Marketing à la magazin de cartier

Cred că ştiţi cu toţii cum sunt magazinaşele acelea de cartier, de a căror existenţă te bucuri când te trezeşti că parcă ai avea nevoie de un plic de budincă sau că, mai rău, ai budinca, dar n-ai laptele cu care s-o faci. Dai repede o fugă până la magazinul de cartier şi cumperi şi budinca, şi laptele. În mod similar poţi să îţi procuri o grămadă de alte chestii, chiar produse specializate gen prăjituri proaspete, pâine de casă etc.

Ieri dimineaţă m-am trezit şi eu că aş avea nevoie de un piept de pui, ca să gătesc ceva pentru prânz. Ştiam deja de la maică-mea că urmau să primească piept de pui proaspăt la magazinul din colţ. Trebuie să vă spun că magazinul ăsta are carne de pui foarte faină, ca de pui de casă, adusă de prin Ungaria sau de nu ştiu unde. Mai cumpărasem de aici, dar nu am privit niciodată sosirea cărnii proaspete ca pe un mega-eveniment, cum se anunţa a fi venirea pieptului de pui. Mă simţeam ca şi când ar fi vorba de lansarea Samsung Galaxy S4, lansare care s-a făcut la Bucureşti în stil James-Bond.

Product launchPe la 10 jumate dimineaţa mă iau frumos şi merg la magazin să-mi cumpăr nişte piept de pui şi nişte smântână. În faţa mea, o doamnă mai în vârstă. Vânzătoarea numai ce încărca bucăţile de piept proaspăt în tăviţa de plastic ce urma să fie pusă în vitrină. Îi spune doamnei din faţa mea, pe un ton extrem de entuziasmat: „Numai ce am primit pieptul ăsta. Uitaţi ce proaspăt şi fain e! Iei nişte piept proaspăt şi mai pui şi la congelator.” La scurt timp mai vine o doamnă la coadă, în spatele meu. Vânzătoarea o anunţă şi pe aceasta despre marele eveniment: a sosit pieptul de pui! Entuziasmul ei nu a suferit absolut nici o scădere. De dragul conversaţiei, îi zic doamnei din faţa mea că eu chiar pentru piept am venit, aşa că am sosit la fix, iar doamna încuviinţează politicos. Între timp, vânzătoarea adânceşte cu altcineva conversaţia efervescentă despre pieptul de pui.

Când ajung la rând, îi spun vânzătoarei că vreau jumătate de borcan de smântână vărsată. Îmi umple borcanul, aşa cum am cerut, dar înainte de a ajunge la cântar cu el rămâne pironită locului şi se uită la mine, întrebând de-a dreptul speriată: „Carne nu doreşti? Uite ce faină e! Numai joia, vinerea şi sâmbăta primesc” Bucuroasă că nu urma să am de-a face cu reacţia ei în cazul unui refuz, îi zic că ba da, vreau 2 bucăţi de piept. De fapt avusesem nevoie doar de una, dar femeia aia m-a hipnotizat de-a dreptul.

Vreau să spun că rareori am văzut un vânzător aşa de pasionat care să nu ia comision din vânzări. Entuziasmul cu care promova femeia aia banala carne de pui era fenomenal. Şi atunci hai să vă întreb: la ce să mai dai bani pe promovare, când ai pe cineva care evanghelizează pieptul de pui?

Sursă imagine

E cutremur?! Unde, unde?!

Când îmi scriam acu’ vreun an lucrarea de licenţă în care vorbeam despre influenţa pe care a ajuns să o aibă social media ca sursă de informare, promovare şi difuzare a ştirilor, am dat ca exemplu cazul cutremurului din China. În 2008, primele informaţii despre cutremurul de care tocmai am amintit au apărut nu la CNN, nu la EuroNews, nu pe site-urile online de ştiri, CI pe Twitter.

Să citeşti despre influenţa şi efectul social media, precum şi despre astfel de exemple concrete e una – dar să le trăieşti pe pielea ta parcă e altceva…

Internet-Responds-Meme-Washington-DC-Earthquake-Banned-In-Hollywood-05Marţi în jurul orei 14, subsemnata stătea în birou la Moşniţa Nouă şi se uita pe news feed-ul de pe Facebook. Şi ce să vezi?! Iaca statusul următor:

OK, a simtit cineva o zguduiala ca de cutremur? Mie mi s-a zdruncinat mansarda!

