Rebranding Straja

După o perioadă destul de lungă în care n-am mai scris nimic şi pentru care îmi cam asum celebrul „ruşinică, ruşinică„, revin cu un articol la care mă gândesc de ceva vreme, încă de când am aflat că Straja trece printr-un proces de rebranding.

Printre pasionaţii de schi din vestul ţării, dar şi din părţi mai centrale ale patriei noastre, Straja este o staţiune de schi destul de (ca să nu zic foarte) cunoscută. De ani buni de zile, lumea merge la Straja pentru un pic de schi, un vin fiert, un banchet mic sau chiar o ieşire în club cu gaşca. Cu toate că există şi câteva critici la adresa staţiunii (ca de exemplu că e construită haotic, fără nici o logică), ea este apreciată suficient de iubitorii de schi. Asta şi pentru că oferă (sau oferea) preţuri destul de mici faţă de staţiunile mai „de fiţe” de pe Valea Prahovei.

În ceea ce mă priveşte pe mine pot să vă spun că am mers la Straja încă din Generală, când asta era un fel de „staţiune-minune” după Semenicul care se ducea de râpă văzând cu ochii. Îmi plăcea tare mult la Straja iniţial şi am o grămadă de amintiri legate de acel loc – unele mai plăcute (spre exemplu că am învăţat să schiez cu spatele), altele mai puţin (motivul pentru care a trebuit să învăţ să schiez cu spatele – m-am întors din greşeală, am început să alunec cu spatele la vale şi nu m-am oprit decât după o căzătură monumentală). În toţi anii de când merg acolo am văzut cum s-a mai dezvoltat staţiunea câte puţin – mai un teleschi, mai o pârtie, mai o dugheană de vin fiert sau de kurtos kalacs, alias cozonac secuiesc.

Din toamnă însă au apărut nişte schimbări mai mari: vechiul telescaun care asigura urcarea în staţiune a fost înlocuit de o telegondolă foarte faină şi s-a mai făcut o pârtie suuus pe vârful Straja, care face ca traseul posibil de coborâre să fie unul mult mai lung decât înainte. Toate bune şi frumoase, investiţia şi execuţia telegondolei (pârtia n-am încercat-o încă) sunt de lăudat. Cu o singură chestie nu mă împac deloc: că nu au fost în stare să înlăture interesele şi orgoliile şi să facă un singur sistem de taxare în toată staţiunea. Astfel că umbli cu trei cartele după tine sau cu vreo cartelă şi câteva bilete „zburătoare” de hârtie.

Trecem însă peste toate criticile şi aspectele mai puţin plăcute şi ajungem la un alt hot point: rebranding-ul staţiunii. Straja nu mai este doar „Straja”, ci este, mai nou, „Wolvesland„. De ce Wolvesland? Habar n-am. Cui i-a venit ideea? Nu ştiu. De ce trebuie să schimbe numele? N-am idee. Dar mi-ar plăcea să aflu şi poate mă ajutaţi voi, dacă ştiţi ceva. Voiam să îi laud pentru pagina de Facebook pe care au pus-o la punct şi pe care postează constant informaţii despre staţiune, stratul de zăpadă, condiţiile de schi, poze cu schiori etc. Dar le-am trimis un mesaj acum vreo 3 zile, în care îi întrebam tocmai ce am zis şi mai sus. De ce rebranding? N-am primit nici un răspuns până acum…

wolvesland

sursa: Facebook-ul Wolvesland

Tare curioasă sunt să ştiu ce părere aveţi şi voi despre acest rebranding al Strajei. Mie mi se pare că produce destul de multă confuzie deocamdată, pentru că identitatea staţiunii este promovată şi prin vechiul şi tradiţionalul „Straja”, şi prin noul tărâm al lupilor. O să spunem de acuma că mergem la Wolvesland?! Nu prea cred. Dacă îi zic la bunica, întâi mă-ntreabă ce-i aia, după aia îmi zice să am grijă să nu mă mănânce lupii.

Voi ce credeţi despre asta?

P.S. @Wolvesland: Cover photo-ul nu este cel mai reuşit, am văzut imagini mai de calitate din Straja (sau Wolvesland).

