Frenezia YouTube & ideile geniale

Citeam azi pe blogul lui Victor Kapra un guest post despre YouTube, despre ceea ce face acest canal special şi despre cum unii oameni au găsit acea idee genială pe care să o transpună într-un canal de YouTube, adunând vizualizări mai repede decât le poţi număra. Şi mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o aseară la o limonadă, în Unirii.

Am aflat, de la nişte cunoştinţe, despre un canal de YouTube intitulat How To Do Anything TV. În timp ce subiectele „how to…” nu sunt noi, canalul ăsta are o abordare cu totul aparte. Astfel, puteţi să aflaţi, de exemplu, cum se scoate un măr dintr-un pantof:

Sau cum se poate atinge peretele cu un măr:

Sau cum să iei un LAN card de pe un hard disk:

Ca s-o spunem drept, nu e tocmai ceea ce aşteaptă lumea să vadă când accesează videoclipul. Şi exact în jurul acestui aspect s-a derulat discuţia de ieri, de la limonadă. Dacă nu e ceea ce aşteaptă lumea să vadă, ci mai degrabă ceva stupid, atunci de ce au videoclipurile atâtea vizualizări? Păi în timp ce unii chiar accesează videoclipul ca să vadă how to… acel lucru într-o manieră altfel, alţii fac ceea ce fac şi eu acum: povestesc în jurul lor despre ideea acestor oameni.

Chiar dacă am auzit şi  părerea că e stupid ce fac oamenii ăştia şi că vizualizările sunt nemeritate, mie mi se pare că îţi trebuie ceva talent să găseşti ideea asta, banală cum ar zice unii, şi să o şi pui în practică. Iar faptul că YouTube are potenţial de a viraliza aşa ceva nu mai e un lucru necunoscut.

Voi ce părere aveţi? 🙂

Timişoreana & Farmec: Branduri româneşti, mai aproape de publicul lor

De curând am fost foarte plăcut surpinsă de două branduri autohtone, mai exact de iniţiativa lor de a fi mai aproape de publicurile lor. O acţiune foarte bună de PR, dacă mă întrebaţi pe mine.

Fabrica de bere Timisoreana

Primul brand în cauză este Timişoreana, care mi-a făcut, oricum, o impresie foarte plăcută de când a adoptat strategia de branding cu „Povestea merge mai departe” şi tot ceea ce este asociat acesteia (reclamele, identitatea vizuală, amenajarea spaţiilor). Concomitent cu Serbările Timişoreana (vechiul Festival al Berii, care şi-a schimbat denumirea în favoarea brandului local) şi cu lansarea berii Timişoreana Brună, s-a organizat şi a doua ediţie de Porţi Deschise la Fabrica de bere Timişoreana. Înscrierea pentru turul de vizitare s-a făcut atât în mediul online, pe Facebook, cât şi în offline, la căruţa amplasată de cei de la Timişoreana în Piaţa Unirii. Odată ales prin tragere la sorţi, un vizitator era sunat ca să confirme când ar putea participa la tur. În grupe relativ mici, potrivite pentru o vizită într-o fabrică funcţională, unde mai trebuie să şi auzi ce spune ghidul, s-a făcut un tur de aproximativ o oră al diverselor spaţii din incinta fabricii de bere. Ca vizitatori, am primit explicaţii despre procesul de fabricaţie al berii sau despre modul de funcţionare al câtorva instalaţii din fabrică şi am fost invitaţi să degustăm produse din diferite etape ale procesului de fabricaţie: malţ, must de bere, must hameiat, drojdie, bere tânără şi bere matură. La sfârşitul turului am fost conduşi la terasa berăriei, unde am putut servi, din partea casei, o halbă de bere cu Timişoreana blondă sau Timişoreana nefiltrată. În timp ce aşteptam, ne-au fost pregătite şi câteva surprize: o diplomă de Vizitator calificat şi o cărticică cu istoria fabricii de bere. Această cărticică, foarte bine realizată din punct de vedere grafic şi conceptual, includea la sfârşit şi o poză de grup din timpul vizitei.

