Cred ca face parte din oferta celor de la Work Profiler, nu stiu exact pentru ca am mai multe oferte de la diferite agentii primite de la o prietena si nu mai retin care cui apartine, dar o sa aprofundez cercetarile.

    Vreau sa plec in SUA cu WaT la vara si momentan sunt in perioada de cercetare si acumularea a cat mai multor informatii. Ai mei mi-au spus sa fac cum cred eu ca este mai bine pentru mine atata timp cat reusesc sa recuperez chetuielile de ~2000$.

    Am gasit jobul acela si mi s-a parut unul destul de bun fata de celelalte. Insa din cate povestesti tu nu pare atat de roza situatia.

    Momentan am doua necunoscute principale: Agentia pe care sa o aleg si Locatia.
    Am doua colege care au fost plecate de doua ori cu GTS si totul a fost ok insa din ce mi-au spus nu au prea multe joburi disponibile si sunt platite destul de prost. De asemenea nici excursiii nu organizeaza.

    Ti-am citit toate articolele despre WaT si-am mai aflat cate ceva. Insa as vrea sa te intreb totusi:
    Cum ti s-au parut cei de la Work Profiler, a fost totul ok la tine si ce ai mai auzit despre ei ?
    Cum ti se pare oferta lor cu acea excursie de 20 de zile Coast-to-Coast ? Ai fost cu ea sau ai preferat sa calatoresti pe cont propriu ?
    Chiar asa de cald era cum spui tu ? Cam cate grade erau in medie ?
    Care a fost impresia generala despre OC ? Recomanzi unui first timer sa aleaga aceasta locatie ?
    Mancarea este asa de scumpa ?

    Cam atat deocamdata, iti multumesc in orice caz pentru articole.

    • Salut Alin,

      Da, job-ul din imagine este cel unde am lucrat şi eu toată vara şi este cel cu care am plecat din Timişoara, de la Work Profiler.

      Recomand cu căldură plecare cu Work & Travel, deoarece pentru mine a însemnat foarte mult pe mai multe planuri: experienţa per total, prieteni, locuri vizitate, independenţă, cumpărături (:D), îmbunătăţirea englezei vorbite şi aşa mai departe. Da, ideea de bază este să îţi recuperezi măcar banii investiţi în program, adică cei aprox. $2,000, cât şi să nu rămâi pe minus după ce plăteşti acolo cazare, mâncare şi alte cele. Pentru asta, eu zic că cel mai bine este să ştii în mare ce te aşteaptă (să te informezi, aşa cum o faci tu), să fii pregătit să munceşti din greu şi să fii perseverent în urmărirea scopurilor tale🙂 Adică dacă vezi că nu e bine cu un job şi nu faci suficienţi bani, să nu te dai bătut şi să îţi cauţi altul mai bun. După cum spun, e important să fii perseverent şi ambiţios.

      Job-ul de la Atlantic Bike Company nu e rău. Una peste alta, sunt multe părţi bune la el, contrar a ceea ce am mai scris eu. Totul este să ştii la ce să te aştepţi. Lucrezi în soare, deci te bronzezi frumos (poate puţin „tractoristic”, depinde cum te îmbraci). Faci zilnic mişcare, atât la job, cât şi cu bicicleta, deci ai şanse să fii în formă😀 Poate să fie foarte distractiv să lucrezi cu Greg, proprietarul bike rental-ului. Iar când se agită prea mult, trebuie să ştii cum să te porţi cu el. Noi am şi locuit la el şi la soţia sa în chirie, iar condiţiile de cazare au fost mai mult decât bune, incomparabile cu mizeria în care au stat alţi colegi pe aceiaşi bani. Un alt avantaj la job-ul ăsta este că lucrezi de la 5 dimineaţa la 11 parcă, iar asta îţi dă multă libertate cu al doilea job.

      Despre agenţie – ce pot să spun? Mie mi-au plăcut cei de la Work Profiler, deci pot vorbi doar din experienţă. Acum, poţi să fii sigur că fiecare agenţie are câte o „chichiţă” care nu îţi convine la un moment dat – fie nu sunt gata actele cât de repede ai vrea, fie nu prinzi loc la ambsadă când vrei tu etc. Dar eu am fost foarte mulţumită cu Work Profiler (şi raport calitate-preţ servicii), de aceea îi şi recomand de obicei. Gabi, proprietarul Work Profiler, face o excursie de final de sezon, în care am fost şi care mi-a plăcut extrem de mult. Aş merge oricând încă o dată🙂 Costa acum 2 ani $1,500 şi te plimbai vreo 17 zile de la o coastă la alta, având drum, cazare, unele mese şi unele intrări la obiective turistice incluse. Pe cont propriu nu cred că ieşi aşa bine şi e foarte greu să te deplasezi în toate locurile incluse în excursie. Îmi tot propun să scriu câteva postări despre partea de Travel din State, aşa că stai cu ochii pe blog dacă vrei🙂

      Ocean City are farmecul lui, iar fiecare poate să îl descopere în felul lui. Plaja este foarte lungă şi frumoasă, oceanul este superb, West Ocean City (unde e şi casa în care am locuit) e cu totul aparte şi mai sălbatic, parcă e din alt film. Este mall, sunt supermarket-uri şi mai poţi merge la mall-ul din Salisbury, în funcţie de ce cauţi. Da, e cald şi umezeală, dar nu e insuportabil. Sunt câteva zile în care temperatura trece de 40 de grade Celsius, dar dacă te hidratezi suficient nu ai ce să păţeşti. Este o destinaţie populară pentru studenţii W&T, mai ales pentru first-timers. Acum depinde de ce preferinţe ai. Dacă te atrage mult, alege-o, dacă nu, poţi căuta şi alte job-uri în locaţii care nu sunt la ocean. Vezi ce mai e available. Băieţii de la Work Profiler (Andrei din Timişoara) te pot sfătui şi ei unde e mai ok.

      Mâncarea este aşa şi aşa. Nu e chiar ieftină, mai ales pâinea non-dulce. Dar poţi să faci economie. Faci card de fidelitate la SuperFresh, cumperi ce e la promoţie, mai mergi şi la 1 Dollar Store şi poţi merge inclusiv la biserici unde se dau mese gratuite pentru studenţi în anumite zile.

      Sper să te ajute răspunsurile şi mă bucur că îţi prind bine articolele. Dacă mai ai întrebări mă poţi căuta pe Facebook sub acelaşi nume pe care îl am pe blog🙂

      • Iti multumesc frumos pentru raspuns, chiar mi-au fost de folos toate articolele tale si mi-a facut placere sa le citesc.
        Astept cu interes si articolul despre partea de travel, iar daca o sa mai am curiozitati o sa te contactez cu placere, acum ca mi-ai dat si acordul😀.

  3. Si eu ma gandesc sa plec cu Work Profiler la acelas job, imi poti spune te rog cate ore pe saptamana lucrai si cam cat se castiga pe zi? Multumesc!

    • Razvan, eu lucram 6 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, deci in total 42 de ore. Castigam undeva pe la 8,5$/ora, plus zilnic cativa dolari bacsis (intre 2-15$ parca). La un moment dat, seful ne-a marit salariul pe ora, mi se pare ca a mai adaugat 50 de centi pe ora. Succes!🙂

  4. Pingback: Work & Travel USA: Partea de travel (I) | Sabina Stoiciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s