Anunțuri

Campania virală „Dumb ways to die” face furori online

Ieri mi-a spus un prieten – „hai să îţi arăt un clip hilar”. Iacătă-l:

Aparent destul de stupid, clipul m-a ţinut captivată până la sfârşit, din simplul motiv că doream să văd care este scopul lui. Videoclipuri similare pe care le văzusem, gen Happy Tree Friends, erau, pur şi simplu, parodii sau prostioare fără un mesaj foarte coerent. Odată cu finalul acestui clip însă, am fost destul de suprinsă de alăturarea firmei (ca să spunem aşa) cu mesajul transmis şi cu modul de transpunere a acestui mesaj. Mi se pare un mod ingenios – nu neapărat perfect, dar în orice caz ingenios – de a face o campanie pentru ca oamenii să fie atenţi atunci când se află în jurul unui tren (metrou). În mod sigur se remarcă prin originalitate şi prin caracterul de neobişnuit şi îndrăznesc să spun că Metro Australia a reuşit să stârnească serios atenţia.

Reacţiile pe Internet nu au întârziat să apară, o simplă căutare pe Google vă va dovedi că nu vă mint. Eu am găsit videoclipul azi, după ce mi-a fost arătat deja ieri, într-un mail trimis de 9GAG pe adresa mea, în care mi se ofereau „cele mai bune post-uri de săptămâna aceasta”.

Voi ce spuneţi de campanie? Stupidă sau ingenioasă? 🙂

Oreo – biscuiţii minune (Sau forţa unui advertising bine făcut)

Astăzi s-a întâmplat marea minune: am gustat şi eu (în sfârşit) biscuiţii Oreo. După ce toată lumea şi-a declarat deja iubirea pentru ei. După ce au început să fie comercializate diferite alte preparate pe bază de Oreo. După ce toţi visează deja stilul de a mânca un Oreo – desfaci biscuitele, lingi crema, apoi mănânci restul cu lapte.

Drept să vă spun… Nu sunt impresionată. Dar deloc. Îmi pare rău pentru iubitorii acestui brand – sper să nu mă urâţi că nu vă împărtăşesc pasiunea! Nu pot să mă abţin să declar că mi se par la fel de buni ca orice alţi biscuiţi de cacao cu cremă de vanilie pe care i-am mâncat. Trebuie să adaug că nu i-am consumat cu lapte, pentru că niciodată nu alătur biscuiţii cu laptele (de fapt nu sunt un fan prea mare al laptelui). Dar nu cred că s-ar întâmpla vreun miracol odată cu această combinaţie.

Ceea ce admir eu însă cu adevărat când vine vorba de biscuiţii Oreo este succesul publicităţii făcute acestor dulciuri. Cred că cel care a făcut campania este un geniu, având în vedere că a reuşit să facă din aceşti biscuiţi un fel de… lovemark, să spunem aşa. Dat fiind faptul că pe mine nu m-a convins gustul, sau nu l-am găsit mai deosebit decât cel al altor biscuiţi asemănători, tind foarte mult să cred că succesul imens de care se bucură Oreo se datorează marketingului.

Am prieteni în România, care sunt înnebuniţi de biscuiţii aceştia. Dar ceea ce am văzut anul trecut în Statele Unite întrece nebunia prietenilor mei. Pe lângă faptul că toţi americanii mănâncă biscuiţii cu lingura mare, ei sunt clienţi fideli şi pentru îngheţată cu Oreo, prăjitură cu Oreo, chiar şi Fried Oreos (care habar n-am ce sunt sau cum sunt, pentru că nu m-a mânat curiozitatea să gust).

Mai jos – binecunoscutele instrucţiuni pentru a consuma corect biscuiţii:

Iar pentru pasionaţi – aici găsiţi tot felul de reţete cu biscuiţii miraculoşi. (Site-ul e intitulat foarte sugestiv „the power of Oreo„)

Voi sunteţi fani Oreo? Şi dacă da – de ce? Poate mă convingeţi şi pe mine 🙂

Sursă foto

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II)

(continuarea primei părţi)

Spuneam în post-ul anterior că au fost aşa multe reclame care mi-au plăcut, încât nu am putut să le pun pe toate la un loc. Aici găsiţi continuarea 🙂 Pentru spot-urile care urmează rămânem tot la categoria umor, deoarece acestea au fost highlight-ul meu din această ediţie.

