Pe lângă Petroşani: Valea de Peşti

Din motive personale, ajung să merg destul de des la Petroşani, în Valea Jiului. Dacă la început, acum vreo 2-3 ani, mi se părea o zonă destul de deprimantă, de ceva timp încoace am ajuns să îi văd farmecul. Deşi este o zonă mai săracă, peisajul din jur te face mult mai bogat decât ai putea fi, din acest punct de vedere, în Timişoara.

În zonă sunt multe de văzut şi multe de făcut. Despre Transalpină şi despre Cheile Jieţului v-am povestit deja cu ocazia unui Trash the Dress organizat aici.

Un peisaj splendid găsiţi însă şi la Lacul Valea de Peşti. Situat la vreo 40 de km de Petroşani, mergând în direcţia Uricani şi trecând de această localitate, lacul de baraj are o frumuseţe aparte, iar adevărul este că nu ştiu cât de multă lume ştie de el, în afară de cei din zonă. Dacă laşi maşina pe marginea drumului dinspre Petroşani şi faci o plimbare de 10-15 minute, ajungi deja la baraj. Nu trebuie să vă speriaţi de semnul cu „Atenţie! Vipere pe baraj!”, aşa cum fac eu ori de câte ori ajung acolo, cu toate că nu am văzut niciuna până acum. Dar puţină prudenţă nu strică, cu toate că nu îmi doresc nici mie, nici vouă, să vă întâlniţi cu un astfel de exemplar.

Nu e prima dată când am venit la Valea de Peşti, dar mă simt bine aici de fiecare dată. Fie că vrei să faci un grătar, să dormi cu cortul la coada lacului sau doar să te plimbi, lacul va fi pe placul tău. Când am dormit cu cortul, însă, ne-am speriat destul de tare noaptea de nişte zgomote care veneau din pădure, doar ca să descoperim a doua zi că erau câteva veveriţe foarte „fioroase” ce pocneau lemne noaptea. Pe lângă veveriţe, Valea de Peşti mai adăposteşte diverse vietăţi, cum ar fi mormoloci (sau broscuţe, depinde când mergeţi pe acolo), peşti, libelule, buburuze, fluturi şi altele.

Dacă aveţi drum prin zonă, nu strică să aruncaţi o privire. Eu zic că n-o să vă pară rău.

P.S. Pozele cu şi de pe baraj sunt interzise.

Valea de Pesti buburuza

Valea de Pesti lacul

Valea de Pesti printre copaci

Valea de Pesti pestisori

Valea de Pesti libelula

Valea de Pesti munti

Valea de Pesti peisaj

Valea de Pesti acces

Valea de Pesti idilic

Anunțuri

Testăm apele (sau zăpada) la Ski Resort Transalpina

Cei care mă cunosc întrucâtva ştiu că sunt amatoare de schi. Cu toate că nu ajung la munte cât de des vreau şi nu pot să stau cât îmi pofteşte inima, mă străduiesc să înşir câteva zile de schi într-un sezon. Ce caut eu când aleg o staţiune de schi? Să vedem… Ar fi odată mai multe pârtii, pentru toate gusturile: line pentru a putea merge cu viteză şi a schia carve şi abrupte pentru o doză ridicată de adrenalină … şi de febră  musculară a doua zi. Apoi ar trebui să menţionez şi alte aspecte pe care le am în vedere: cozi care să nu fie interminabile, acces cumsecade la pârtii/la staţiune, instalaţii decente, atmosferă de munte, nu de „paltonariadă” (paltonarii sunt o specie aparte de vizitatori ai  muntelui, recunoscuţi în special pe baza caracteristicilor vestimentare – palton, trening, adidaşi, tocuri, poşetuţă etc. – sau pe baza unor caracteristici comportamentale), şi cât mai puţine exemplare de „bizoni” autohtoni care vin la schi că au auzit că dă bine pe Facebook

IMG_1047       IMG_1244

În preajma Crăciunului au început să circule tot mai multe informaţii despre staţiunea de schi Vidra, alias Ski Resort Transalpina. Dând dovadă de o strategie de marketing şi de publicitate inedită, staţiunea se laudă cu utilizarea gratuită a teleschiului şi a telegondolei până în data de 31 ianuarie 2013, ceea ce a atras până în prezent o grămadă de turişti curioşi. Printre aceştia m-am numărat şi eu, vrând să văd cu ochii mei staţiunea care era comparată pe la radio cu staţiunile din Austria. Am fost foarte surprinsă să constat că laudele nu erau deloc departe de adevăr şi mă încumet să spun că, odată terminată toată amenajarea, vom avea o staţiune demnă de admiraţie.

IMG_1063       IMG_1071

Atunci când am fost eu, în 27, respectiv 29 decembrie, nu era foarte multă zăpadă, dar se putea schia, mai ales pe pârtia mai uşoară. Cea care era mai abruptă avea o grămadă de pietricele şi destul de multă gheaţă, pentru că nu mai ninsese de ceva vreme şi fusese şi prea cald pentru a se putea pune în funcţiune tunurile de zăpadă. Dar chiar şi aşa pot spune că a fost foarte frumos – am avut o vreme super, după cum o să vedeţi şi în poze. Cu parcarea a fost ceva mai nasol. Locurile de parcare amenajate la baza pârtiei şi pe lângă aceasta nu au fost nici pe departe suficiente, drept pentru care coada de maşini parcate de-a lungul drumului se întindea pe aproximativ un kilometru. Plus că s-a creat la un moment dat haos din această cauză şi am putut vedea mulţi şoferi impacientaţi şi auzi multe „vorbe de duh” adresate încoace şi încolo. Accesul la pârtii se face cu o telegondolă modernă care are două staţii: una intermediară, de unde se poate coborî pe pârtia grea sau de unde se poate urca cu teleschiul pe pârtia uşoară, şi staţia finală unde se poate admira panorama asupra munţilor sau se poate coborî pe o altă pârtie, pe care însă eu nu am ajuns.