Curtea Berarilor Timisoreana

Al doilea brand care m-a impresionat pozitiv este Farmec. Cei de la Farmec au organizat o serie de întâlniri în mai multe oraşe, cu câteva dintre consumatoarele lor, pentru a discuta cu acestea despre produsele Farmec, pentru a afla feedback-ul faţă de acestea şi pentru a le răspunde consumatoarelor la întrebări. Alina Crâncău, cea care se ocupă de comunicarea online a brandului, a ţinut o scurtă şi antrenantă prezentare despre brand şi despre câteva produse. În cadrul întâlnirii am putut vedea clar, prin intermediul Alinei, că cei de la Farmec sunt nişte oameni foarte dedicaţi în privinţa a ceea ce fac şi foarte orientaţi către consumatori/consumatoare. Gama de produse cuprinde mult mai multe decât ştiam eu şi acoperă atât segmentul îngrijirii tenului, părului sau unghiilor, cât şi segmentul curăţeniei din casă. Vă recomand să vă uitaţi pe site-ul lor, pentru că veţi găsi o sumedenie de produse la preţuri accesibile şi care se bucură de un feedback foarte bun din partea doamnelor şi domnişoarelor „fermecate.” Cele care au participat la întâlnirea cu brandul au avut parte şi de un mic cadou-surpriză, şi anume noua colecţie de  lacuri de unghii Farmec Collection.

Lacuri de unghii Farmec Collection

După cum vă spuneam, am numai cuvinte de laudă la adresa celor 2 branduri, din punct de vedere al acţiunii pe care a organizat-o fiecare. Să sperăm că pe viitor vom avea parte de o astfel de atitudine din partea cât mai multor branduri.

E cutremur?! Unde, unde?!

Când îmi scriam acu’ vreun an lucrarea de licenţă în care vorbeam despre influenţa pe care a ajuns să o aibă social media ca sursă de informare, promovare şi difuzare a ştirilor, am dat ca exemplu cazul cutremurului din China. În 2008, primele informaţii despre cutremurul de care tocmai am amintit au apărut nu la CNN, nu la EuroNews, nu pe site-urile online de ştiri, CI pe Twitter.

Să citeşti despre influenţa şi efectul social media, precum şi despre astfel de exemple concrete e una – dar să le trăieşti pe pielea ta parcă e altceva…

Internet-Responds-Meme-Washington-DC-Earthquake-Banned-In-Hollywood-05Marţi în jurul orei 14, subsemnata stătea în birou la Moşniţa Nouă şi se uita pe news feed-ul de pe Facebook. Şi ce să vezi?! Iaca statusul următor:

OK, a simtit cineva o zguduiala ca de cutremur? Mie mi s-a zdruncinat mansarda!

Reacţiile nu au întârziat să apară – unii şi alţii ziceau că au simţiti şi ei zguduiala în diferite părţi ale Timişoarei. Unii şi-au exprimat uşurarea că au simţit şi alţii ce au simţit ei. Alţii spuneau că au crezut că mută vecinii mobila.

Câteva minute mai târziu au început să apară şi primele confirmări de pe site-urile online de ştiri. Dar oamenii erau deja (cel puţin parţial) informaţi.

Eu, una, nu am simţit nimic în Moşniţa Nouă. Dar am ştiut de pe Facebook că în Timişoara s-a simţit cutremurul, aşa că am putut să o sun pe mama şi să o întreb „Na, s-a zgâlţâit un pic apartamentul?” La care ea mi-a zis că a simţit ceva, dar a crezut că a trecut un camion. Noroc că am lămurit-o că n-a fost un camion, ci un mic cutremur. Faină treaba asta cu social media, nu?

Sursă foto

Azi am aflat „Cine e Ovidiu”!

Vă mai aduceţi aminte campania de teasing cu „Cine e Ovidiu„? Am scris despre ea aici. Ultima dată am auzit de ea prin octombrie, apoi am şi uitat să mă mai frământ să aflu cine e Ovidiu. Dar chiar zilele trecute mi-am adus aminte, ca la un semn dat, că aşteptam să aflu rezultatul teasing-ului şi credeam că o fi fost dezvăluit, dar că nu a fost promovat prea bine şi nu a ajuns la urechile mele.