Reacţiile nu au întârziat să apară – unii şi alţii ziceau că au simţiti şi ei zguduiala în diferite părţi ale Timişoarei. Unii şi-au exprimat uşurarea că au simţit şi alţii ce au simţit ei. Alţii spuneau că au crezut că mută vecinii mobila.

Câteva minute mai târziu au început să apară şi primele confirmări de pe site-urile online de ştiri. Dar oamenii erau deja (cel puţin parţial) informaţi.

Eu, una, nu am simţit nimic în Moşniţa Nouă. Dar am ştiut de pe Facebook că în Timişoara s-a simţit cutremurul, aşa că am putut să o sun pe mama şi să o întreb „Na, s-a zgâlţâit un pic apartamentul?” La care ea mi-a zis că a simţit ceva, dar a crezut că a trecut un camion. Noroc că am lămurit-o că n-a fost un camion, ci un mic cutremur. Faină treaba asta cu social media, nu?

Sursă foto

Cazul Sabina Elena: Un tricolor şi un mega-scandal

Sabina ElenaNu ştiu în ce măsură sunteţi la curent, dar zilele acestea am tot văzut pe Facebook postări despre cazul Sabinei Elena, eleva din judeţul Covasna care a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc la şcoală. În urma acestui fapt, ea ar fi fost ameninţată cu moartea de către un ungur. Iniţial nu am ştiut câtă crezare să dau acestei relatări. Până am vazut că s-a creat o pagină de Facebook cu Sabina Elena ca Public Figure şi tot scandalul a luat o foarte mare amploare.

 

Povestea este din ce în ce mai share-uită pe site-ul de socializare, iar numărul de susţinători ai elevei creşte într-un ritm interesant. Uitaţi-vă şi voi:

Facebook Sabina Elena     Facebook profile Sabina Elena

În cele 20 de ore de când a fost creată pagina, ea a strâns aproape 9.000 de like-uri. Acum, în timp ce scriu, like-urile au trecut de 9.700 (şi vorbim, totuşi, de 5 minute!).

S-au creat pe Facebook  event-uri de susţinere a Sabinei, care urmează să aibă loc în mai multe oraşe din România şi la care şi-au anunţat deja prezenţa sute de oameni. Diverse mesaje de încurajare pentru eleva nedreptăţită sunt postate de către utilizatori pe wall-ul paginii: „Felicitări pentru gestul tău”, „Bravo, eşti demnă de urmat”, „Felicitări pentru curajul tău” şi aşa mai departe.

Pe pagina Sabinei puteţi vedea un screen capture de la mesajul despre care susţine că i-a fost adresat. Puteţi vedea şi poza autorului mesajului. De asemenea, puteţi citi detalii „la cald” despre caz – despre atitudinea direcţiunii şcolii, comportamentul dirigintei şi mesajele jignitoare din partea colegilor maghiari.

Ce vreau eu să subliniez în acest articol este că mi se pare incredibil ce amploare prinde acest scandal, iar toate se întâmplă din dorinţa fermă a maghiarilor pentru autonomie şi din „râca” dintre români şi maghiari. Mie, una, situaţia nu mi se pare deloc normală.

Voi ce părere aveţi?

Surse: Facebook Sabina Elena, articol

 

Accesorii de primăvară

Cine mă cunoaşte ştie că tare îmi place shopping-ul, fie că e vorba de haine, pantofi, poşete sau accesorii. Am deja o colecţie frumuşică, dar nu ezit să o mai măresc.

Zilele trecute am căzut în mrejele bijuteriilor handmade. Avantajul de a avea prieten la Arhitectură este că eşti mereu tentat de diferite lucruşoare făcute de colegi de-ai lui – mărţişoare, accesorii, beţe de Moş Nicolae şi aşa mai departe. Iar dacă tot e martie, Luna Femeii, am zis să mă răsfăţ şi eu puţin 🙂

Am fost vrăjită de două lănţişoare handmade, care mi s-au părut absolut irezistibile. Primul, care poartă semnătura Andra Bijoux, este un tip de bijuterie din categoria Wired Jewelry. Când l-am văzut, mi s-a părut că are un farmec aparte, putând să dea o notă deosebită unui outfit obişnuit.

colier wired

Al doilea colier este mai „inimos” şi are, parcă, un aer de primăvară, datorită designului vesel. Este făcut din ceramică şi face parte din colecţia Colour me pretty de la Friday Inspiration. Chiar dacă mie una îmi place foarte mult acest design cu inimioare, se poate realiza orice alt design care vă zâmbeşte. În plus, ce m-a încântat foarte mult la acest lănţişor a fost şi metoda de ambalare personalizată, după cum puteţi vedea şi în poză.

colier inimioareAşadar, dacă sunteţi în căutarea unor accesorii deosebite pentru sufleţelele voastre sau pentru a le face cadou unor persoane dragi, vă recomand să aruncaţi o privire la lucruşoarele frumoase făcute de Ruxi (Andra Bijoux) şi Raluca (Friday Inspiration).