IMG_1067       IMG_1249

Dacă vi se face sete sau foame nu vă temeţi – au apărut mai multe dughene cu diverse sucuri, ceaiuri, vin fiert, sandwich-uri, cârnăciori, hot-dog, ba chiar şi un mini-local amenajat dintr-o stână, unde pofticioşii se pot delecta cu diferite cărnuri la grătar şi pot admira slănina şi cârnaţii atârnaţi la uscat de marginea cabanei.

IMG_1267       IMG_1261

În rest… vă recomand să aruncaţi un ochi pe acolo dacă aveţi drum în zonă. Accesul se poate face dinspre Petroşani (poate fi îngreunat dacă nu e curăţat drumul de zăpadă) sau dinspre Sebeş, prin capătul celălalt al lacului Vidra. Vă las să vă formaţi singuri o părere din poze 🙂 Mai multe informaţii găsiţi şi pe pagina de Facebook a staţiunii.

IMG_1072

P.S. Umblă zvonul cum că ar fi fost dată în judecată conducerea staţiunii pentru concurenţă neloială, datorită faptului că oferă acces gratuit la teleschi şi telegondolă. Deci… grăbiţi-vă ca să mai prindeţi oferta 😉

Sursa foto: galeria personală

Ne găsiţi pe Facebook…

Acum vreo două săptămâni am avut ocazia să îmi exersez talentul de fotograf şi să transpun această pasiune a mea în câteva (aşa, vreo 550) cadre. Am organizat o adevărată şedinţă foto „Trash the dress„, împreună cu aparatul meu foto Fujifilm, prietenul meu şi aparatul lui Fujifilm şi, bineînţeles, mirii – fratele prietenului meu (cumnatul? 😉 ) şi soţia sa. Cum ei sunt din Petroşani, am profitat de avantajele acelei zone, în ceea ce priveşte peisajul. Nu o fi nu ştiu cât de mare oraşul, nu o avea nici Mall, dar în 10-15 minute de mers cu maşina eşti, practic, la munte.

Ne-am echipat corespunzător (fotografii cu aparatele, iar mirii cu tot harnaşamentul aferent), ne-am înarmat cu entuziasm şi am pornit înspre Cheile Jieţului, urmând să urcăm până pe Transalpină.  Am încercat să profităm de fiecare idee de cadru pe care ne-a oferit-o peisajul şi să rămânem cât mai creativi, aşa că am ajuns să facem poze pe malul râului, pe stânci, pe drum, printre brazi, prin tufele de zmeură, în compania unui căluţ, apoi a unor măgăruşi, pe motocicletă, pe Transalpină, în Pasul Urdele, la 2.145m (unde bătea un vânt care mă făcea să fiu recunoscătoare că pot purta softshell şi pantaloni lungi şi nu rochie de mireasă cu breteluţe…) şi la o stână.

Să vezi o mireasă prin locurile acelea este, dacă nu un lucru unic, atunci măcar un lucru rar. Nu e de mirare că trecătorii din maşini se uitau miraţi, făceau cu mâna sau imortalizau clipa pe aparatele lor foto. Şi totuşi, când am ajuns la Stâna Ştefanu şi am întrebat dacă putem să „tragem” şi noi câteva cadre pe la stână, am fost întâmpinaţi cu multă căldură şi spirit de colaborare, spunându-ni-se că mirii noştri nu sunt primii care au călcat pe acele plaiuri mioritice. „Patroana” stânei ne-a ajutat să facem pozele, ne-a indicat ce locuri au preferat şi alţi miri, ne-a dus înăuntrul stânei unde a amenajat o zona rustică foarte frumoasă, ba chiar a chemat şi câinele ciobănesc Tarzan, pentru a fi alături de miri într-o poză. Apropo de acest lucru, „căţelul” Tarzan era atât de mare, încât a trebuit să regândesc puţin încadrarea pozei… 🙂 Când am terminat de făcut pozele, doamna patroană ne-a rugat să îi trimitem şi ei pozele. „Căutaţi-ne pe Facebook şi puneţi pozele acolo, că avem pagină cu numele Stâna Ştefanu”. Zicea că în weekend coboară în oraş şi intră pe Facebook de la fiica ei, să vadă ce mai e nou.

Aşadar, avem o stână pe DN67C, pe drumul ce duce de la Novaci la Sebeş, drum care este din ce în ce mai circulat, o stână care are pagină de Facebook. Recunosc că am fost puţin uluită când am auzit că suntem rugaţi să trimitem pozele pe Facebook, dar am tot respectul pentru iniţiativa acelor oameni de a ţine pasul cu noile tehnologii! Că vorba aia…nu vezi în fiecare zi o stână pe Facebook.

Mai jos aveţi câteva mostre din şedinţa noastră foto de la stână 🙂