Reclama la Bank Forum – Passion. German Style mi s-a părut foarte bine realizată pentru că îmbină produsul (anost în esenţa lui) cu elementul picant, dar şi cu elementul-stereotip despre cultura germană:

Mai jos aveţi două reclame de la Renault (Zombie) pe care sunt sigură că le ştiţi (cel puţin pe prima, iar a doua este o variantă a ei), dar care pe mine mă distrează de fiecare dată când le văd:

Încheiem seria reclamelor cu două spot-uri pentru Young Director Award – Born to Create Drama.  Observaţi cât de malefică şi în acelaşi timp simpatică poate fi fetiţa:

Gata, am terminat. Sper că v-au plăcut la fel de mult ca şi mie. Iar pentru că nu pot să închei aceste post-uri despre Noaptea Devoratorilor de Publicitate fără a vă povesti de „piesa-centrală” a reclamelor, vă spun doar atât: căutaţi Aussiebum wonderjock brief pe Youtube. Este vorba despre o serie de reclame la chiloţi australieni, care nu se mai termina, spre disperarea majorităţii spectatorilor şi spre deliciul (?!) unora dintre spectatoare – eu nefiind printre ele (veţi înţelege de ce, dacă vizionaţi suficiente reclame potrivite din seria amintită).

Ne vedem la ediţia viitoare, cu aceeaşi poftă de reclame şi cu cantitatea potrivită de cofeină! 🙂

Dacă sunteţi curioşi ce au mai scris şi alţii despre eveniment, puteţi să aruncaţi o privire la Alina, Alexandra, Nebuloasa sau Tomata cu scufiţă.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (I)

Sâmbătă, 27 octombrie, am bifat a doua prezenţă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din Timişoara (despre prima vă povesteam aici). (Mulţumesc sponsorului Flanco pentru biletele câştigate!) Cu ocazia aceasta am hotărât – se pare că limita mea constă din două calupuri de reclame, după care nu le mai savurez la fel ca la început 🙂 De data aceasta m-am înarmat cu energizant, pentru că licoarea aceea minunată numită cafea nu prea mai avea efect. După ce am băut jumătate de energizant şi am început să casc înainte de a începe evenimentul propriu-zis, m-am dus să mai cumpăr  unul. La ce coadă era pe-acolo la ronţăieli şi băuturi, noroc că am mai prins ce voiam.

Teo a încântat sala Filarmonicii Banatul (fost Cinema Capitol), plină de oameni dornici să devoreze reclamele. Zic încântat pentru că o ţinea din glumă în glumă, astfel că începusem să regret că nu m-am dat cu un rimel waterproof şi că mai aveam şi-un contur negru la ochi… Bine că s-a oprit Teo din vorbit înainte să am eu dâre negre pe faţă. Nu ştiu cum e el în rest la show-uri, dar aici mi-a plăcut tare mult – nimic porcos sau de prost gust (mai avusesem eu o experienţă îndoielnică la un stand-up comedy).

Ca să ajungem şi la partea interesantă a evenimentului – reclamele – vă spun că anul acesta am stat cu telefonul lângă mine, ca să le notez pe toate cele care mi-au plăcut (m-am învăţat minte de anul trecut). Pentru că sunt destul de multe, o să le împart în două post-uri pe blog.

Prima din seria preferatelor mele din ediţia 2012 (care a declanşat un iuuuui general prin sală) este cea de la Snickers:

Tot din seria iuuuui, dar de această dată şi cu un mesaj drăguţ despre puterea advertising-ului – reclama la Thinkbox Advertising (Every Home Needs a Harvey):

Trecem de la iuuui la reclame care au stârnit hohote de râs prin sală – prima la Chevy runs deep, iar a doua la Glenfield:

Rămânem tot la umor pentru următoarea reclamă, cea cu McDonald’s versus Burger King, chiar dacă ne mirăm puţin de publicitatea comparativă explicită:

Şi pentru că mai am încă pe-atâtea reclame care mi-au plăcut şi pe care nu pot să mă abţin să vi le arăt, continuarea o găsiţi în Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – umor pe pâine şi reclame cu chiloţi australieni (II).

Evenimente de final de octombrie

Chiar dacă octombrie nu ne mai lasă multe zile la dispoziţie, programul pentru acestea se anunţă a fi destul de încărcat. Dacă unele din evenimente ţin de entertainment şi timp liber, altele au un caracter mai educativ şi o audienţă ceva mai restrânsă.