P.S. Acest post nu este sponsorizat în vreun fel 🙂

Mărţişorul

buburuzaCu toate că afară plouă de rupe şi vremea pare a fi de toamnă, peste 2 zile vor apărea primele semne ale venirii primăverii: Mărţişoarele. Cu flori uscate, sticlă, dantelă, ceramică, cu forme şi culori cât mai diferite şi atrăgătoare, vestitoarele primăverii vor încânta doamnele şi domnişoarele.

Anul trecut am fost harnică şi am făcut muulte mărţişoare din mărgeluţe, împreună cu prietenul meu. Ne-am luat frumos un stand în Centru şi ne-am promovat preţioasele obiecte făcute cu multă migală. Chiar dacă satisfacţia a fost mare, anul acesta nu ne-am mai adunat să facem altele, dar poate vom reuşi la anul. Deocamdată îmi pare rău pentru toţi comercianţii de mărţişoare din cauza vremii de afară pentru că ştiu ce înseamnă să stai ore în şir în frig, iar dacă mai şi plouă nu e deloc uşor!

Obiceiul de a da mărţişoare la doamne şi domnişoare e deja atât de bine înrădăcinat, încât multă lume (inclusiv eu) nu mai cunoaşte exact adevărata sa semnificaţie şi origine. Ştim cu toţii că sunt văzute ca nişte simboluri ale venirii primăverii, dar ce poveste mai au în spate?

Există mai multe legende şi mituri care stau în spatele Mărţişorului. Una din ele spune că acesta se datorează unui tânărfluture flăcău care a salvat o frumoasă fată, ce întruchipa Soarele pe Pământ, din ghearele unui zmeu. Rănit fiind, flăcăul a lăsat picături de sânge pe zăpada albă, de unde şi culorile alb şi roşu de la şnururile mărţişoarelor. O altă legendă atribuie mărţişoarele victoriei Primăverii asupra Iernii, albul şi roşul fiind puse tot în legătură cu zăpada şi picătura de sânge vărsată de Primăvară în luptă. Un alt mit susţine că cele două culori ale şnurului de mărţişor simbolizează unitatea contrariilor: vară-iarnă, femeie-bărbat, lumină-întuneric etc. Toate legendele indică însă că mărţişoarele se poartă de către cele care le primesc, iar apoi se pot agăţa în pomi înfloriţi în timp ce se rosteşte o dorinţă, se pot atârna de uşi sau ferestre, pentru a alunga spiritele rele sau se pot arunca în direcţia păsărilor călătoare.

Iar dacă tradiţia spune că domnii oferă mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor, tradiţia spune că în Banat se procedează şi în sens invers, aşa că doamnelor, pregătiţi mărţişoarele pentru domnii voştri! 🙂

Mai multe despre legendele de Mărţişor puteţi afla aici şi aici.

Voi veţi purta mărţişoarele primite? Sau cel puţin unul din ele?

Sursa foto: galeria personală

Testăm apele (sau zăpada) la Ski Resort Transalpina

Cei care mă cunosc întrucâtva ştiu că sunt amatoare de schi. Cu toate că nu ajung la munte cât de des vreau şi nu pot să stau cât îmi pofteşte inima, mă străduiesc să înşir câteva zile de schi într-un sezon. Ce caut eu când aleg o staţiune de schi? Să vedem… Ar fi odată mai multe pârtii, pentru toate gusturile: line pentru a putea merge cu viteză şi a schia carve şi abrupte pentru o doză ridicată de adrenalină … şi de febră  musculară a doua zi. Apoi ar trebui să menţionez şi alte aspecte pe care le am în vedere: cozi care să nu fie interminabile, acces cumsecade la pârtii/la staţiune, instalaţii decente, atmosferă de munte, nu de „paltonariadă” (paltonarii sunt o specie aparte de vizitatori ai  muntelui, recunoscuţi în special pe baza caracteristicilor vestimentare – palton, trening, adidaşi, tocuri, poşetuţă etc. – sau pe baza unor caracteristici comportamentale), şi cât mai puţine exemplare de „bizoni” autohtoni care vin la schi că au auzit că dă bine pe Facebook

