Work & Travel USA: Viza

Revenim la seria de articole despre Work & Travel cu un post în care vă povestesc despre obţinerea vizei pentru America. Mă refer, desigur, la tipul de viză pentru studenţii care pleacă prin programul W&T – viza J1.

V-am mai pomenit, într-un articol anterior, că ar fi bine să vă gândiţi din timp când aţi putea să mergeţi la Bucureşti, la Ambasada SUA, începând prin a exclude zilele/perioadele când nu puteţi merge, pentru a evita complicaţii cu reprogramările.

Aplicarea pentru viză include câţiva paşi precum plata taxei pentru ambasadă, realizarea unor fotografii şi completarea unor documente, la care vă asistă cei de la agenţie. În privinţa fotografiilor, menţionaţi că sunt pentru viza SUA şi rugaţi-i pe cei de la atelierul foto să vă dea poza şi în format digital, pentru că veţi avea nevoie de ea. Mai puteţi citi despre paşii de aplicare pentru viză aici.

Buuun… să trecem la partea „fierbinte” în care vorbim despre drumul la Bucureşti şi experienţa propriu-zisă de la ambasadă. În privinţa drumului aveţi mai multe variante, cea mai comună fiind trenul. Nu uitaţi să vă ridicaţi cupoanele de tren pentru studenţi, pentru că vă scutesc de nişte bani daţi aiurea. Dacă reuşiţi să vă găsiţi şi un tovarăş de călătorie – cu atât mai bine.

Noi ne-am rezervat o noapte de cazare la Hello Hotel de lângă gară, pentru că am spus că nu vreau să merg la ambasadă aşa direct, după o noapte petrecută pe tren.

În dimineaţa înfăţişării la ambasadă ne-am pregătit să plecăm din timp şi am luat un taxi până la ambasadă, ca să fim scutiţi de surprize gen întârzieri cauzate de mijloacele de transport în comun. Am ajuns la ambasadă cu vreo oră înainte, chiar o oră şi jumătate. Era deja o coadă măricică de studenţi pe lângă ambasadă, iar un funcţionar a venit să strige numele tuturor celor programaţi. Surpriza a fost că ne-am trezit strigaţi mult mai devreme decât eram programaţi, probabil din cauza neprezentării altora dinaintea noastră. Aşa că nu pot decât să vă recomand să ajungeţi înaintea orei la care aţi fost programaţi.

După ce ne-am auzit numele, ne-am dus la o altă coadă, chiar în faţa intrării în ambasadă. Odată ajunşi în interior, ne-au fost controlate bagajele. Apoi am ajuns, încet-încet, la ghişeele unde se desfăşoară tot procesul. Întâi am fost la o doamnă care ne-a luat amprentele şi care era foarte drăguţă, tipic americană, apoi am trecut la cei care dau viza (sau nu dau, după caz).

Cele mai multe nelămuriri pe care le-am auzit de la cei care urmează să meargă la ambasadă pentru viză sunt „ce te întreabă?”. Depinde de la un om la altul, dar în general nu aveţi de ce să vă faceţi griji sau să fiţi stresaţi. Vă pot întreba unde mergeţi, ce veţi lucra, de ce vreţi să mergeţi acolo, dacă aveţi rude prin State, ce studiaţi în momentul de faţă etc. Ideea e să vorbiţi în engleză, clar, pe un ton pozitiv şi prietenos. Fiţi pregătiţi să auziţi salutul lor specific „Hy, how are you?” şi să răspundeţi fără a spune că sunteţi obosiţi sau stresaţi, chiar dacă aşa e 🙂 Puteţi să vă aşteptaţi să şi povestească puţin cu voi. Mie îmi povestea domnul la care am fost despre Ocean City, unde i-am spus că urmează să merg, după ce i-am spus eu că auzisem că sunt mulţi studenţi acolo. De asemenea, m-a complimentat pentru notele de la facultate (lucru la care nu mă aşteptam), aşa că discuţia a fost chiar lejeră.

După o discuţie care nu a durat mai mult de 5-7 minute, am obţinut mult visata viză (mai exact, un cartonaş cu un număr, pentru că viza propriu-zisă ajunge mai târziu la agenţia de W&T, cu tot cu paşaport şi alte câteva documente) şi am răsuflat uşurată. Recunosc că am avut mari emoţii şi că mă gândeam, la fel ca mulţi alţii care aplică prima oară pentru viză, că, vai, ce fac dacă nu obţin viza. Degeaba îmi spusese toată lumea care a mai fost la ambasadă că e lejer, că pot să stau liniştită, că nu am de ce să mă stresez. Până nu m-am văzut cu viza luată, nu am vrut să cred pe nimeni.

Dacă veţi face la fel ca mine, atunci ştiu că veţi avea emoţii, chiar dacă vă spun să staţi liniştiţi pentru că sunt şanse foooarte mici să nu luaţi viza dacă sunteţi persoane „normale”, nu aveţi restanţe la facultate şi legaţi totuşi câteva cuvinte în engleză. Încercaţi să vă păstraţi calmul şi să rămâneţi cu un tonus pozitiv.

Ah… şi un sfat: nu postaţi poze cu viza pe Facebook sau în alte medii online, după ce o obţineţi, chiar dacă tentaţia este mare. Iar dacă ţineţi morţiş să o faceţi, nu lăsaţi să se vadă datele personale. E mai safe aşa. 🙂

Sursă poză