Frenezia YouTube & ideile geniale

Citeam azi pe blogul lui Victor Kapra un guest post despre YouTube, despre ceea ce face acest canal special şi despre cum unii oameni au găsit acea idee genială pe care să o transpună într-un canal de YouTube, adunând vizualizări mai repede decât le poţi număra. Şi mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o aseară la o limonadă, în Unirii.

Am aflat, de la nişte cunoştinţe, despre un canal de YouTube intitulat How To Do Anything TV. În timp ce subiectele „how to…” nu sunt noi, canalul ăsta are o abordare cu totul aparte. Astfel, puteţi să aflaţi, de exemplu, cum se scoate un măr dintr-un pantof:

Sau cum se poate atinge peretele cu un măr:

Sau cum să iei un LAN card de pe un hard disk:

Ca s-o spunem drept, nu e tocmai ceea ce aşteaptă lumea să vadă când accesează videoclipul. Şi exact în jurul acestui aspect s-a derulat discuţia de ieri, de la limonadă. Dacă nu e ceea ce aşteaptă lumea să vadă, ci mai degrabă ceva stupid, atunci de ce au videoclipurile atâtea vizualizări? Păi în timp ce unii chiar accesează videoclipul ca să vadă how to… acel lucru într-o manieră altfel, alţii fac ceea ce fac şi eu acum: povestesc în jurul lor despre ideea acestor oameni.

Chiar dacă am auzit şi  părerea că e stupid ce fac oamenii ăştia şi că vizualizările sunt nemeritate, mie mi se pare că îţi trebuie ceva talent să găseşti ideea asta, banală cum ar zice unii, şi să o şi pui în practică. Iar faptul că YouTube are potenţial de a viraliza aşa ceva nu mai e un lucru necunoscut.

Voi ce părere aveţi? 🙂

Campania virală „Dumb ways to die” face furori online

Ieri mi-a spus un prieten – „hai să îţi arăt un clip hilar”. Iacătă-l:

Aparent destul de stupid, clipul m-a ţinut captivată până la sfârşit, din simplul motiv că doream să văd care este scopul lui. Videoclipuri similare pe care le văzusem, gen Happy Tree Friends, erau, pur şi simplu, parodii sau prostioare fără un mesaj foarte coerent. Odată cu finalul acestui clip însă, am fost destul de suprinsă de alăturarea firmei (ca să spunem aşa) cu mesajul transmis şi cu modul de transpunere a acestui mesaj. Mi se pare un mod ingenios – nu neapărat perfect, dar în orice caz ingenios – de a face o campanie pentru ca oamenii să fie atenţi atunci când se află în jurul unui tren (metrou). În mod sigur se remarcă prin originalitate şi prin caracterul de neobişnuit şi îndrăznesc să spun că Metro Australia a reuşit să stârnească serios atenţia.

Reacţiile pe Internet nu au întârziat să apară, o simplă căutare pe Google vă va dovedi că nu vă mint. Eu am găsit videoclipul azi, după ce mi-a fost arătat deja ieri, într-un mail trimis de 9GAG pe adresa mea, în care mi se ofereau „cele mai bune post-uri de săptămâna aceasta”.

Voi ce spuneţi de campanie? Stupidă sau ingenioasă? 🙂