IMG_1047       IMG_1244

În preajma Crăciunului au început să circule tot mai multe informaţii despre staţiunea de schi Vidra, alias Ski Resort Transalpina. Dând dovadă de o strategie de marketing şi de publicitate inedită, staţiunea se laudă cu utilizarea gratuită a teleschiului şi a telegondolei până în data de 31 ianuarie 2013, ceea ce a atras până în prezent o grămadă de turişti curioşi. Printre aceştia m-am numărat şi eu, vrând să văd cu ochii mei staţiunea care era comparată pe la radio cu staţiunile din Austria. Am fost foarte surprinsă să constat că laudele nu erau deloc departe de adevăr şi mă încumet să spun că, odată terminată toată amenajarea, vom avea o staţiune demnă de admiraţie.

IMG_1063       IMG_1071

Atunci când am fost eu, în 27, respectiv 29 decembrie, nu era foarte multă zăpadă, dar se putea schia, mai ales pe pârtia mai uşoară. Cea care era mai abruptă avea o grămadă de pietricele şi destul de multă gheaţă, pentru că nu mai ninsese de ceva vreme şi fusese şi prea cald pentru a se putea pune în funcţiune tunurile de zăpadă. Dar chiar şi aşa pot spune că a fost foarte frumos – am avut o vreme super, după cum o să vedeţi şi în poze. Cu parcarea a fost ceva mai nasol. Locurile de parcare amenajate la baza pârtiei şi pe lângă aceasta nu au fost nici pe departe suficiente, drept pentru care coada de maşini parcate de-a lungul drumului se întindea pe aproximativ un kilometru. Plus că s-a creat la un moment dat haos din această cauză şi am putut vedea mulţi şoferi impacientaţi şi auzi multe „vorbe de duh” adresate încoace şi încolo. Accesul la pârtii se face cu o telegondolă modernă care are două staţii: una intermediară, de unde se poate coborî pe pârtia grea sau de unde se poate urca cu teleschiul pe pârtia uşoară, şi staţia finală unde se poate admira panorama asupra munţilor sau se poate coborî pe o altă pârtie, pe care însă eu nu am ajuns.

IMG_1067       IMG_1249

Dacă vi se face sete sau foame nu vă temeţi – au apărut mai multe dughene cu diverse sucuri, ceaiuri, vin fiert, sandwich-uri, cârnăciori, hot-dog, ba chiar şi un mini-local amenajat dintr-o stână, unde pofticioşii se pot delecta cu diferite cărnuri la grătar şi pot admira slănina şi cârnaţii atârnaţi la uscat de marginea cabanei.

IMG_1267       IMG_1261

În rest… vă recomand să aruncaţi un ochi pe acolo dacă aveţi drum în zonă. Accesul se poate face dinspre Petroşani (poate fi îngreunat dacă nu e curăţat drumul de zăpadă) sau dinspre Sebeş, prin capătul celălalt al lacului Vidra. Vă las să vă formaţi singuri o părere din poze 🙂 Mai multe informaţii găsiţi şi pe pagina de Facebook a staţiunii.

IMG_1072

P.S. Umblă zvonul cum că ar fi fost dată în judecată conducerea staţiunii pentru concurenţă neloială, datorită faptului că oferă acces gratuit la teleschi şi telegondolă. Deci… grăbiţi-vă ca să mai prindeţi oferta 😉

Sursa foto: galeria personală

La mulţi ani, 2013!

IMG_1323Aşa cum aud tot mai multă  lume plângându-se că timpul parcă s-a scurtat, aşa oftez şi eu când văd că deja a mai trecut un an. Dar nu e cazul, totuşi, să devenim dramatici, ci să întâmpinăm noul an cu bucurie şi entuziasm, cu credinţa că va fi un an mai bun decât cei precedenţi (da, ştiu că această urare a devenit deja un clişeu) şi cu mult zel pentru a ne îndeplini ţelurile fixate în pragul noului an. Nu ştiu  cum stă treaba la voi, dar eu mi-am propus una-alta pentru anul ce vine. Mă abţin însă de la a divulga despre ce este vorba, pentru că se spune că dacă sufli o vorba despre dorinţe (sau ţeluri în acest caz), ele nu se mai îndeplinesc 🙂