Nu mică mi-a fost, deci, supriza azi, când am am aflat cine e misteriosul Ovidiu:

2012-12-05 22.30.41

 

Ovidiu nu este nimeni altul decât Ovidiu Ciuhandu, iar campania de teasing s-a transformat într-una electorală. Mi-a stârnit atenţia, mă bucur că am aflat despre cine e vorba, dar încă nu am avut răbdare să citesc „cine e” cu adevărat Ovidiu Ciuhandu.

Vouă cum vi s-a părut campania?

 

Mai bifăm o ediţie Social Media Summit Timişoara

Ieri, 26 septembrie 2012, a avut loc cea de-a treia ediţie Social Media Summit Timişoara. A zecea ediţie SMS în general, a doua participare pentru mine. Şi, bineînţeles, o şansă foarte bună de a învăţa lucruri noi de la specialiştii în domeniu, aleşi pe sprânceană de organizatori – revista Biz. Lista vorbitorilor şi a prezentărilor susţinute de aceştia o găsiţi aici.

Dacă ar fi să stabilim un laitmotiv pentru această ediţie SMS – ei bine, acela ar fi… pisicile! Iar morala: să nu mai punem  poze cu pisici pe profilurile noastre de social media. Decât dacă avem o afacere cu pisici. Iar avantajul Twitter-ului este că acolo nu vedem pisici (mediul fiind mai serios). În traducere, specialiştii din domeniu ne recomandă să nu ne asociem imaginea cu ceva care nu ne reprezintă, cu atât mai mult atunci când reprezentăm o companie, un brand sau un produs. Adică nu are niciun rost ca o florărie, spre exemplu (că tot am vorbit la SMS de florăria lui Leonard în cadrul workshop-ului) să posteze poze cu pisici, câini, răţuşte sau     alte pufoşenii pe wall-ul de Facebook, dacă nu se vrea asociată cu ele.

În continuare, voi încerca să redau, pe scurt, ideile cele mai importante din prezentările de ieri.

Cristina Puţan ne-a arătat un studiu despre promovarea online a companiilor din vestul ţării, la care a muncit sârguincios timp de o lună , nu fără a întâmpina probleme. Rezultatele nu sunt chiar roz pentru mândria noastră, a celor din vest: prea puţine companii investesc cum trebuie în promovarea online, există doar câţiva oameni cu studii în domeniu, care se ocupă de acest aspect într-o companie şi mare parte din activitatea online rămâne nemăsurată şi, deci, nu oferă date concrete despre eficienţă. Aici puteţi găsi studiul, pentru a arunca o privire peste el.

Oltea Zambori a enumerat câteva din principiile de bază din jurul unui blog, cum ar fi stabilirea audienţei, poziţionarea pe un subiect, stilul de scris potrivit. O idee demnă de reţinut este aceea că „un blog provincial nu înseamnă neapărat un blog local” şi că blogger-ii îşi fixează singuri limitele spaţiului la care se referă prin conţinuturile abordate.

Despre cum să ajungi şi ce să faci ca ambasador de brand ne-a vorbit Cristina Bazavan. Cel mai important mi s-a părut să ţinem minte că ambasadorul de brand trebuie să aibă o legătură reală cu brandul (adică să îl agreeze, să îl folosească), pentru a avea credibilitate în faţa publicului său. De asemenea, trebuie să fie coerent în alegeri – adică nu promovează întâi o cauză religioasă, apoi un club de striptease. Şi încă ceva – dacă dai mai mult de la tine, faci un efort în plus, vei primi mai mult înapoi.

Alex Bleau şi-a structurat prezentarea în jurul a trei termeni-cheie: relaţie, motivaţie şi conţinut în social media.

Alexandru Nicolăică ne-a prezentat proiectul Şcoala de Beauty Blogging by L’Oreal, care a avut două seturi de consecinţe pozitive: pe de o parte rezultatele  favorabile ale campaniei pentru firma de cosmetice, iar pe de altă parte dezvoltarea segmentului de beauty blogging în România.

