Mărţişorul

buburuzaCu toate că afară plouă de rupe şi vremea pare a fi de toamnă, peste 2 zile vor apărea primele semne ale venirii primăverii: Mărţişoarele. Cu flori uscate, sticlă, dantelă, ceramică, cu forme şi culori cât mai diferite şi atrăgătoare, vestitoarele primăverii vor încânta doamnele şi domnişoarele.

Anul trecut am fost harnică şi am făcut muulte mărţişoare din mărgeluţe, împreună cu prietenul meu. Ne-am luat frumos un stand în Centru şi ne-am promovat preţioasele obiecte făcute cu multă migală. Chiar dacă satisfacţia a fost mare, anul acesta nu ne-am mai adunat să facem altele, dar poate vom reuşi la anul. Deocamdată îmi pare rău pentru toţi comercianţii de mărţişoare din cauza vremii de afară pentru că ştiu ce înseamnă să stai ore în şir în frig, iar dacă mai şi plouă nu e deloc uşor!

Obiceiul de a da mărţişoare la doamne şi domnişoare e deja atât de bine înrădăcinat, încât multă lume (inclusiv eu) nu mai cunoaşte exact adevărata sa semnificaţie şi origine. Ştim cu toţii că sunt văzute ca nişte simboluri ale venirii primăverii, dar ce poveste mai au în spate?

Există mai multe legende şi mituri care stau în spatele Mărţişorului. Una din ele spune că acesta se datorează unui tânărfluture flăcău care a salvat o frumoasă fată, ce întruchipa Soarele pe Pământ, din ghearele unui zmeu. Rănit fiind, flăcăul a lăsat picături de sânge pe zăpada albă, de unde şi culorile alb şi roşu de la şnururile mărţişoarelor. O altă legendă atribuie mărţişoarele victoriei Primăverii asupra Iernii, albul şi roşul fiind puse tot în legătură cu zăpada şi picătura de sânge vărsată de Primăvară în luptă. Un alt mit susţine că cele două culori ale şnurului de mărţişor simbolizează unitatea contrariilor: vară-iarnă, femeie-bărbat, lumină-întuneric etc. Toate legendele indică însă că mărţişoarele se poartă de către cele care le primesc, iar apoi se pot agăţa în pomi înfloriţi în timp ce se rosteşte o dorinţă, se pot atârna de uşi sau ferestre, pentru a alunga spiritele rele sau se pot arunca în direcţia păsărilor călătoare.

Iar dacă tradiţia spune că domnii oferă mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor, tradiţia spune că în Banat se procedează şi în sens invers, aşa că doamnelor, pregătiţi mărţişoarele pentru domnii voştri! 🙂

Mai multe despre legendele de Mărţişor puteţi afla aici şi aici.

Voi veţi purta mărţişoarele primite? Sau cel puţin unul din ele?

Sursa foto: galeria personală