Sunt curioasă cum aţi petrecut voi revelionul. Pe mine m-a surprins în faţa primăriei din Szeged, unde am admirat cele 10 minute de artificii, care păreau să nu se mai termine. Dacă vă întrebaţi ce căutam în Szeged, atunci daţi-mi voie să vă spun că m-am dus pentru a petrece o zi întreagă de bălăceală în apa termală de la Aquapolis. După câţiva ani de mers la munte de revelion, am zis să mai schimbăm puţin meniul 🙂

În ceea ce priveşte noul an, vă doresc muuultă sănătate şi o căruţă cu noroc; să aveţi parte de nenumărate clipe frumoase alături de cei dragi şi să vi se împlinească până şi cele mai ascunse dorinţe! La mulţi ani!

Sursa foto: galeria personală

Halloween – Ziua în care unii se costumează, iar alţii fac bani

Este ziua când străzile oraşelor sau, mai bine zis, încăperile cluburilor, se umplu de vampiri (da, iar vampiri), vrăjitoare, stafii, mumii, zombie, drăcuşori, Frankenstein & alţi monstruleţi, dar şi iepuraşi, îngeraşi, fluturaşi, zâne şi alte costumaţii mai mult sau mai puţin originale/feminine/kinky. Da, e Halloween (am inclus şi link-ul pentru istoria sărbătorii, pentru cei curioşi).

Un Halloween care este (în ultima vreme şi pe la noi) exploatat de zor din punct de vedere al marketing-ului. Desigur, e loc şi de mai mult. Anul acesta am observat că ziua în care oamenii costumaţi ies la atac pe la party-uri s-a transformat în… într-o săptămână de astfel de zile. Se pare că oamenii au văzut o oportunitate în faptul că Halloween-ul pică miercuri, pentru că petrecerile au început în weekend-ul de dinainte, continuă în timpul săptămânii şi se termină în weekend-ul de după. Deh – românii sunt petrecăreţi, ce poţi să zici?!

Pentru mine Halloween-ul era prilej de entuziasm, atunci când eram mai mică. În fiecare an născoceam câte un costum mai mult sau mai puţin improvizat. Într-un an m-am făcut vampir cu o pelerină dintr-o pereche de colanţi negri rupţi, o pereche de dinţi de plastic de la mini-market şi un cuţit de lemn vopsit cu tempera roşie, confecţionat de un coleg de lucru de-al tătălui meu, coleg tare priceput la treburi din acestea (la un moment dat mi-a făcut şi o săniuţă de lemn bestială pentru un aranjament de-al meu de Crăciun). În alt an m-am costumat în vrăjitoare cu o pălărie moştenită de la vreun Festival al Saltimbancilor, un pachet de unghii false de duzină şi un nas coroiat, făcut dintr-o foaie de bloc de desen vopsită cu tempera, mototolită şi lipită cumva cu scotch de faţa mea. Bine că scotch-ul nu lipea prea tare 🙂 Şi lista improvizaţiilor poate continua, chiar şi atunci când vine vorba de decoraţiuni sau idei tematice pentru petrecere. Ai mei se dădeau peste cap să mă susţină în entuziasmul meu copilăresc – numai tata ştie cât s-a chinuit să scobească câte-un ditamai dovleacul în fiecare an. Mama îmi cumpăra tot felul de prostioare drăguţe gen râme din jeleu, mini-schelete etc. Vorbim de anii când eram copil şi nu înflorise încă industria Halloween-ului pe la noi, deci nu se găseau tot felul de decoraţiuni pe la Auchan sau pe la Kaufland. Ţin minte că m-am bucurat aşa mult când am primit de la nişte prieteni din Germania de-ai mamei o ghirlandă cu lilieci luminaţi şi o trusă de machiaj pentru copii. Sincer nu-mi imaginam că într-o zi vor abunda magazinele şi pe la noi cu chestii de-astea.

În timp mi-a mai scăzut din entuziasmul acesta pentru sărbătoarea dovlecilor scobiţi. Poate pentru că a devenit tot mai exploatată de marketing. Sau poate pentru că oamenii din jurul meu au încetat şi ei să manifeste atâta interes. Sau poate pentru că entuziasmul acesta profund de care vorbeam ţine pur şi simplu de anii copilăriei, când savurezi cu inocenţă o grămadă de obiceiuri…

Asta nu mă opreşte să mai sărbătoresc din când în când Halloween-ul, chiar dacă nu cu acelaşi entuziasm. Cu toate acestea nu m-am hotărât încă în ce mă costumez anul acesta. Dar voi?

