Marketing à la magazin de cartier

Cred că ştiţi cu toţii cum sunt magazinaşele acelea de cartier, de a căror existenţă te bucuri când te trezeşti că parcă ai avea nevoie de un plic de budincă sau că, mai rău, ai budinca, dar n-ai laptele cu care s-o faci. Dai repede o fugă până la magazinul de cartier şi cumperi şi budinca, şi laptele. În mod similar poţi să îţi procuri o grămadă de alte chestii, chiar produse specializate gen prăjituri proaspete, pâine de casă etc.

Ieri dimineaţă m-am trezit şi eu că aş avea nevoie de un piept de pui, ca să gătesc ceva pentru prânz. Ştiam deja de la maică-mea că urmau să primească piept de pui proaspăt la magazinul din colţ. Trebuie să vă spun că magazinul ăsta are carne de pui foarte faină, ca de pui de casă, adusă de prin Ungaria sau de nu ştiu unde. Mai cumpărasem de aici, dar nu am privit niciodată sosirea cărnii proaspete ca pe un mega-eveniment, cum se anunţa a fi venirea pieptului de pui. Mă simţeam ca şi când ar fi vorba de lansarea Samsung Galaxy S4, lansare care s-a făcut la Bucureşti în stil James-Bond.

Product launchPe la 10 jumate dimineaţa mă iau frumos şi merg la magazin să-mi cumpăr nişte piept de pui şi nişte smântână. În faţa mea, o doamnă mai în vârstă. Vânzătoarea numai ce încărca bucăţile de piept proaspăt în tăviţa de plastic ce urma să fie pusă în vitrină. Îi spune doamnei din faţa mea, pe un ton extrem de entuziasmat: „Numai ce am primit pieptul ăsta. Uitaţi ce proaspăt şi fain e! Iei nişte piept proaspăt şi mai pui şi la congelator.” La scurt timp mai vine o doamnă la coadă, în spatele meu. Vânzătoarea o anunţă şi pe aceasta despre marele eveniment: a sosit pieptul de pui! Entuziasmul ei nu a suferit absolut nici o scădere. De dragul conversaţiei, îi zic doamnei din faţa mea că eu chiar pentru piept am venit, aşa că am sosit la fix, iar doamna încuviinţează politicos. Între timp, vânzătoarea adânceşte cu altcineva conversaţia efervescentă despre pieptul de pui.

Când ajung la rând, îi spun vânzătoarei că vreau jumătate de borcan de smântână vărsată. Îmi umple borcanul, aşa cum am cerut, dar înainte de a ajunge la cântar cu el rămâne pironită locului şi se uită la mine, întrebând de-a dreptul speriată: „Carne nu doreşti? Uite ce faină e! Numai joia, vinerea şi sâmbăta primesc” Bucuroasă că nu urma să am de-a face cu reacţia ei în cazul unui refuz, îi zic că ba da, vreau 2 bucăţi de piept. De fapt avusesem nevoie doar de una, dar femeia aia m-a hipnotizat de-a dreptul.

Vreau să spun că rareori am văzut un vânzător aşa de pasionat care să nu ia comision din vânzări. Entuziasmul cu care promova femeia aia banala carne de pui era fenomenal. Şi atunci hai să vă întreb: la ce să mai dai bani pe promovare, când ai pe cineva care evanghelizează pieptul de pui?

Sursă imagine

Halloween – Ziua în care unii se costumează, iar alţii fac bani

Este ziua când străzile oraşelor sau, mai bine zis, încăperile cluburilor, se umplu de vampiri (da, iar vampiri), vrăjitoare, stafii, mumii, zombie, drăcuşori, Frankenstein & alţi monstruleţi, dar şi iepuraşi, îngeraşi, fluturaşi, zâne şi alte costumaţii mai mult sau mai puţin originale/feminine/kinky. Da, e Halloween (am inclus şi link-ul pentru istoria sărbătorii, pentru cei curioşi).

Un Halloween care este (în ultima vreme şi pe la noi) exploatat de zor din punct de vedere al marketing-ului. Desigur, e loc şi de mai mult. Anul acesta am observat că ziua în care oamenii costumaţi ies la atac pe la party-uri s-a transformat în… într-o săptămână de astfel de zile. Se pare că oamenii au văzut o oportunitate în faptul că Halloween-ul pică miercuri, pentru că petrecerile au început în weekend-ul de dinainte, continuă în timpul săptămânii şi se termină în weekend-ul de după. Deh – românii sunt petrecăreţi, ce poţi să zici?!

Pentru mine Halloween-ul era prilej de entuziasm, atunci când eram mai mică. În fiecare an născoceam câte un costum mai mult sau mai puţin improvizat. Într-un an m-am făcut vampir cu o pelerină dintr-o pereche de colanţi negri rupţi, o pereche de dinţi de plastic de la mini-market şi un cuţit de lemn vopsit cu tempera roşie, confecţionat de un coleg de lucru de-al tătălui meu, coleg tare priceput la treburi din acestea (la un moment dat mi-a făcut şi o săniuţă de lemn bestială pentru un aranjament de-al meu de Crăciun). În alt an m-am costumat în vrăjitoare cu o pălărie moştenită de la vreun Festival al Saltimbancilor, un pachet de unghii false de duzină şi un nas coroiat, făcut dintr-o foaie de bloc de desen vopsită cu tempera, mototolită şi lipită cumva cu scotch de faţa mea. Bine că scotch-ul nu lipea prea tare 🙂 Şi lista improvizaţiilor poate continua, chiar şi atunci când vine vorba de decoraţiuni sau idei tematice pentru petrecere. Ai mei se dădeau peste cap să mă susţină în entuziasmul meu copilăresc – numai tata ştie cât s-a chinuit să scobească câte-un ditamai dovleacul în fiecare an. Mama îmi cumpăra tot felul de prostioare drăguţe gen râme din jeleu, mini-schelete etc. Vorbim de anii când eram copil şi nu înflorise încă industria Halloween-ului pe la noi, deci nu se găseau tot felul de decoraţiuni pe la Auchan sau pe la Kaufland. Ţin minte că m-am bucurat aşa mult când am primit de la nişte prieteni din Germania de-ai mamei o ghirlandă cu lilieci luminaţi şi o trusă de machiaj pentru copii. Sincer nu-mi imaginam că într-o zi vor abunda magazinele şi pe la noi cu chestii de-astea.

În timp mi-a mai scăzut din entuziasmul acesta pentru sărbătoarea dovlecilor scobiţi. Poate pentru că a devenit tot mai exploatată de marketing. Sau poate pentru că oamenii din jurul meu au încetat şi ei să manifeste atâta interes. Sau poate pentru că entuziasmul acesta profund de care vorbeam ţine pur şi simplu de anii copilăriei, când savurezi cu inocenţă o grămadă de obiceiuri…

Asta nu mă opreşte să mai sărbătoresc din când în când Halloween-ul, chiar dacă nu cu acelaşi entuziasm. Cu toate acestea nu m-am hotărât încă în ce mă costumez anul acesta. Dar voi?

Sursa foto: Halloween