Bogdan Theodor Olteanu ne-a făcut să ne gândim la următoarea întrebare: va mai fi blogul nostru util/viabil/productiv peste cinci ani de zile? Şi spre ce se îndreaptă el?

Alex Negrea a ţinut, ca de obicei, o prezentare foarte entuziastă, interesantă şi utilă despre social media. A vorbit despre diverse idei de obiective pentru social media, cum ar fi: awareness-ul, crowdsourcing-ul, validarea/target-ul, vânzarea. La fiecare a amintit şi despre cum se pot realiza, precum şi măsura. Ce mi-a plăcut a fost o comparaţie făcută de el între Facebook şi Google: Google îţi oferă mereu ceea ce cauţi, iar Facebook îţi oferă ceea ce nu cauţi, dar îţi place.

Reprezentanul companiei Staropramen, Ioana Bondrilă, a relatat câteva date interesante despre campania brandului în online: s-a folosit o hartă interactivă de Facebook, ce indica traseul caravanei Staropramen prin ţară, s-a apelat la post-uri săptămânale, la events şi la imagini. Blogger-ii au fost şi ei atraşi în campanie – 45 la număr. Rezultatul campaniei a constat din 84.240 de impresii online şi un sampling realizat cu 30.000 de oameni.

În ultima parte a summit-ului, Cristian Manafu a ţinut un workshop referitor la strategia de comunicare în online. Paşii de urmat sunt, aşadar, 1. definirea obiectivelor, 2. definirea audienţei, 3. alegerea canalelor, 4. activităţi şi tactici, 5. unităţi de măsurare. Şi cum teoria fără practică e cam degeaba, totul a fost exemplificat cu ajutorul florăriei lui Leonard, pentru care am elaborat împreună un plan de comunicare online.

Cam asta a fost. Ne-am simţit bine, am învăţat câte ceva şi ne propunem să ne vedem la anul, cu acelaşi entuziasm din partea tuturor 🙂

Surse foto: SMS, pisică

Vânătoarea de like-uri

Am văzut, în repetate rânduri chiar, anumite poze pe Facebook, la care efectiv se „cerşeau” like-uri după modelul „Hai să vedem câte like-uri strângem pentru…” sau, eventual, „Strângem x mii de like-uri pentru…?”.  De multe ori era vorba de situaţii înduioşătoare, ca de exemplu „Hai să vedem câte like-uri obţinem pentru soldatul acesta care îi scrie o scrisoare copilului său”. Alteori erau doar chestii banale, gen „Câte like-uri strângem pentru pisicuţa asta mică, pufoasă, drăgălasă etc.”

Sincer, personal nu prea văd rostul acestor „Hai să vedem câte like-uri strângem”. De ce hai să vedem? Pentru cine le strângem? Pentru soldat sau pentru pisică? Pentru fotograful care s-a gândit să surprindă personajul? Pentru cel care s-a gândit să pună poza pe Facebook şi să lanseze întrebarea?

Când vine vorba de like-uri, eu funcţionez pe principiul îmi place, dau like. Mă cam feresc de imboldurile gen „hai dă şi mie un like„, pentru că nu simt că ar trebui să acţionez la comandă. Cu excepţia situaţiilor când vorbim de un concurs, de un premiu. Atunci, recunosc, dau like şi „la comandă”. Dar mi se oferă ceva în schimb, sunt motivată de ceva, chiar dacă premiul e, în termeni de şanse de câştig, poate doar o iluzie pentru mine.

Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este poza de mai jos, însoţită de comentariul pe care îl puteţi vedea:

sursa foto: Facebook

Nu vreau să judec prea uşor, că poate eu nu înţeleg viziunea altora, dar trebuie să spun că mi se pare o situaţie superficială. Să ceri 7.000 de like-uri că… aşa ai tu chef. Ce face Cătălin cu cele 7.000 de like-uri? Le transformă în bani cumva? Le cuantifică în aprecierea persoanei lui? Şi dacă le obţine nu se frământă oare întrebându-se dacă sunt într-adevăr pentru el, sau dacă nu sunt, de fapt, pentru soţia lui?