Sursa foto: Halloween

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II)

(continuarea primei părţi)

Spuneam în post-ul anterior că au fost aşa multe reclame care mi-au plăcut, încât nu am putut să le pun pe toate la un loc. Aici găsiţi continuarea 🙂 Pentru spot-urile care urmează rămânem tot la categoria umor, deoarece acestea au fost highlight-ul meu din această ediţie.

Reclama la Bank Forum – Passion. German Style mi s-a părut foarte bine realizată pentru că îmbină produsul (anost în esenţa lui) cu elementul picant, dar şi cu elementul-stereotip despre cultura germană:

Mai jos aveţi două reclame de la Renault (Zombie) pe care sunt sigură că le ştiţi (cel puţin pe prima, iar a doua este o variantă a ei), dar care pe mine mă distrează de fiecare dată când le văd:

Încheiem seria reclamelor cu două spot-uri pentru Young Director Award – Born to Create Drama.  Observaţi cât de malefică şi în acelaşi timp simpatică poate fi fetiţa:

Gata, am terminat. Sper că v-au plăcut la fel de mult ca şi mie. Iar pentru că nu pot să închei aceste post-uri despre Noaptea Devoratorilor de Publicitate fără a vă povesti de „piesa-centrală” a reclamelor, vă spun doar atât: căutaţi Aussiebum wonderjock brief pe Youtube. Este vorba despre o serie de reclame la chiloţi australieni, care nu se mai termina, spre disperarea majorităţii spectatorilor şi spre deliciul (?!) unora dintre spectatoare – eu nefiind printre ele (veţi înţelege de ce, dacă vizionaţi suficiente reclame potrivite din seria amintită).

Ne vedem la ediţia viitoare, cu aceeaşi poftă de reclame şi cu cantitatea potrivită de cofeină! 🙂

Dacă sunteţi curioşi ce au mai scris şi alţii despre eveniment, puteţi să aruncaţi o privire la Alina, Alexandra, Nebuloasa sau Tomata cu scufiţă.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (I)

Sâmbătă, 27 octombrie, am bifat a doua prezenţă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din Timişoara (despre prima vă povesteam aici). (Mulţumesc sponsorului Flanco pentru biletele câştigate!) Cu ocazia aceasta am hotărât – se pare că limita mea constă din două calupuri de reclame, după care nu le mai savurez la fel ca la început 🙂 De data aceasta m-am înarmat cu energizant, pentru că licoarea aceea minunată numită cafea nu prea mai avea efect. După ce am băut jumătate de energizant şi am început să casc înainte de a începe evenimentul propriu-zis, m-am dus să mai cumpăr  unul. La ce coadă era pe-acolo la ronţăieli şi băuturi, noroc că am mai prins ce voiam.

Teo a încântat sala Filarmonicii Banatul (fost Cinema Capitol), plină de oameni dornici să devoreze reclamele. Zic încântat pentru că o ţinea din glumă în glumă, astfel că începusem să regret că nu m-am dat cu un rimel waterproof şi că mai aveam şi-un contur negru la ochi… Bine că s-a oprit Teo din vorbit înainte să am eu dâre negre pe faţă. Nu ştiu cum e el în rest la show-uri, dar aici mi-a plăcut tare mult – nimic porcos sau de prost gust (mai avusesem eu o experienţă îndoielnică la un stand-up comedy).

Ca să ajungem şi la partea interesantă a evenimentului – reclamele – vă spun că anul acesta am stat cu telefonul lângă mine, ca să le notez pe toate cele care mi-au plăcut (m-am învăţat minte de anul trecut). Pentru că sunt destul de multe, o să le împart în două post-uri pe blog.

Prima din seria preferatelor mele din ediţia 2012 (care a declanşat un iuuuui general prin sală) este cea de la Snickers:

Tot din seria iuuuui, dar de această dată şi cu un mesaj drăguţ despre puterea advertising-ului – reclama la Thinkbox Advertising (Every Home Needs a Harvey):

Trecem de la iuuui la reclame care au stârnit hohote de râs prin sală – prima la Chevy runs deep, iar a doua la Glenfield:

Rămânem tot la umor pentru următoarea reclamă, cea cu McDonald’s versus Burger King, chiar dacă ne mirăm puţin de publicitatea comparativă explicită:

Şi pentru că mai am încă pe-atâtea reclame care mi-au plăcut şi pe care nu pot să mă abţin să vi le arăt, continuarea o găsiţi în Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II).