Pe lângă Petroşani: Valea de Peşti

Din motive personale, ajung să merg destul de des la Petroşani, în Valea Jiului. Dacă la început, acum vreo 2-3 ani, mi se părea o zonă destul de deprimantă, de ceva timp încoace am ajuns să îi văd farmecul. Deşi este o zonă mai săracă, peisajul din jur te face mult mai bogat decât ai putea fi, din acest punct de vedere, în Timişoara.

În zonă sunt multe de văzut şi multe de făcut. Despre Transalpină şi despre Cheile Jieţului v-am povestit deja cu ocazia unui Trash the Dress organizat aici.

Un peisaj splendid găsiţi însă şi la Lacul Valea de Peşti. Situat la vreo 40 de km de Petroşani, mergând în direcţia Uricani şi trecând de această localitate, lacul de baraj are o frumuseţe aparte, iar adevărul este că nu ştiu cât de multă lume ştie de el, în afară de cei din zonă. Dacă laşi maşina pe marginea drumului dinspre Petroşani şi faci o plimbare de 10-15 minute, ajungi deja la baraj. Nu trebuie să vă speriaţi de semnul cu „Atenţie! Vipere pe baraj!”, aşa cum fac eu ori de câte ori ajung acolo, cu toate că nu am văzut niciuna până acum. Dar puţină prudenţă nu strică, cu toate că nu îmi doresc nici mie, nici vouă, să vă întâlniţi cu un astfel de exemplar.

Nu e prima dată când am venit la Valea de Peşti, dar mă simt bine aici de fiecare dată. Fie că vrei să faci un grătar, să dormi cu cortul la coada lacului sau doar să te plimbi, lacul va fi pe placul tău. Când am dormit cu cortul, însă, ne-am speriat destul de tare noaptea de nişte zgomote care veneau din pădure, doar ca să descoperim a doua zi că erau câteva veveriţe foarte „fioroase” ce pocneau lemne noaptea. Pe lângă veveriţe, Valea de Peşti mai adăposteşte diverse vietăţi, cum ar fi mormoloci (sau broscuţe, depinde când mergeţi pe acolo), peşti, libelule, buburuze, fluturi şi altele.

Dacă aveţi drum prin zonă, nu strică să aruncaţi o privire. Eu zic că n-o să vă pară rău.

P.S. Pozele cu şi de pe baraj sunt interzise.

Valea de Pesti buburuza

Valea de Pesti lacul

Valea de Pesti printre copaci

Valea de Pesti pestisori

Valea de Pesti libelula

Valea de Pesti munti

Valea de Pesti peisaj

Valea de Pesti acces

Valea de Pesti idilic

Ne găsiţi pe Facebook…

Acum vreo două săptămâni am avut ocazia să îmi exersez talentul de fotograf şi să transpun această pasiune a mea în câteva (aşa, vreo 550) cadre. Am organizat o adevărată şedinţă foto „Trash the dress„, împreună cu aparatul meu foto Fujifilm, prietenul meu şi aparatul lui Fujifilm şi, bineînţeles, mirii – fratele prietenului meu (cumnatul? 😉 ) şi soţia sa. Cum ei sunt din Petroşani, am profitat de avantajele acelei zone, în ceea ce priveşte peisajul. Nu o fi nu ştiu cât de mare oraşul, nu o avea nici Mall, dar în 10-15 minute de mers cu maşina eşti, practic, la munte.

Ne-am echipat corespunzător (fotografii cu aparatele, iar mirii cu tot harnaşamentul aferent), ne-am înarmat cu entuziasm şi am pornit înspre Cheile Jieţului, urmând să urcăm până pe Transalpină.  Am încercat să profităm de fiecare idee de cadru pe care ne-a oferit-o peisajul şi să rămânem cât mai creativi, aşa că am ajuns să facem poze pe malul râului, pe stânci, pe drum, printre brazi, prin tufele de zmeură, în compania unui căluţ, apoi a unor măgăruşi, pe motocicletă, pe Transalpină, în Pasul Urdele, la 2.145m (unde bătea un vânt care mă făcea să fiu recunoscătoare că pot purta softshell şi pantaloni lungi şi nu rochie de mireasă cu breteluţe…) şi la o stână.

Să vezi o mireasă prin locurile acelea este, dacă nu un lucru unic, atunci măcar un lucru rar. Nu e de mirare că trecătorii din maşini se uitau miraţi, făceau cu mâna sau imortalizau clipa pe aparatele lor foto. Şi totuşi, când am ajuns la Stâna Ştefanu şi am întrebat dacă putem să „tragem” şi noi câteva cadre pe la stână, am fost întâmpinaţi cu multă căldură şi spirit de colaborare, spunându-ni-se că mirii noştri nu sunt primii care au călcat pe acele plaiuri mioritice. „Patroana” stânei ne-a ajutat să facem pozele, ne-a indicat ce locuri au preferat şi alţi miri, ne-a dus înăuntrul stânei unde a amenajat o zona rustică foarte frumoasă, ba chiar a chemat şi câinele ciobănesc Tarzan, pentru a fi alături de miri într-o poză. Apropo de acest lucru, „căţelul” Tarzan era atât de mare, încât a trebuit să regândesc puţin încadrarea pozei… 🙂 Când am terminat de făcut pozele, doamna patroană ne-a rugat să îi trimitem şi ei pozele. „Căutaţi-ne pe Facebook şi puneţi pozele acolo, că avem pagină cu numele Stâna Ştefanu”. Zicea că în weekend coboară în oraş şi intră pe Facebook de la fiica ei, să vadă ce mai e nou.

Aşadar, avem o stână pe DN67C, pe drumul ce duce de la Novaci la Sebeş, drum care este din ce în ce mai circulat, o stână care are pagină de Facebook. Recunosc că am fost puţin uluită când am auzit că suntem rugaţi să trimitem pozele pe Facebook, dar am tot respectul pentru iniţiativa acelor oameni de a ţine pasul cu noile tehnologii! Că vorba aia…nu vezi în fiecare zi o stână pe Facebook.

Mai jos aveţi câteva mostre din şedinţa noastră foto de la stână 🙂