În perioada 25 – 28 octombrie, Timişoara va găzdui o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române. Programul îl găsiţi mai în detaliu aici. Drept să spun, nu am mai participat la acest eveniment până acum, dar ceea ce mi-a atras atenţia asupra lui a fost un afiş postat la Iulius Mall – centrul comercial găzduieşte sâmbătă, 27 octombrie, şi duminică, 28 octombrie, o parte din punctele de interes pentru vizitatori, cum ar fi: expoziţii de tehnică militară, machete militare, demonstraţii, concerte de muzică militară, parade, facepainting sau foto-corner.

Tot sâmbătă, 27 octombrie, are loc Noaptea Devoratorilor de Publicitate în Timişoara, ediţia 2012 (despre ediţia 2011 v-am povestit aici). Evenimentul care aduce la crème de la crème a publicităţii un pic mai aproape de noi este organizat de MSA Events şi are loc de la ora 21:00, la Capitol. Bonus: Stand-up comedy cu Teo. Un sfat de la mine: înarmaţi-vă cu cafea, energizante şi scobitori/scotch pentru ochi, dacă vreţi să rezistaţi până la sfârşit. Eu am capitulat data trecută după primele două calupuri de reclame.

Şi pentru că am pomenit şi de evenimente cu un caracter educativ, săptămâna viitoare încep Workshop-urile PRbeta din Timişoara. Evenimentul organizat de PRbeta, în parteneriat cu Romtelecom, se află la prima ediţie, dar sperăm că vor mai urma many more (şi aici ne referim la ediţiile viitoare din Timişoara, nu la cele care urmează a avea loc după cea din oraşul nostru – adică cele din Cluj, Bucureşti sau Iaşi) 🙂 Timp de şase seminarii, specialişti din domeniu vor oferi studenţilor în mod gratuit  informaţii despre comunicarea online. Publicul workshop-urilor este format din studenţi şi masteranzi dornici să afle mai multe despre PR 2.0. La workshop-uri vor participa şi câteva companii locale, pregătite să ofere câte un internship. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Sursă foto: Paradă, Noaptea Devoratorilor de Publicitate

Reclamele la telefonia mobilă şi emoţiile

Ştiţi genul acela de reclame care te marchează şi îţi fac pielea de găină? Care te impresionează în mod definitiv şi te pun pe gânduri? Cu vreo 2 săptămâni în urmă am văzut la televizor o reclamă care mi-a captat atenţia din prima clipă şi mi-a păstrat-o vie până la sfârşit. Am ascultat cu sufletul la gură şi cu empatie ceea ce zicea „povestitorul” din reclamă. Tot ceea ce spunea el îmi crea un puternic sentiment de identificare şi de emoţie, genul acela de emoţie care te face să ai piele de găină. Iată reclama:

Impactul reclamei mi se pare cu atât mai mare, cu cât în primele clipe nu îţi dai seama la ce se face reclamă. Pur şi simplu stai şi asculţi, te emoţionezi şi îi dai dreptate povestitorului. Apoi, în ultimele secunde, apare sigla Vodafone şi ideea „împreună suntem mai puternici”.

A doua reclamă am văzut-o la câteva zile după cea de sus. Dacă prima m-a emoţionat destul de tare, asta a reuşit să mă ducă până (foarte) aproape de lacrimi. E adevărat că sunt mai emotivă de felul meu, dar i-am mai arătat reclama cuiva (de sex masculin de data asta) care, deşi a refuzat cu stoicism să îşi manifeste emoţia, a recunoscut că reclama atinge, într-adevăr, o coardă sensibilă.

Cuvintele sunt de prisos în reclamă – imaginile şi melodia de pe fundal spun toată povestea într-un mod impresionant şi, deşi mi-am dat seama mai repede decât la prima reclamă că este vorba de telefonia mobilă sau, mai exact, Internetul pe mobil, spotul celor de la Cosmote mi-a smuls o reacţie mai adâncă decât cel de la Vodafone.

Jos pălăria pentru modul de realizare a ambelor reclame. Mă declar profund impresionată şi atinsă şi sper ca data viitoare când le voi vedea la televizor să reuşesc să îmi ţin emoţiile în frâu. Voi cum staţi?