Ce văd eu că ar putea sta în spatele cererii din poza de mai sus e ori orgoliul personal (şi e cam nasol atunci), ori dorinţa mai mult sau mai puţin nobilă a Andrei de a interacţiona cu fanii ei (lor?). Iar, în cazul acesta, cred că se pot găsi căi mai bune de interacţiune în locul „cerşitului” de like-uri… Şi totuşi, se pare că au trecut cu mult de goal-ul fixat.

Voi aţi adăuga vreun like la cele 16.000+ deja existente? 😉

Ne găsiţi pe Facebook…

Acum vreo două săptămâni am avut ocazia să îmi exersez talentul de fotograf şi să transpun această pasiune a mea în câteva (aşa, vreo 550) cadre. Am organizat o adevărată şedinţă foto „Trash the dress„, împreună cu aparatul meu foto Fujifilm, prietenul meu şi aparatul lui Fujifilm şi, bineînţeles, mirii – fratele prietenului meu (cumnatul? 😉 ) şi soţia sa. Cum ei sunt din Petroşani, am profitat de avantajele acelei zone, în ceea ce priveşte peisajul. Nu o fi nu ştiu cât de mare oraşul, nu o avea nici Mall, dar în 10-15 minute de mers cu maşina eşti, practic, la munte.

Ne-am echipat corespunzător (fotografii cu aparatele, iar mirii cu tot harnaşamentul aferent), ne-am înarmat cu entuziasm şi am pornit înspre Cheile Jieţului, urmând să urcăm până pe Transalpină.  Am încercat să profităm de fiecare idee de cadru pe care ne-a oferit-o peisajul şi să rămânem cât mai creativi, aşa că am ajuns să facem poze pe malul râului, pe stânci, pe drum, printre brazi, prin tufele de zmeură, în compania unui căluţ, apoi a unor măgăruşi, pe motocicletă, pe Transalpină, în Pasul Urdele, la 2.145m (unde bătea un vânt care mă făcea să fiu recunoscătoare că pot purta softshell şi pantaloni lungi şi nu rochie de mireasă cu breteluţe…) şi la o stână.

Să vezi o mireasă prin locurile acelea este, dacă nu un lucru unic, atunci măcar un lucru rar. Nu e de mirare că trecătorii din maşini se uitau miraţi, făceau cu mâna sau imortalizau clipa pe aparatele lor foto. Şi totuşi, când am ajuns la Stâna Ştefanu şi am întrebat dacă putem să „tragem” şi noi câteva cadre pe la stână, am fost întâmpinaţi cu multă căldură şi spirit de colaborare, spunându-ni-se că mirii noştri nu sunt primii care au călcat pe acele plaiuri mioritice. „Patroana” stânei ne-a ajutat să facem pozele, ne-a indicat ce locuri au preferat şi alţi miri, ne-a dus înăuntrul stânei unde a amenajat o zona rustică foarte frumoasă, ba chiar a chemat şi câinele ciobănesc Tarzan, pentru a fi alături de miri într-o poză. Apropo de acest lucru, „căţelul” Tarzan era atât de mare, încât a trebuit să regândesc puţin încadrarea pozei… 🙂 Când am terminat de făcut pozele, doamna patroană ne-a rugat să îi trimitem şi ei pozele. „Căutaţi-ne pe Facebook şi puneţi pozele acolo, că avem pagină cu numele Stâna Ştefanu”. Zicea că în weekend coboară în oraş şi intră pe Facebook de la fiica ei, să vadă ce mai e nou.

Aşadar, avem o stână pe DN67C, pe drumul ce duce de la Novaci la Sebeş, drum care este din ce în ce mai circulat, o stână care are pagină de Facebook. Recunosc că am fost puţin uluită când am auzit că suntem rugaţi să trimitem pozele pe Facebook, dar am tot respectul pentru iniţiativa acelor oameni de a ţine pasul cu noile tehnologii! Că vorba aia…nu vezi în fiecare zi o stână pe Facebook.

Mai jos aveţi câteva mostre din şedinţa noastră foto de la stână 🙂